Maşina i-a devenit crematoriu unui medic în vârstă de 48 de ani, căsătorit cu o româncă şi tată a cinci copii. Bărbatul s-a zbătut în zadar să scape din Tesla cuprinsă de flăcări, în urma unui accident rutier. Uşile electrice ale autoturismului pur şi simplu nu s-au deschis, blocându-l într-o capcană mortală din care „ar fi putut fi salvat”.
Cinci copii au rămas orfani de tată, după moartea tragică a medicului Omar Awan. Bărbatul în vârstă de 48 de ani a murit sufocat în maşina sa Tesla Model S, după ce uşile electrice ale automobilului l-au blocat într-o capcană a morţii. Nici poliţiştii nu au reuşit să îl ajute la timp, aşa că victima şi-a dat ultima suflare pe scaunul şoferului, relatează Daily Star. Rudele susţin că cel decedat „ar fi putut fi salvat” şi au apelat la instanţa de judecată pentru a se face dreptate.
Sfârşit tragic. Omar Awan a murit blocat în maşina Tesla
Declaraţiile din Tribunal readuc în atenţia publică accidentul controversat petrecut în Florida, SUA, în luna februarie a anului 2019. Procesul a fost intenat de soţia medicului, Liliana Marcu Awan, care are origini româneşti. Avocaţii invocă „defecţiuni tehnice” în designul maşinii respective, care i-ar fi împiedicat pe oamenii legii să îl salveze pe Omar Awan.
Compania Tesla a respins acuzaţiile, însă un raport semnat de un ofiţer al Departamentului de Poliţie Davie, care a investigat accidentul, atestă faptul că mânerele portierelor nu ar fi funcţionat corespunzător. Acesta a declarat pentru NBC că uşile maşinii ar trebui să se deschidă automat în cazul unui eveniment precum cel întâmplat. „Mânerele sunt … electronice şi nu funcţionează dacă vehicului rămâne, brusc, fără curent electric”, a precizat el în documentul studiat de jurnaliştii americani. „Ofiţerii nu au putut sparge geamurile din cauza flăcărilor”, a mai spus poliţistul.
Medicul „ar fi putut fi salvat”, crede soţia acestuia
Medicul legist a stabilit faptul că victima a decedat intoxicată cu fum şi din cauza arsurilor, nu ca urmare directă a accidentului rutier propriu-zis. „Ar fi putut fi salvat. S-ar fi putut afla aici. Putea fi cu noi, alături de copiii săi”, a mărturisit soţia lui Omar Awan, într-un interviu acordat recent. „Vreau să scutur oamenii şi să le zic: Ascultă, maşinile cu design futurist au beneficiile lor, dar au şi riscuri imense. Şi da, moartea e unul dintre ele”, a adăugat femeia.
Conform documentelor legale consultate de sursa citată, compania Tesla a declarat că victima consumase alcool peste limita acceptată de lege, invocând un raport toxicologic întocmit de poliţie. De asemenea, a negat acuzaţiile privind defecţiunile tehnice sau de design.



