REPUBLICA DONEŢK A ANUNȚAT ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI. S-A DECLARAT STARE DE URGENŢĂ DIN CAUZA ÎNTRERUPERII ALIMENTĂRII CU APĂ, TAXIMETRIŞTII FUG DIN ZONĂ CA SĂ NU LE FIE LUATE MAŞINILE

TRIMITE PRIETENILOR

Forțele armate ale Ucrainei încep să pună în aplicare un plan de invadare a Donbasului, a declarat luni reprezentantul oficial al Miliției Populare a autoproclamatei Republici Populare Donețk, Eduard Basurin.

„În principiu, planul de invazie începe încet-încet să fie implementat, avem război. Acesta se desfăşoară în direcția Lugansk, unde au loc deja ciocniri, dar și în direcția Mariupol”, a spus Eduard Basurin, la Rossiya 1. Anunţul său vine după ce preşedintele autoproclamatei Republici Doneţk (RPD), Denis Puşilin, a decretat o mobilizare generală. Potrivit acestuia, Forțele Armate ale Ucrainei pot ataca Donbasul în orice moment.

Anterior, se raportase că forțele speciale ale Ministerului Securității de Stat din RPD au neutralizat un grup de „sabotori” din Donețk, care plănuiau explozii la instalaţiile de infrastructură. Sabotorii plănuiau să arunce în aer stații electrice, gazoducte și stații de filtrare a apei, iar când trupele autorităţilor din Doneţk au încercat să-i rețină, aceştia au opus rezistență armată.

În acelaşi timp, corespondentul de război în Donbass, Andrei Rudenko, a transmis că un bărbat s-a aruncat accidental în aer, în gara din Doneţk, în momentul în care încerca să planteze acolo un dispozitiv exploziv. Incidentul a avut loc luni dimineaţă, la ora 5.

Până la urmă, în autoproclamata Republică Donețk a fost declarată luni stare de urgență, din cauza închiderii stației de pompare și a opririi alimentării centralizate cu apă potabilă. „În RPD a fost declarată stare de urgență din cauza întreruperii alimentării cu apă potabilă, din cauza avarierii stației de pompare a conductei de apă South Donbass„, a transmis agenția TASS. Se estimează că peste 21.000 de locuitori din Dokuchaevsk și Yelenovka, precum și peste 50 de unități sociale, inclusiv spitale, au rămas fără apă.

În acelaşi timp, taximetriștilor din Donețk le este frică să nu le fie confiscate mașinile, pentru nevoile armatei, relatează corespondenţii care se află la fața locului. „Mulți dintre colegii mei au învățat din experiența amară din 2014-2015, când mașinile au fost luate de la oameni. Prin urmare, cunosc oameni care au plecat în Rusia, în regiunea Rostov, și și-au lăsat mașinile acolo sau au rămas chiar ei la muncă acolo„, a declarat unul dintre cei rămași.

Pe 20 februarie, comisariatul militar al Republicii Populare Doneţk a trimis SMS-uri locuitorilor din regiune cu apeluri către bărbați să-și protejeze casa și Patria. Pe 21 februarie, în Republica Populară Lugansk a fost semnat un decret privind mobilizarea voluntară  – pentru bărbații de până la 55 de ani. De asemenea, pe 18 februarie a început o evacuare în masă din Donbas, în principal a femeilor bătrânilor şi copiilor.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.