Moartea fulgerătoare a unui artist de 37 de ani din Iași i-a dezarmat pe medici: în câteva zile avea plămânii măcinați de virus în proporție de 95%

Silviu Huțanu (37 de ani), membru al formaţiei SoundCheck Band din Iași, a decedat azi, răpus de COVID-19, deși nu avea comorbidități majore. Medicii care l-au tratat spun că au încercat toate tratamentele posibile – plasmă, remdesivir, dar nimic nu a funcționat. Singura sa șansă ar fi fost probabil dacă ar fi ajuns mai devreme în grija lor, la Terapie Intensivă. Silviu a fost transferat la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după aproape o săptămână de când fusese internat la Spitalul CFR din Iași, suport-COVID, cu o formă simptomatică.

Starea sa s-a agravat treptat, iar în momentul în care a ajuns la Terapie Intensivă avea afectarea pulmonară de 70%, conform unei tomografii computerizate făcute la internare. Au încercat toate terapiile disponibile Bărbatul a beneficiat de toate terapiile disponibile și testate: a primit plasmă hiperimună chiar de la internare, remdesivir, corticoterapie sau tocilizumab (un medicament imunosupresiv care s-a dovedit în unele studii clinice că ajută pacienții aflați în stare gravă să nu fie intubați și ventilați). La cinci zile de când a fost internat la ATI și după tot tratamentul oferit, o nouă tomografie la plămâni a arătat că afectarea pulmonară ajunsese la 95%. A cincea zi de internare a fost și ultima în care Silviu a fost conștient.

Cât a fost internat, familia a făcut mai multe apeluri pentru donare de plasmă. Astăzi, după decesul fiului ei, mama lui Silviu a postat un mesaj sfâșietor pe Facebook.

„Am făcut tot ce am putut, a primit toate tratamentele, nu ne-a lipsit nimic. Am reușit să îl menținem conștient cinci zile. La internare încă respira singur, dar cu un necesar foarte mare de oxigen. L-am conectat la un ventilator din prima seară, care băga o presiune de aer într-o mască, care îl ajuta să respire. A fost nevoie însă să îl intubăm, asta este exact ceea ce nu ne-am fi dorit, pentru că știm că dacă îl intubăm șansele de supraviețuire vor fi foarte mici”, au precizat membrii echipei medicale de la Spitalul Neurochirurgie, care l-au tratat pe tânăr.

Procurorii din Medgidia au clasat cazul antrenorului de volei, calificând indicațiile de topless „că ai sâni frumoși pentru 13 ani” drept „sfaturi vestimentare”! “A fost așa-numita furtună de citokine” Tânărul a stat cinci zile cu o mască de oxigen care îi acoperea întreaga față, în timp ce primea toate tratamentele oferite de medici. Aceștia spun că, deși nu avea comorbidități majore, l-au încadrat la grad obezitate I, fiind supraponderal, iar din vara anului acesta lua o serie de medicamente pentru a ține sub control o hipertensiune de gradul al III-lea.

“Mulți suntem sănătoși și viața nu ne este afectată, deși suntem supraponderali sau la limită și avem tensiunea mai mare. El nu era chiar sănătos, avea aceste două probleme, dar sistemul lui imunitar a răspuns foarte agresiv la acest virus, a fost așa-numita furtună de citokine, apar o serie de markeri inflamatorii care determină o reacție în lanț”, au explicat medicii.

Aceștia au mai spus că singura lui șansă reală de luptă ar fi fost să fi ajuns cu patru-cinci zile mai devreme direct la Terapie Intensivă sau să i se fi administrat tratamentul din timp, pentru a stopa virusul în evoluție, fiindcă au fost foarte complexe complicațiile făcute de organismul său. Medicii spun că dacă reușeau să intervină înainte ca afecțiunea plămânilor să fie atât de puternică, era o șansă ca prognosticul să nu fie unul extrem de rezervat.  Doctorii se plâng că tinerii ajung prea târziu la ATI De altfel, toate cazurile de tineri internați la Terapie Intensivă la Spitalul de Neurochirurgie, care are 20 de paturi doar pentru pacienți COVID-19, au fost critice și s-au finalizat cu pierderea pacienților.