Generalul Eremia Teofil Grigorescu este considerat unul dintre cei mai mari strategi militari români şi cel mai important comandant al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. Numele lui este sinonim în inimile românilor cu Mărăşeşti şi Oituz.
Numele lui se confundă cu Primul Război Mondial şi cu istoria cumplitelor bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Puţin lume ştie, însă, că el este cel care a rostit pentru prima oară celebra deviză „Pe aici nu se trece!”, iar şi mai puţini ştiu că marele general român s-a născut în minusculul cătun Golăşei, din judeţul Galaţi, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai unui învăţător sărac de ţară. Generalul Eremia Teofil Grigorescu – căci despre el este vorba – a văzut lumina zilei în 28 noiembrie 1863 într-un cătun cu doar 20 de case (la acea vreme) din apropierea satului Bujoru, ce de-abia fusese ridicat la rangul de târg. În vremurile noastre, cătunul Golăşei este un cartier al oraşului Târgu Bujor, care a „absorbit” vechea aşezare, prin extindere şi ridicare la rang urban, în anul 1968.
Orfan de tată de la 10 ani
Deşi aveau posibilităţi materiale limitate, părinţii viitorului general s-au îngrijit să-i asigure asigure tânărului Eremia o educaţie solidă. Din biografia acestuia (am ales ca reper lucrarea „Oameni de seamă din istoria românilor”, publicată de Florian Petrescu la Editura Versus, Bucureşti, 2008), rezultă că a urmat şcoala primară şi gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, între 1870-1878, iar ulterior Liceul Naţional din Iaşi, între 1878-1881. Perioada gimnaziului şi liceului a fost destul de dificilă pentru el, dat fiind că la vârsta de numai 10 ani rămâne orfan de tată. Există informaţii că un rol semnificativ în finanţarea studiilor copilului l-ar fi avut familie boierească Ventura (care avea moşii importante în zonă), însă şi biserica ortodoxă, care a sărit în ajutorul văduvei. După susţinerea bacalaureatului, Eremia Grigorescu s-a înscris la Facultatea de Medicină şi de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Iaşi, fiind unul dintre studenţii săraci nevoiţi să dea meditaţii pentru a se putea întreţine. De altfel, cu ocazia unor şedinţe de meditaţii a cunoscut-o şi pe prima lui soţie, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari.
După absolvirea şcolii militare de ofiţeri (1884) cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a avansat în grad conform procedurilor militare, fiindu-i necesari 29 de ani (timp în care a participat la două războaie, dintre care unul mondial) pentru a parcurge ierarhia şi a ajunge general. Un interval de timp pe care generalii de carton ai zilelor noastre îl consideră, cu siguranţă, nepermis de îndelungat.
Obţine gradul de general de brigadă la 28 noiembrie 1915, apoi, în timpul Marelui Război, este avansat la general de divizie (1 aprilie 1917), şi general armată (24 ianuarie 1918). În tot acest parcurs, ocupă numeroase funcţii militare, corespunzătoare cu gradul avut. Este comandant de subunitate (pluton şi apoi companie) în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 şi 1 artilerie (1884; 1889-1896).
Este numit sudirector al Pulberăriei Armatei (1896-1899) şi apoi director al Pulberăriei (1899-1903), funcţie din care este înlăturat în urma unui scandal de corupţie politică. El a refuzat în mod repetat să recepţioneze o comandă de fulmicoton (un tip de exploziv), achiziţionat de la firma vieneză Blumau, pentru că acesta nu corespundea caietului de sarcini. Din acest motiv a fost înlăturat din funcţie, din ordinul ministrului de război Dimitrie Sturdza. În 1903 devine director al Artileriei în Ministerul de război, apoicomandant al Şcolii de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1907-1910), director al direcţiei de personal din Ministerul de război, comandant al Brigăzii 3 artilerie, comandant al Diviziei 15 infanterie (1915-1917), comandant al Corpului 6 Armată (1917), comandant al Armatei 1 (1917-1918) şiministru de război (24 octombrie-29 noiembrie 1918).
Intrarea României în Primului Război Mondial, în 1916, îl găseşte pe post de comandant al Diviziei 15 infanterie. Obţine victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea. De aici este trimis de urgenţă cu divizia sa la Oituz. Aici va câştiga trei bătălii decisive, reuşind să stabilizeze frontul.
Până în iulie 1917 rămâne cu Divizia sa pe poziţii, apoi este trimis la Nămoloasa, în calitate de comandant al Corpului VI armată. De aici este trimis la Mărăşeşti la comanda Armatei I română şi a celei de-a IV-a rusă. În condiţii vitrege, reuşeşte să câştige bătălii extrem de grele împotriva germanilor conduşi de feldmareşalul Mackensen supranumit „spărgătorul de fronturi”. În final a fost pentru prima dată învins la Mărăşeşti de armata germană mult superioară. Eremia Grigorescu este autorul lozincii „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi a lozincii „Nici pe aici nu se trece”, de la Mărăşeşti. S-a distins în mod special în cursul Primei bătălii de la Oituz şi celei de-a doua bătălie de la Oituz, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 15 Infanterie, fiind unul dintre primii generali decoraţi cu acest ordin (al doilea decret pentru generali, împreună cu generalul Paraschiv Vasilescu).
Dupa bătălia de la Marăşeşti, a vorbit armatei şi a rostit aceste cuvinte memorabile: „Timp de aproape două luni, prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu năvălirii duşmanului cotropitor, aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, aţi smuls biruinţa cea mare, aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noştri, aţi atras admiraţia lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat şi măreţ, o ţară românească a tuturor românilor.”
De-a lungul carierei, generalul Grigorescu a primis numeroase semne ale recunoştinţei pentru faptele sale de arme. Iată doar câtvea dintre acestea: Ordinul „Coroana României”, în grad de ofiţer (1911); Ordinul „Steaua României”, în grad de ofiţer (1912); Medalia „Avântul Ţării” (1914); Medalia Bărbăţie şi Credinţă, cu distincţia „Campania din Bulgaria 1913” (1913); Medalia „Serviciul Credincios” (1914); Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 27 octombrie 1916; Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa II, 12 februarie 1918; Ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de mare cruce; Ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de mare cruce; Crucea „Regina Maria”; Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de mare ofiţer (Franţa); Ordinul Sfântul Stanislas, clasa I (Rusia); Ordinul Sfântul Gheorghe, în grad de Mare Cruce (Rusia); Ordinul Sfânta Ana, cu spade, în grad de mare ofiţer, (Rusia); Ordinul „Companion of the Bath” (Marea Britanie).
În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării”. O altă sabie de onoare i-a fost oferită, în noiembrie 1918, de corpul profesoral din Universitatea din Iaşi, având inscripţia: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Ţării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostaşi pe care i-a condus în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti”.
