Părintele Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani din județul Neamț, a murit marți la vârsta de 63 de ani. Potrivit primelor informații, decesul a survenit în urma unui infarct.
Serafim Mihali s-a născut și a crescut într-o epocă de refacere a spiritualității în România post-comunistă. Când a fost numit stareț în 1993, chiar de către viitorul Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, mănăstirea se afla într-o stare de izolare și degradare. Locul era amplasat în apropierea fostului sanatoriu TBC din Scăricica, comună Alexandru cel Bun, și nu dispunea de infrastructura necesară pentru a primi pelerini sau pentru a funcționa ca o comunitate monahală în rânduire.
Sub conducerea sa, mănăstirea și-a recuperat rol și prestigiu. Răstignirea unor clădiri noi, construcția de chilii pentru călugări, deschiderea de căi de acces și realizarea unor lucrări de modernizare au transformat treptat locul dintr-o ruină într-un important centru de pelerinaj. Edificiul principal, ale cărei rădăcini se întind în secolul al XV-lea, a fost restaurat cu grijă, respectând caracterul istoric, și a redevenit o destinație pentru credincioși care căutau rugăciune și liniște spirituală.
Activitatea sa nu s-a rezumat la construcții și administrație. Părintele Serafim era cunoscut în comunitatea religioasă ca duhovnic apropiat de oameni, disponibil pentru confesiuni și sfaturi spirituale. Descrierile despre el subliniază smărenie și dedicație absolută — slujirii Bisericii și binelui credincioșilor. Timp de 30 de ani, a fost fața mănăstirii în ochii lumii, reprezentantul unui ideal monahal constient de responsabilitatea socială și pastorale.
Viața sa nu a fost lipsită de încercări grave. În octombrie 2013, trei persoane au pătruns în chilia sa, l-au imobilizat și l-au agresat pentru a obține informații despre locul în care era păstrat bani al mănăstirii. Atacatorii au fugit cu aproximativ 100.000 de lei, sumă provenind din donațiile credincioșilor și destinată finanțării unei noi clopotnițe. Episodul a fost traumatic — nu doar pentru vânzătorul spiritual al comunității, ci și pentru pelerini și monahi care au aflat despre violență într-un loc închis al liniștii și rugăciunii.
Ce a marcat profund pe toți cei care l-au cunoscut pe părintele Serafim în perioada următoare: capacitatea sa de iertare și continuitatea activității. În loc să se retragă sau să se-nclozeze în banalități de securitate, a ales calea slujitorului adevărat. S-a întors la muncă, la restaurări, la planu pentru dezvoltare. Agresori nu au fost identificați public, dar pentru părintele Serafim, iertarea era mai importantă decât răzbunarea.
După 2013, mănăstirea a continuat să prospere. Noi pelerini au sosit, donațiile au reînceput, iar clopotnița — chiar aceea pentru care banii fuseseră furați — a fost în cele din urmă finalizată. Aceasta era o victorie discretă a perseverenței, nu a unei dorințe de răzbunare sau revanșă. Activitatea lui Serafim Mihali în acești ani demonstra o înțelegere profundă a vieții monahale: nu circumstanțele externe, nu nici măcar suferința personală nu trebuie să abată pe slujitorul Divinului de la misiune.
Vestea morții sale s-a răspândit cu durere prin comunitatea de pelerini, de credincioși care l-au cunoscut și prin rândurile clerului din Moldova. Numeroși i-au exprimat regretul nu doar pentru dispariția, ci și pentru pierderea unui sfetnic spiritual. Mănăstirea, instituția căreia i-a dedicat viața, rămâne moștenirea sa materială și spirituală.
Trupul părintelui Serafim Mihali a fost depus în biserica Mănăstirii Bisericani, unde credincioșii au putut veni pentru a aduce un ultim omagiu și a-și exprima rugăciunile de rămas-bun. În tradiția ortodoxă, înmormântarea unui stareț este un act de comuniune între vii și desiertori, între mănăstire și credincioși care au fost crescuți spiritual sub conducerea lui.
