Rudimentare cunoştinţe ştiinţifice persane
Contribuţia perşilor în domeniul ştiinţei a fost – până la o dată târzie, sec. V e.n. – neînsemnată. Cel puţin, nu ni s-au păstrat texte ştiinţifice, nimic care să ne dea vreo indicaţie asupra unor principii, concepţii sau măcar simple cunoştinţe ştiinţifice. Excepţie fac doar câteva incidentale şi vagi aluzii din Avesta la domeniul medicinei, dar fără nici un amănunt privind practica medicală.
Tot ceea ce ştim este că medicina era practicată – cel puţin la început – de preoţi într-o formă în care predomina vrăjitoria; că, începând din sec. IV î.e.n., medicii perşi – ale căror onorarii erau stabilite de lege (ca în Codul lui Hammurabi) ţinându-se seamă şi de condiţia socială şi economică a bolnavului – erau organizaţi în corporaţii; şi aici medicii se împărţeau, ca la greci, în trei categorii; cei care “foloseau cuţitul”, chirurgii, cei care tratau cu ajutorul plantelor, adică medicii propriu-zişi, şi cei care vindecau cu cuvântul, adică magicienii şi vrăjitorii. Aceştia din urmă erau mai preţuiţi decât toţi.
Se mai cunoşteau apoi unele preocupări, sporadice şi vagi, de organizare a calendarului – şi cam atât. În schimb perşii s-au servit de cercetările şi de rezultatele prestigioase a Babilonului; precum şi – încă din sec. VI î.e.n. – de contribuţia învăţaţilor, mai ales a medicilor, veniţi din Grecia.
Dar în domeniul tehnicii, perşii au avut realizări demne de menţionat. Astfel: pentru irigarea terenurilor ridicau apa din râu până la nivelul orgoarelor cu ajutorul roţii prevăzute pe circumferinţă cu un sistem de găleţi: o invenţie – în uz şi azi în unele ţinuturi orientale – care se consideră că aparţine perşilor. Apeductele lor aduceau apa prin conducte subterane – pentru a o feri de evaporare şi a o păstra curată – până în bazinul-rezervor. Iar modul lor de prelucrare a metalelor, de confecţionare a obiectelor de ceramică dovedeşte o tehnologie foarte înaintată pentru acele vremuri.
Mai târziu, ştiinţa persană s-a afirmat în primul rând prin prestigiul medicilor. În sec. V e.n. exista la Gonde Şahphur o şcoală de medicină care a avut o importanţă deosebită în dezvoltarea ştiinţei medicale arabe. În acest centru ştiinţific – o adevărată academie, – pe lângă învăţământul medical şi practica clinică, s-au tradus în siriană şi persană lucrări de medicină greceşti şi indiene.
Oamenii de ştiinţă persani care în secolele VII-VIII trecuseră la Islam şi adoptaseră limba arabă au avut un rol considerabil în introducerea patrimoniului culturii elenistice în civilizaţia islamică: prin traducerile lor de opere medicale, juridice, teologice ei au pregătit limba arabă pentru noul său rol de transmitere a ştiinţei greceşti. Atât prin această activitate cât şi prin cea de cercetări personale, oamenii de ştiinţă persani vor fi integraţi în mare mişcare ştiinţifică şi culturală arabă – sau, mai precis: islamică.
