Marius Lulea, fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor, s-a găsit într-o situație care izolează cuvintele frumoase despre democrație internă de realitatea unui partid. După ce conducerea AUR l-a exclus din formațiune cu motivul neachitării cotizației, el a prezentat dovada plății. Răspunsul partidului?
Istoria devine și mai tangled atunci când observi că excluderea a fost anunțată public de Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, și Dan Dungaciu, care au declarat că Lulea nu și-a plătit cotizația de o perioadă mai lungă de un an. Doar că dovezile nu se potrivesc cu narativul. Lulea a publicat pe Facebook captura cu plata, iar apoi a venit răspunsul oficial al Secretariatului General al AUR.
Pentru a înțelege ce se întâmplă, trebuie să vezi mai departe de disputa cotizațiilor. Aici intervine partea care chiar contează: mecanismul prin care o decizie de conducere, luată fără transparență sau respectul procedurilor statutare, devine instrument de control politic. Emailul trimis lui Lulea nu poartă semnătură, nu citează niciun articol din statut, nu indică data sau actul formal al excluderii. Este pur și simplu o declarație: nu mai ești membru, nici cotizația nu mai e valabilă, banii se revin.
Petrișor Peiu a justificat lucrurile în termen de regulament. „Este efectul unei prevederi statutare, care s-a aplicat și în cazul lui Marius Lulea”, a spus acesta la Parlament. Dar și aici apare o fisură. Dacă o regulă statutară s-a aplicat, atunci trebuia o decizie oficială, o notificare formală, poate o procedură de contestare. Ce s-a întâmplat seamănă mai degrabă cu o hotărâre pe deasupra, tipul de decizie care în orice organizație serioasă, publică sau privată, deschide drumul litigiilor.
Lulea nu a acceptat tăcut. Pe rețelele de socializare, el a ridicat o mână alta, invocând transparența. „În spiritul transparenței, îi invit public pe Dan Dungaciu și George Simion să precizeze dacă și-au achitat cotizațiile aferente fiecărei luni din acest an și să publice dovezile de plată, așa cum am procedat eu”, a scris el. Tonul conținea o atingere de ironie: dacă situația cotizației sale devine chestiune de interes public și instrument pentru a fi pus sub semnul întrebării, de ce nu același standard pentru conducători?
Aceasta nu este o dispută ordinară între un membru și o organizație. Lulea nu este nici un activist de rând, nici un simpatizant. Este fondatorul partidului, omul care i-a dat naștere ideii, care l-a construit din nimic și care l-a dus la o prezență semnificativă în Senat și alte poziții. O persoană în această poziție nu poate fi pur și simplu „ștearsă” din registre cu un e-mail. Sau măcar, nu dacă partidul dorește să rămână credbil în ceea ce privește regulile proprii.
Lulea a precizat mai târziu, într-o declarație, ceea ce a pierdut, de fapt. „Am primit un email fără nicio valoare juridică, prin care confirmă că au primit banii, dar că ei mi-i vor da înapoi. Fără semnătură, fără decizie, fără parcurgerea etapelor necesare, fără să știe statutul, doar o declarație pur și simplu. Asta nu ține loc de respectarea legii și a Constituției, a statutului partidului și nu anulează faptul că sunt președintele fondator al formațiunii.”
Contestă fundamentul, nu doar detailul. Lulea susține că o decizie politică nu poate nega fapte petrecute și drepturi juridice existente. Dacă s-a plătit, banii nu dispar prin vrere. Dacă există o procedură statutară, atunci trebuie urmată, nu ocolită cu o comunicare administrativă improvizată. Și dacă cineva poate fi exclus fără proces, atunci nicio regulă nu mai are valoare.
Partidul AUR s-a întins și mai departe, informând-o pe Lulea că orice plată ulterioară ar putea fi tratată drept donație, nu cotizație. Este o amenință mascată: dacă mai ții să mori cu gând și încerci să plătești pentru a reclama un statut, noi nici măcar nu vom recunoaște operațiunea. O mișcare care sună a disperare administrativă.
Ce urmează nu este clar. Lulea ar putea apela la justiție, contestând legea internă a partidului și cerând anularea excluderii. Partidele nu sunt entități fără drept, indiferent cât de private par. Legea românească asupra asociațiilor și partidelor politice prevede drepturi de protest și contestare, iar statutul oricărei formațiuni trebuie respectat chiar de propria conducere. Dacă AUR dorește să-și mențină credibilitatea, va trebui să clarifice ce s-a întâmplat cu adevărat și cum a fost luat această decizie. Până atunci, orice member al partidului ar trebui să se întrebe: dacă se poate întâmpla lui Lulea, fondatorul, ce mă oprește pe mine?
