Oprescu ar putea incasa 15 ani de puscarie. DNA a cerut in instanta pedepse maxime: „A inteles sa comita cele mai grave fapte prevazute de Codul penal”

TRIMITE PRIETENILOR

Un procuror de la DNA a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucuresti, marirea pedepsei aplicate fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu in dosarul in care acesta a fost condamnat in prima instanta la 5 ani si 4 luni inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, constituirea unui grup infractional organizat si abuz in serviciu.

Curtea de Apel Bucuresti a terminat de judecat apelul in acest dosar, joi avand loc pledoariile finale.

Reprezentantul DNA considera ca Tribunalul Bucuresti i-a aplicat lui Oprescu o pedeapsa prea blanda in raport cu faptele comise si functia detinuta de fostul edil si a cerut o pedeapsa orientata spre maximul special prevazut de lege.

„Prin prisma functiei detinute a inteles sa perverteasca actul administrativ. A inteles sa comita cele mai grave fapte prevazute de Codul penal”, a spus procurorul cu referire la Oprescu, conform Agerpres.

Astfel, DNA a cerut pedepse maxime pentru toate acuzatiile: mita (10 ani), spalare de bani (10 ani), abuz in serviciu (7 ani) si grup infractional organizat (5 ani). Dupa contopire, pedeapsa ar putea ajunge si la 15 ani de inchisoare.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse mai mari si pentru ceilalti inculpati din acest dosar. 

Procesul se afla in faza de apel, dupa ce Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Sorin Oprescu, in mai 2019, la 5 ani si 4 luni inchisoare cu executare pentru fapte de coruptie.

Alte condamnari in prima instanta: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti si ulterior al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane) – 13 ani si 4 luni inchisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Directiei economice din Primaria Generala) – 3 ani si 4 luni; Florin Supeala (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti) – 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societati comerciale) – 4 ani si 4 luni; Cristian Stanca (fost sofer al lui Oprescu) – 7 ani si 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti) – 2 ani si 4 luni cu suspendare.

Potrivit DNA, in perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat si Sorin Oprescu, a infiintat in administratia locala din municipiul Bucuresti un sistem prin care operatorii economici care doreau sa primeasca anumite contracte din partea institutiilor publice aflate in subordinea primarului trebuiau sa remita o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinta sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul sau Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brancovenesti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de coruptie.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.