Câți dintre dvs ați trecut vreodată prin neplăcuta experiență de a rămâne singuri într-un loc complet necunoscut? Imaginați-vă că ați plecat în Germania, nu știți limba germană, degeaba vorbiți fluent engleza/franceza pentru că tot nu vă ajută, nu aveți nici o hartă, nu cunoașteți pe nimeni, nu știți de unde să luați un autobuz să ajungeți de la aeroport în oraș… Pot să merg mai departe cu un astfel de scenariu, dar ce am vrut să scot în evidență cu el este faptul că așa cum dvs v-ați simți complet pierdut/ă într-un oraș din Germania unde nu ați mai fost niciodată și nici nu aveți posibilitatea de a comunica ce nevoi aveți, la fel se simte și un copil când merge pentru prima dată la grădiniță.
Până acum copilul a trăit numai într-un mediu familiar, cunoaște fiecare colț din casă, jucăriile din casă sunt toate ale sale (uneori și alte obiecte devin jucării), cu frații are rapoarte de colaborare sau de competiție pe care știe oarecum să le gestioneze, într-un singur cuvânt, casa familiei sale este universul pentru care simte că are toate competențele să funcționeze cu succes. Nu mai vorbesc de faptul că până la vârsta de trei ani copilul a stabilit cu familia, mai ales cu părinții sau bunicii săi anumite rapoarte care i-au oferit siguranță, încredere și dragoste. Mai mult, dacă până acum copilul era „prințul/prințesa casei”, odată ajuns în grădiniță devine primul între egali. Acesta a fost mereu motto-ul meu cu privire la relația dintre copii și cred foarte mult în el indiferent că este vorba despre copiii dintr-o familie, dintr-o grădiniță sau școală, la fel și colegii mei.
Acum, ajuns la vârsta de trei ani, preșcolarul este pus într-o situație complet nouă – un mediu fizic pe care nu îl cunoaște, trebuie să îl împartă cu alți copii, cu acești copii nu știe cum să interacționeze în toate situațiile, educatoarea îi este străină, trebuie să se adapteze unui program fix ce este într-o oarecare măsură diferit de cel pe care l-a avut până acum, jucăriile de la grădiniță sunt drăguțe, dar toți copiii le vor și apar conflicte mereu pentru ele. Seamănă situația cu cea descrisă mai sus, nu-i așa? Mediul fizic necunoscut pentru un copil venit pentru prima dată la grădiniță este la fel ca o vizită într-o țară străină pentru un adult și încă ceva pe deasupra. De ce? Pentru că dacă un adult deține o serie întreagă de competențe pentru a rezolva problemele care pot să apară când merge într-o țară cu o cultură și limbă diferită de a sa, pentru un copil acest lucru este foarte dificil tocmai deoarece nu deține aceste competențe.
De asemenea, la vârsta de 3 ani, atunci când copiii vin la grădiniță pentru prima dată, specifică perioadei lor de dezvoltare este anxietatea crescută față de străini și teama de separarea de părinți (Shaffer, 2009). Ce înseamnă acest lucru? Copilul se teme de străini și îi este teamă ca părinții îl vor abandona la grădiniță sau că odată venit acolo, el nu îi va mai vedea vreodată. Pe acest fond primele zile de grădiniță ale copiilor sunt zile încărcate de reacții de tip anxios (plânsete, despărțire grea de părinți, refuz de a se integra și de a participa la activități, lipsă de somn – uneori chiar coșmaruri, etc).
Am lucrat în grădiniță ca psiholog vreme de patru ani școlari și primul an a fost unul mai greu atât pentru mine, cât și pentru copii. În primul rând pentru că deși iubesc foarte mult copiii, lipsa mea de experiență cu copiii preșcolari și-a spus cuvântul. Mai precis, când m-am dus în prima zi la noul meu loc de muncă mi-am oferit serviciile educatoarelor care lucrau din acel an cu copii de grupa mică. Știam din literatură că primele zile de grădi vor fi mai dificile, că vor fi lacrimi mici pe obrajori și năsucuri de șters, dar nu mi-am imaginat că va fi așa de greu… Mă așteptam ca adaptarea copiilor să dureze între două-trei săptămâni, dar am avut neplăcuta experiență să constat că am avut cazuri de copii care și după trei luni încă mai plângeau când veneau la grădiniță.
În vara următoare o vizită în comunitatea de la Taize mi-a oferit soluția potrivită pentru a rezolva problema adaptării copiilor la grădiniță – o întâlnire de familiarizare a părinților cu grădinița, o întâlnire în care părinților să li se explice TOT ce înseamnă integrarea copiilor lor în acel mediu educațional. Ipoteza mea de lucru a fost aceasta – informațiile oferite părinților le oferă acestora o siguranță legată de mediul nou în care copiii lor se vor integra. Reducând anxietatea părinților (pentru că aceasta este foarte ridicată, de asemenea), se vor reduce și emoțiile disfuncționale (anxietatea) copiilor. Rezultatul? Dacă în primul an, fără această intervenție am avut copii ce au plâns chiar și vreme de trei luni de la începerea noului an școlar, în anul cu intervenție cele mai rezistente cazuri au plâns numai în primele două săptămâni! Am repetat același lucru an de an, cu fiecare generație de părinți și deși am plecat din învățământ, colegele mele psihologi școlari de la CJRAE Cluj fac același lucru în continuare și la noi în județ cred că pot spune cu certitudine că nu se mai varsă lacrimi atunci când copiii preșcolari vin pentru prima dată la grădiniță.
Așa că acum o să încerc să punctez ce am făcut exact și sper ca acest articol să fie de folos altor colegi psihologi și părinților deopotrivă.
- Toți părinții copiiilor de grupă mică au fost contactați. În primul an i-am sunat pe fiecare în parte, dar în anul următor, având în vedere numărul foarte mare de minute pe care le iroseam spunând același lucru, am trimis un SMS tuturor părinților (există numerele de telefon ale părinților în dosarele de înscriere ale copiilor.) Nu mai țin minte exact conținutul său, dar în el scrisesem cam așa ”Bună ziua, sunt Lavinia Stupariu, psihologul grădiniței unde fiul/fiica dvs va veni începând cu data de 15 septembrie. Împreună cu conducerea grădiniței și cu doamnele educatoare de la grupă, vă invităm la o întâlnire unde să ne cunoaștem, să vă prezentăm grădinița și personalul său și să discutăm despre cum putem să integrăm cât mai eficient copilul dvs în acest mediu nou pentru el/ea astfel încât să existe cât mai puține lacrimi vărsate pe obrăjorii săi. Întâlnirea va avea loc în data de …., la ora ….. Vă așteptăm”.
- Întâlnirea avea loc de fiecare dată în grupa unde copilul urma să se integreze. Erau mai multe întâlniri, câte una pentru fiecare grupă în parte în care eu eram cea care discuta și primea părinții împreună cu doamnele educatoare. Dacă doamna directoare era în grădiniță, venea să se prezinte părinților. De asemenea, le prezentam pe doamnele îngrijitoare deoarece le consider FOARTE importante pentru că ajutorul lor este neprețuit în mai toate activitățile. La aceste întâlniri veneau numai părinții, dacă era posibil fără copii deoarece acum grupul țintă principal erau părinții.
- Eu eram prima persoană care vorbea cu părinții și le reaminteam care era scopul nostru pentru această întâlnire. Le vorbeam pe scurt despre specificul psihic al copilului preșcolar mic (cu accent pe aspectele sociale și emoționale), despre anxietatea de separare, despre ce spun studiile referitor la integrarea copilului în grădiniță. Toată această prezentare nu dura mai mult de 15-20 de minute și se încheia de fiecare dată cu aspecte legate de pregătirea copilului din punct de vedere al competențelor privind integrarea în grădiniță (exemplu – este foarte important ca preșcolarul să dețină câteva competențe de autonomie personală cum este faptul că poate folosi singur toaleta, să se îmbrace singur, să se încalțe singur, etc)
- Rolul meu se încheia în toată această întâlnire cu prezentarea grădiniței și le prezentam părinților tot ce aveau nevoie să știe astfel încât prima zi când vor veni cu copiii să fie una cât mai simplă – unde dorm copiii, unde își pun pijamalele, unde au dulapioarele pentru hainele de exterior, ce fel de hăinuțe sunt recomandate pentru grădiniță și ce fel de încăltăminte, recomandările pediatrei grădiniței (pediatra noastră cerea ca toți părinții să aducă un set de analize, fișa de vaccinări, un formular pe care părinții scriau toate alimentele sau substanțele la care copiii sunt alergici). De asemenea, le arătam părinților băile, locul de mâncat, locul unde este expus meniul pentru săptămâna în curs și le spuneam pe scurt cam ce mănâncă preșcolarii la grădiniță. Totodată, le spuneam în amănunt care este orarul grădiniței, ce fac copiii în fiecare zi (aici mă refer la rutinele lor precum sosirea la grădiniță, micul dejun, întâlnirea de dimineață, jocul liber, activități, programul de odihnă, etc). Am avut mereu grijă să le spun părinților și intervalul orar în care copiii făceau anumite activități deoarece adesea ei își pun întrebarea ”Oare ce face copilul meu acum?” În funcție de oră, știau în mare cam ce se întâmplă la grădiniță cu copilul lor.
Aici rolul meu se încheia pentru moment. Având în vedere că făceam aceste întâlniri în aceeași zi, dar la ore puțin diferite (un decalaj de o oră) pentru două grupe de preșcolari mici, zic că este un efort minim pentru un efect uriaș. Cum terminam de discutat cu părinții unei grupe, mă duceam la cealaltă grupă să îi întâlnesc și pe ceilalți părinți. În grădinița noastră nici un copil nu venea fără ca părinții săi (de regulă mama) să nu se întâlnească prima dată cu mine și colegele mele în acest context, indiferent de grupa din care făcea parte. Era o convenție pe care o aveam cu doamna directoare și a fost foarte bună. După ce eu terminam să discut cu părinții, aceștia rămâneau cu doamnele educatoare, așa cum am spus mai sus și pentru cel mult 30 de minute mai vorbeau despre ce vor învăța copiii în grupa mică, despre unele detalii organizatorice, orice era important ca puncte de plecare (dar nu despre fondul grupei sau alte asemenea).
De cele mai multe ori mi s-a întâmplat să am părinți care doreau să îmi mai pună întrebări punctuale despre copiii lor și cu aceștia discutam separat. Dacă puteam să le ofer răspunsul în cel mult 5 minute, discutam, în caz contrar, îi invitam la cabinet în orarul meu.
Dacă nu aveți ocazia să participați la astfel de întâlniri și sunteți părinții unui copil ce va merge de săptămâna viitoare la grădi pentru prima dată, încercați să vă răspundeți dvs la toate aceste informații, să mergeți acolo și să aflați aceste informații. Dvs, în calitate de părinte sunteți destul de speriat/ă de ideea că vă lăsați copilul singur într-un mediu pe care nici dvs nu îl cunoașteți prea bine, oricât îi vorbiți copilului despre grădiniță că este minunată, nu vă crede pentru că dvs înșivă nu sunteți convins/ă, nu cunoașteți acel mediu și oferiți numai generalități. Dacă știți că aveți un copil anxios, eu cred că aceste informații vă vor fi de folos. De ce? Pentru un copil părintele său este persoana de referință, toată lumea se învârte în jurul său, ceea ce spune mama/tata este asumat aproape automat și este credibil mai ales când părinții cred în ceea ce spun. Iar dacă mama/tata nu se tem de ceva, nici copilul nu se va teme.
Ultimele aspecte pe care mai trebuie să le adaug în acest articol sunt cele referitoare la dvs, dragi părinți. Vă lăsați copilul la grădiniță ca dvs să puteți merge să lucrați și ca cei mici să învețe ceva folositor, nu îi duceți la război, așa că încercați pe cât posibil să gândiți rațional (nu pozitiv, rațional!) despre acest lucru. Am avut o mamă la o grupă ce și-a adus copilul la grădiniță numai în grupa pregătitoare și plângea cu el de parcă pleca să lupte în Irak. Să fim realiști puțin, chiar dacă par insensibilă. Știu că vă temeți ca cel mic să nu pățească ceva rău, grija pentru copil este una dintre aspectele definitorii ale vieții de părinte. Dar trebuie să înțelegem că lăsăm copilul în grija unor adulți de încredere, cu pregătire de specialitate, a unor persoane care sunt acolo pentru că iubesc copiii și sunt dispuse să lucreze împreună cu dvs ca preșcolarul să aibă o educație bună. Copilul trebuie să știe că educatoarea nu este mama, dar este un bun substitut de mamă, așa că dacă au probleme, pot să apeleze la ajutorul ei.
Dacă vedeți că trec deja trei săptămâni și copilul nu s-a integrat în grădiniță, nu și-a făcut prieteni, plânge mereu, nu se implică în activități și ajunge să manifeste tot felul de comportamente specifice unui distres profund (dureri de stomac, coșmaruri, etc), poate că nu este psihic pregătit pentru grădiniță și atunci ar fi o idee bună să amânați integrarea sa cu un semestru sau un an.
Discutați deschis cu copilul, mereu vorbiți-i pe un ton blând și prezentați-i situația că așa cum mami/tati merg la serviciu, copilașul merge la grădiniță, acesta este serviciul său. Spuneți-i că ceea ce simte acum este frică, îi este frică să nu îl lăsați acolo și este una nefondată. Niciodată nu îl veți abandona, îl iubiți foarte mult, nu îl duceți acolo ca să îl pedepsiți, ci ca să se joace, să își facă noi prieteni de vârsta sa și să învețe lucruri frumoase. Explicați aceste lucruri din timp, nu în pragul ușii de intrare la grupă, acolo despărțirea trebuie să fie scurtă și fermă. Gândiți-vă că odată ce ușa se închide în fața dvs începe munca educatoarei – ea șterge lacrimi, ia în brațe, pupă obrăjori, leagănă pe genunchi… Este o muncă grea pentru că trebuie să facă față multor copii speriați, o doare sufletul de fiecare în parte și vrea să îi ajute cât mai repede. Poate că nu ar strica să vă rugați pentru ea să aibă putere în tot acest demers.
Vă doresc din inimă să aveți un an școlar frumos și plin de experiențe minunate, dar mai ales de cât mai puține lăcrămioare pe obrajori. Citeste mai mult AICI
