Tatăl biologic vrea să o îngroape pe Antonia la Buzău și o face praf pe mama acesteia: „S-a folosit de «boala» fetei pentru a câștiga bani“

TRIMITE PRIETENILOR

Drama Antoniei, fetița de 4 ani din Arad, ucisă de tatăl vitreg și apoi incendiată pe câmp, a cutremurat întreaga țară.

Informația nouă, documentată de buzoienii.ro, e că Sabrina Rădulescu și Daniel Cristiano Oancea, cei doi părinți naturali ai Antoniei, sunt buzoieni get-beget,.

Ea e mama, din pozele de mai sus, Sabrina Rădulescu, născută și crescută la Buzău.

În pozele de mai jos e tatăl natural al Antoniei, Daniel Cristiano Oancea, născut și crescut la Buzău.

Tatăl fetiței, care lucra în Olanda, a anunțat că va veni în țară, va opri la Arad și va încerca să ia trupul fetiței de la morgă pentru a-l îngropa „acasă la Buzău”.

Mai mult, Daniel a spus că va încerca să-l ia de la Sabrina pe Oscar, frățiorul de 3 ani al Antoniei: „Oscar e tot ce mi-a rămas. Nu cred că Sabrina îl mai poate crește cum trebuie”.

Daniel și Sabrina au format un cuplu din 2013 până în 2020, timp în care au fost născuți cei doi copii. În 2020, cei doi buzoieni s-au despărțit, iar Sabrina s-a cuplat cu Florin Beniamin Crișan de 23 de ani din Arad.

Cei doi copilași au rămas în custodia Sabrinei – care s-a mutat la Arad în apartamentul concubinului, inclusiv cu copiii.

Săptămâna trecută, Sabrina a mers la maternitate pentru a naște un băiețel (tatăl acestuia e Florin Beniamin Crișan), timp în care arădeanul de 23 de ani a rămas acasă cu Antonia și Oscar.

Atunci, Antonia a fost pălmuită puternic de tatăl vitreg, lovită cu capul de peretele holului și apoi în cădere de gresie.

Fetiței i-a fost spart capul și a început să sângereze. În loc să o ajute – Antonia a rămas inconștientă pe gresie – tatăl vitreg a plecat să fumeze în altă cameră. S-a întors după un sfert de oră, când a constatat că fetița murise. Apoi, povestea se știe, a înghesuit trupul într-un troler, a chemat un taxi, a deșertat conținutul pe un câmp de lângă Arad și i-a dat foc.

Criminalul dormea buștean când poliția a venit să-l aresteze. În prima fază a și mințit, susținând că fetița ar fi alunecat în baie. Confruntat cu probele irefutabile ale criminaliștilor a fost nevoit să recunoască.

Daniel Oancea, tatăl micuței Antonia, de patru ani, ucisă și arsă săptămâna trecută la Arad, de către concubinul mamei sale, are o nouă problemă de rezolvat, după nenorocirea familială care l-a lovit recent. El nu se numără printre persoanele vaccinate, iar țara în care s-a stabilit, Olanda, a intrat recent pe lista roșie actualizată de partea română, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență, din cauza creșterii alarmante a infecțiilor și în acel colț al Europei.

Ca atare, Daniel Oancea s-ar putea să se vadă nevoit să stea în carantină, cel puțin zece zile, dacă nu chiar 14.

În cadrul unui interviu acordat publicației Impact.ro, tatăl biologic al Antoniei a făcut mai multe dezvăluiri. Nu m-am vaccinat și am aflat că risc să stau în carantină 14 zile. Am luat legătura cu cei de la ambasada Olandei de la București, eu fiind și cetățean olandez, dar încă nu am primit un răspuns clar. Sunt în posesia unui test de tip PCR care arată că nu sunt infectat, dar am înțeles că dacă vii din așa numita zonă roșie, cum e cazul meu, nu mă scutește de carantină. Or, vă dați seama, nu pot sta în carantină! Caut disperat o soluție! E un caz aparte, așa că încerc să rezolv cum mă pricep mai bine, a declarat Daniel Oancea pentru Impcat.ro.

Femeia aia nu m-a sunat nici măcar să mă anunțe că ne-a murit copilul“

Întrebat dacă a vorbit cu fosta parteneră de viață despre cum se va desfășura înmormîntarea, acesta a răspuns ferm: Ce discuție?! Femeia aia nu m-a sunat nici măcar să mă anunțe că ne-a murit copilul. Iar ori de câte ori am sunat-o nu mi-a răspuns. De aceea mă opresc direct la Arad. Voi cere autorităților să-mi permită să-mi îngrop fata, pe Antonia, la Buzău, acolo de unde mă trag. Eu așa vreau să procedez. Și mi-am adus pentru asta și mama, și restul familiei din Olanda, ca s-o îngropăm creștinește.

Antonia nu suferea de autism

Întrebat de Impact.ro dacă fetița suferea de autism, Daniel Oancea a răspuns: Nu, nu e adevărat! Știam că avea un certificat de handicap de gradul I, dar asta fiindcă atunci când era mică nu reușea să vorbească normal, în ritm cu copiii de aceeași vârstă. Dar lucrurile evoluaseră mult în bine. Am vorbit des cu fiica mea și am putut observa asta. Povestea cu certificatul de handicap îi permitea și măica-sii să mai aibă un ban.

În ceea ce privește situația celuilalt copil, mă voi judeca, cel mai probabil pentru a putea să îl iau cu mine. Nu-l pot lăsa aici pe Oscar, un copil de trei ani, după ce s-a întâmplat. Oricât va dura ca timp chestiunea prin tribunale, voi aștepta! Oscar e singurul copil care mi-a rămas, așa că voi încerca să fac tot ce trebuie ca statul să mi-l încredințeze“.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.