Liderul de la Kremlin a fost întrebat in 2019, printre altele dacă Rusia se pregătește de un război de amplaore. Răspunsul lui Putin nu a fost unul direct dar a dat de înțeles un lucru clar.
În cadrul tradiționalei Linii directe cu cetășenii, Vladimir Putin a abordat numeroase teme printre care situația Rusiei dar și problemele internaționale.
Liderul de la Kremlin a fost întrebat dacă se fac pregătiri pentru un război de amploare însă acesta a evitat un răspuns direct și a recurs la un aforism: ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”. Apoi a adăugat că tările care nu-și dezvoltă propria armată nu fac decât să încurajeze creșterea unor forțe militare străine.
Tot în acest context Putin a precizat că supremația unei îări nu este însă garantată de deținerea unui arsenal nuclear ci de o economie puternică.
Aflat de 20 de ani la putere în Rusia, Vladimir Putin se confruntă cu o scădere a popolarității, lucru recunoscut chiar de acesta, dar promite zile mai bune rușilor. Printre cauze acesta a ținut să menționeze că scăderea prețului carburanșilor și sancțiunile internaționale au avut un impact, iar în ceea ce privește acestea din urmă, reprezintă în opinia sa ”o mare eroare”.