Învață să combini corect produsele cosmetice cu cele care conțin SPF, astfel încât să te bucuri și de un machiaj reușit, și de o protecție solară de nota 10! 

Este o certitudine faptul că produsele cosmetice joacă un rol important în viețile noastre. Un rol mai important ar trebui să-l joace însă folosirea protecției solare adecvate. Este adevărat că soarele este antidepresiv, că ajută la absorbția vitaminei D în organism, în același timp el este și factorul declanșator pentru boli de piele severe, atunci când ne expunem fără protecție, la orele de vârf, din dorința de a ne bronza mai puternic sau, pur și simplu, din ignoranță. Cum aplicăm corect produsele de machiaj și de protecție solară, astfel încât machiajul să nu aibă de suferit și să ne și protejăm pielea?

ORDINEA CORECTĂ

Prima aplicată va fi crema de fotoprotecție, urmată de fondul de ten. Dacă adăugam o cremă de hidratare, aceasta va fi prima aplicată, pentru că altfel riscăm să reducem eficiența protecției, să-i “diluăm” efectul. Fondul de ten va fi aplicat la final, în strat fin, prin mișcări blânde, fără a freca intens pielea, recomandabil cu un burete. În concluzie, atunci când vorbim de îngrijirea tenului, crema de protecție solară este ultimul pas înaintea produselor de machiaj.

ATENȚIE LA SPF

Câte dintre noi cred că adunând cifrele factorilor de protecție de la toate produsele cosmetice folosite, vom avea parte de o protecție ridicată? Este greșit! Alege crema cu factorul de protecție cel mai mare, mai ales dacă este aplicată ultima. Folosind un fond de ten cu SPF 15 și o cremă cu SPF 30 nu vom avea un factor de protecție 45, el rămâne 30. Valoarea SPF face referire cu precădere la blocarea radiației UVB, răspunzătoare de arderea solară. Cu cât valoarea lui este mai mare (minimum 30), cu atât reușește să blocheze radiația UVA, responsabilă în principal de melanom. Așa că, atenție când vă cumpărați produse de fotoprotecție, ele trebuie să aibă inscripționată valoarea SPF și protecția față de UVA, adică să aibă spectru larg de protecție solară.

UN NOU MACHIAJ

În funcție de factorul de protecție folosit, crema trebuie reaplicată. Refacem și machiajul? Dacă ne petrecem timp în spațiu închis, ferit de radiațiile soarelui, fotoprotecția aplicată dimineața e asigurată într-o măsură mulțumitoare și după 8 ore. În schimb, dacă stăm prea mult în soare, ea trebuie reaplicată. Putem renunța la machiaj sau putem opta pentru cremele BB, CC, a căror reaplicare se face mai ușor. Cremele de protecție solara cu texturi lichide, uleiuri uscate, formule tip spray sunt la fel de utile pentru că încarcă mai puțin tenul. O pudră cu protecție solară poate fi utilă ca retuș.

O REGULĂ IMPORTANTĂ

Intervalul optim între două aplicări este de 10-15 minute, timp necesar absorbției uniforme a produsului de protecție. Dacă așteptarea nu e tocmai la îndemână, putem opta pentru formule-cremă de tip BB, CC, care asigură hidratare și protecție solară.

TRIMITE PRIETENILOR