Școala altfel! “Ne-am mascat frumos cu toții, la școală să fim ca hoții! Câte unul stăm în bancă nu ne-atingem nici oleacă…”

TRIMITE PRIETENILOR

Școala altfel

Ne-am mascat frumos cu toții,
la școală să fim ca hoții!
câte unul stăm în bancă
nu ne-atingem nici oleacă,
mergem doar după săgeți
suntem foarte exigenți!
Ne spălăm, dezinfectăm,
la WC la coadă stăm,
(până pe noi ne scăpăm)
la ore ne sufocăm,
dar masca jos dacă-o dăm
suntem luați de subțioară
și scoși pe holuri afară
c-așa-i ordinul de sus,
la care noi ne-am supus!
De mâncăm din pachețel
nimănui nu dăm din el,
apa o bem din sticluțe
ne spălăm iar pe mânuțe,
nu fugim, nu râdem tare,
nu cântăm, e izolare!
Doamna cu o mască verde
nu știm, oare ne mai vede,
ne cunoaște, ne mai știe?
parcă-ar spune-o poezie…
despre lună, despre stele
ochii-i joacă-n lacrimi grele;
și suntem mai triști cu toții
la școală, cu măști, ca hoții…
toate sunt altfel acum
și-i abia-nceput de drum!

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3577453145652372&set=a.641102279287488&type=3&theater


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.