Mihai Șora face referire la tinerii inteligenți care au ales să rămână în țară, dar corora nu li se oferă oportunitatea de a duce o viață decentă.
Pe pagina sa de Facebook, Mihai Șora afirmă că România este confiscată de hoți și impostori și atrage atenția că ne vom prăbuși “sub cozi de topor”.
Când țara ta este confiscată de hoți și impostori, văduvită de ceea ce are ea mai valoros – mințile strălucite și brațele vrednice –, când țara ta se prăbușește sub cozi de topor, a-i descuraja pe tinerii care aleg să rămână acasă ori pe cei cărora, din exil, încă le pasă, a-i îndemna să plece ori să nu se mai întoarcă vreodată devine o formă de cinism iresponsabil, periculos și grosolan.
Iresponsabil – pentru că stă sub semnul unei generalizări absurde, fără legătură cu ființele umane (reale și irepetabile), scrie Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.
Periculos – pentru că ceea ce poate trece drept un „sfat“ nu este decât cultivarea resentimentelor și frustrărilor celor care oricum ar fi nemulțumiți, în orice fel de împrejurări și în orice țară s-ar fi născut.
Grosolan – pentru că jignește tocmai inteligența și talentul celor care chiar fac ceva bun pentru țara lor, rămași acasă ori aflați în exil, și o fac fără emfază, de cele mai multe ori în mod tăcut, anonim și nerăsplătit la justa măsură, conchide Șora, pe Facebook.