Papa Francisc i-a criticat pe cei care merg la slujbă „ca să fie văzuți” și se roagă „cu oboseală, ca niște papagali”

Papa Francisc i-a criticat miercuri pe cei care merg la liturghie „pentru a demonstra că sunt catolici” sau „pentru a expune ultimul model cumpărat” şi „a oferi o bună imagine socială”.

Suveranul pontif a formulat aceste critici cu prilejul Audienţei generale de miercuri desfăşurată în aula Paul al VI-lea în care a evitat să se apropie de credincioşi în contextul respectării măsurilor anti-contagiere cu noul coronavirus, relatează EFE, citată de Agerpres.

În cateheza dedicată rugăciunii, papa a denunţat totodată „falsele rugăciuni”, cele care sunt făcute „doar pentru a fi admiraţi de ceilalţi”.

„Cel mai prost serviciu care poate fi adus lui Dumnezeu este de a te ruga cu oboseală, ca nişte papagali, ca şi cum ar fi un obicei. Nu. Rugăciunea este centrul vieţii. Dacă există rugăciune, atunci fratele şi sora devin importanţi”, a adăugat papa Francisc.

El a asigurat că rugăciunea „nu este un calmant pentru a uşura problemele vieţii”; nu, acest tip de rugăciune „nu este creştină”, a asigurat Suveranul pontif.

„A nu recunoaşte acest lucru este un sacrilegiu, o abominaţie, este cea mai gravă jignire adusă templului şi altarului”, a continuat papa.

TRIMITE PRIETENILOR