O familie din Prahova nu și-a îngropat tatăl timp de o lună. ”Am reușit să dovedim că nu a murit de COVID, așa cum l-au declarat”

TRIMITE PRIETENILOR

Vestea că părintele lor a murit a fost o lovitură cumplită pentru familia Stancu din Vărbilău.

Pe lângă vestea cumplită legată de decesul rudei lor, familia a trăit apoi un adevărat coșmar, după ce a aflat că pentru ridicarea corpului neînsuflețit trebuie să semneze un formular în care se menționa că tatăl lor era suspect de Covid.

Cum un astfel de diagnostic nu putea fi adevărat, din moment ce tatăl lor avea periodic testul Covid-19 negativ, acesta fiind efectuat ori de câte ori era dializat, familia nu s-a împăcat cu ideea că își vor lua ruda defunctă și că nu o vor putea îngropa creștinește. Așa că, la scurt timp au început demersurile pentru a elimina suspiciunea care plana asupra decesului bărbatului.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, din Vărbilău, a decedat în data de 14 iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, iar la scurt timp familia a aflat că ruda lor defunctă era suspectă Covid-19. Din acea clipă a început o nouă traumă pentru familia greu încercată, care a reușit, după aproape o lună și după multe drumuri la instituțiile statului, să dovedească că nu există nicio legătură între moartea părintelui lor și noul coronavirus.

Suferea de mai mult timp de insuficiență renală și de mai multe complicații. De altfel, săptămânal făcea dializă. Luna trecută, pe 14 iulie, bărbatul a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

După mai bine de trei săptămâni, în baza buletinului de analize efectuat de Institutul Național „Cantacuzino”, familia a reușit să dovedească, nu înainte de a bate la ușa mai multor instituții ale statului, adevărul.

Vineri, fiul și nora bărbatului decedat au venit la Morga de la Schuller pentru a ridica trupul neînsuflețit al bărbatului, iar sâmbătă, 8 august, va avea loc înmormântarea. Una creștinească, așa cum și-a dorit tatăl lor.

Povestea însă nu se va încheia aici. Familia, încearcă acum să-și facă dreptate în instanță, după ce timp de mai bine de trei săptămâni au umblat de la o instituție la alta să-și facă dreptate. Mai mult, vrea să se afle, la ei în sat, că tatăl lor nu a avut Covid-19.

„(…) Tot satul ne ocolea că avem Covid, coronavirusul pe care i l-a pus lui tata de la Spitalul Județean. Vrem să știe tot satul, toate instituțiile statului, că tata nu a avut Covid. Vrem să se afle adevărul!”, susține Livia Stancu, nora bărbatului decedat.

Coșmarul prin care a trecut familia Stancu din Vărbilău

„Noi nu am vrut să semnăm formularul acela. Ni s-a spus să mergem la Schuller că aici se decide dacă ni-l dă sau nu. De la Schuller (n.r. Morga) am fost trimiși la DSP că trebuie să facem toate demersurile pentru prelevarea probei Covid. Așa am făcut. Am ajuns la DSP.

DSP-ul a spus că nu depinde de ei, să merg înapoi la Spitalul Județean. Am fost la Spitalul Județean, iar managerul de acolo, mi-a vorbit frumos prima zi. Am reușit să fac, după două săptămâni, plimbându-mă din instituție în instituție, am reușit să fac cererea aceasta (n.r. pentru prelevarea probei). A doua zi când am fost să văd dacă a fost trimisă la DSP cererea… Mi s-a spus însă că trebuie să semnez formularul de Covid, iar de acolo i-am spus domnului manager că dacă dumnealui nu mă ajută pentru prelevarea probei eu îmi iau mortul acasă, fără Covid, fără nimic… <<Mi-l dați să-l înmormântez!>>. A văzut toate treburile astea, a sunat la DSP, m-am dus și acolo, am făcut încă o cerere.

Deci trei cereri am făcut pentru prelevarea probei… Inclusiv mama, care nu putea să meargă, am luat-o cu mine. Am reușit până la urmă. Pe data de 30 (n.r. 30 iulie) s-a prelevat proba, iar pe 1 august le-a trimis rezultatul la DSP. Domnul doctor nu s-a informat dacă a venit rezultatul ca să ne putem lua tatăl acasă. Am așteptat până miercuri. Săptămâna aceasta, am venit luni, marți, la Schuller (n.r. Morga), însă ni s-a spus să nu mai venim… <<Stați acasă, că vă sunăm noi, miercuri sigur!>>, ne-a spus. Am văzut că nu ne-a sunat domnul doctor. Am sunat la Institutul Cantacuzino, iar de acolo ni s-a spus că rezultatul este trimis de sâmbăta trecută, după data de 1 august și este negativ. Noi am fost ieri de am luat rezultatul și toată povestea s-a întâmplat până astăzi. Dacă nu aveam rezultatul, nici astăzi nu reușeam să-l luăm.

Tatăl nostru a murit de stop cardio-respirator, insuficiență renală, de care suferea de trei ani, insuficiență cardiacă. Nicidecum de Covid. Au trecut aproape patru săptămâni de când a murit. Vă dați seama cât ne-au plimbat instituțiile statului, din ușă în ușă. Și-au bătut pur și simplu joc de noi familie. Eu personal, că eu am fost… Soțul a venit, acum, a doua oară, în țară, ca să-l înmormântăm. Noroc că a fost și el cu mine, că la fel mă plimba, dacă nu venea și soțul mă plimba din instituție în instituție și acum. Rezultatul buletinului este negativ”, ne-a povestit Livia Stancu, nora bărbatului decedat. Sursa: Observatorulph.ro


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.