Pacienții Covid au început să plece din spitale. Autoritățile nu îi mai pot ține pe români în izolare și carantină.

TRIMITE PRIETENILOR

Bolnavii de Covid-19 fug din spitale după decizia CCR, deși medicii se roagă de ei să rămână. ”Călcăm pe un teren nesigur”

În ciuda stăruinței medicilor, mai mulți pacienți de Covid-19 anunță că vor să plece din spitale în condițiile în care Curtea Constituțională a hotărât că internarea nu poate fi obligatorie.

Îngrijorător este că unii dintre cei externați pe propria răspundere au simptome și fac parte din categoria de risc.

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital. În acest moment, în România sunt 59.000 de cetățeni în izolare la domiciliu, peste 700 în carantină și aproape 6.000 internați în spital. Autoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale. Premierul Ludovic Orban anunță un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședință de guvern la începutul săptămânii viitoare, iar până atunci face apel la populație să respecte recomandările pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

În București, un tânăr cu Covid-19, dar și cu diabet, a decis să plece acasă, externat la cerere din Spitalul ”Marius Nasta”, chiar daca medicii l-au prevenit că își pune sănătatea în pericol.

Beatrice Mahler, managerul Spitalului Marius Nasta din București: ”Am vorbit cu el, cu familia, mai mulți colegi i-au explicat și au încercat să-l convingă că e mai bine pentru el să fie spitalizat și să fie protejat, toți știm că această afecțiune poate evolua rapid spre dece3 și dacă nu este într-o unitate sanitară timpul până când poți beneficia de asistență poate fi fatal”.

„A plecat după ce a semnat un formular de consimțământ, că va respecta autozilarea și că are acasă condiții să se izoleze”, a afirmat managerul de la Marius Nasta, completând că tânărul a plecat acasă cu familia.

O situație similară este și la Spitalul Colentina. Managerul unității, dr. Remus Mihalcea, a declarat la Digi24 că vineri, când se pregătea să plece din spital, șapte pacienți cu Covid-19, toți asimptomatici, făceau formalitățile de externare la cerere.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.