Vladimir Putin pregătește o încercare de negociere care ar putea redesena harta militară a Europei de Est. Kremlinul a semnalat că dorește retragerea trupelor NATO la pozițiile din 1997, înainte ca țările centrale și estice să adereze la Alianță.
Înțelegerea scenariului pe care îl pregătește Kremlinul necesită o privire la ceea ce s-a schimbat între 1997 și acum. La acea vreme, prezența militară directă a NATO în fostul bloc comunist era practic inexistentă. Nicio țară din Europa Centrală sau de Est nu era membră a Alianței, iar frontiera NATO se oprea la Germania. După summitul din Madrid din iulie 1997, situația a început să se schimbe. Cehia, Ungaria și Polonia au fost invitate să înceapă negocierile de aderare, care s-au finalizat în martie 1999. România a urmat, devenind membră NATO în martie 2004. Astazi, țări precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda găzduiesc baze și trupe permanente ale NATO la granițele cu Rusia.
Moscova vede extinderea NATO ca fiind factorul care a declanșat tensiunile curente. Putin a numit-o în repetate rânduri „cauza fundamentală” a conflictului din Ucraina. Cu această perspectivă, Kremlinul vrea acum să inverseze procesul și să reducă prezența occidentală la dimensiunea din perioada pre-expansionistă. Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a declarat vineri că țările europene ar trebui să se alăture negocierilor trilaterale dintre Rusia, Ucraina și SUA, precizând că Europa joacă un rol central în orice eventual acord de pace.
Motivul pentru care Europa ar fi importantă în negocieri depășește simpla logică diplomatică. Sursele diplomatice citate de The Telegraph sugerează că Moscova folosește participarea europenilor ca oportunitate pentru a readuce în discuție obiecțiile sale față de extinderea NATO. Pe scurt, negocierile de pace ar deveni un pretext pentru a cere condiții geopolitice care ar afecta securitatea zecilor de milioane de oameni din regiune.
Ce ar putea cere Rusia în schimbul păcii
Reducerea prezenței NATO la nivelul din 1997 ar fi doar o parte din cerințele Rusiei. Kremlinul a sugerat anterior că Putin ar putea arăta flexibilitate pe alte subiecte, cu condiția ca Moscova să obțină ce dorește cu adevărat. Aceste cereri fundamentale includ impunerea unor restricții majore asupra suveranității Ucrainei și o gândire nouă asupra prezentei occidentale în Europa de Est.
Concret, Rusia ar putea cere retragerea forțelor NATO din Polonia și din țările baltice, care sunt acum membri NATO și găzduiesc infrastructură militară de opoziție față la Moscova. Finlanda, care a aderat la NATO abia anul trecut, ar fi și ea vizată. Dacă aceste cereri ar fi acceptate, ar crea o zonă de influență rusă necontestată în Estul Europei. România, deși mai departe de granița rusă comparativ cu țările baltice, ar intra tot în sfera de dezinteres occidental din perspectiva Kremlinului.
Iuri Ușakov a apelat la países europene să participe la negocierile de la Abu Dhabi, programate pentru noiembrie. El a temperat totuși așteptările, descriind reuniunea drept un test preliminar. Realitatea e că Moscova încearcă să creeze o platformă în care să-și prezinte revendicările în fața unei Europe care să se simtă obligată să se implice. Dacă Europa acceptă să negocieze direct cu Rusia asupra structurii de securitate regională, aceasta ar putea fi văzută de Kremlin ca un pas către acceptarea cerințelor sale.
Rolul Statelor Unite și incertitudinea Trump
Factorul determinant în toată această ecuație este administrația Trump. Președintele SUA are relații complicate cu NATO și a sugerat de-a lungul campaniei sale că ar putea reconsidera angajamentul american. Kremlinul pare să parieze pe faptul că Trump ar putea fi mai flexibil în negocieri decât orice predecessor al său, mai puțin atașat la principiile de expansiune și apărare a democrațiilor din zona respectivă.
Această speculație nu e neîntemeiată. Trump a fost critic la adresa NATO încă înainte de perioada sa de președinție. Acum, cu acces la instrumente de negociere federale, posibilitatea ca SUA să accepte o anume limitare a rolului NATO în Europa de Est nu e exclusă. Asta nu înseamnă neapărat că retragerea completă la nivelul din 1997 va fi acceptată, dar mai puțin suport american pentru NATO în regiune ar fi suficient pentru a slăbi apărarea pe care țări precum România o-și construiesc în prezent.
Când se joacă jocul cu adevărat?
Negocierile de la Abu Dhabi din noiembrie vor fi doar o ronde preliminară. Una dintre principalele piedici rămâne cererea Rusiei ca Ucraina să cedeze teritorii din Donbas, pe care Rusia nu le-a ocupat cu adevărat în totalitate. Kiev respinge categoric această condiție și insistă asupra unor garanii de securitate care să prevină reluarea agresiunii ruse în viitor. Golul dintre poziții e imens.
Dar ceea ce se poate întâmpla în spate, prin negocierea laterală pe care o inițiază Kremlinul cu SUA și prin implicarea europenilor, ar putea crea presiune asupra Ucrainei. Dacă Europa și America ar fi de acord asupra unui nou aranjament de securitate regional care să-l includă pe Putin, Ucraina ar fi lăsată singură. România și alte țări din regiune ar trebui să-și reconsidere pozițiile și să-și stabilească noi relații cu o Moscovă care ar fi obținut concesii substanțiale.
Riscul real nu e o retragere dramatică a NATO din regiune mâine, ci o lentă erozioane a angajamentului occidental, început cu reduceri de efectiv, continuat cu retrageri de echipament, și finalizat cu o trecere liniștă a influenței înapoi spre sferă rusă. Asta e scenariul care îi alarmează pe analiștii din țările baltice și din Polonia. România nu se află pe frontul cel mai fierbinte, dar dependența ei de NATO ca garanție de securitate nu e mai puțin reală.
Următoarele luni vor arăta dacă Kremlinul poate transforma presiunea diplomatică în rezultate concrete. Abu Dhabi va fi doar prima încercare.
