Un hamster poate bea echivalentul a 21 de sticle de vin fără să se îmbete

TRIMITE PRIETENILOR

Am mai auzit despre reni care mănâncă mere fermentate și apoi rămân blocați în crengile copacilor sau despre veverițe în stare de ebrietate de la perele ”trecute” ori despre maimuțe, elefanți ori chiar papagali mari amatori de alcool, tot de la fructele fermentate. Dar despre hamsteri?

Nu unul, ci mai multe studii au arătat că rozătoarele au un apetit imens pentru alcool și o rezistență greu de imaginat. ”Îl iubesc atât de mult încât preferă să bea o soluție cu o concentrație de 15% etanol în locul apei”, a explicat dr. Tom Lawton, din cadrul Bradford Institute for Health Research.

În plus, pot tolera cantități de alcool care ar ucide un om, a mai spus acesta, conform IFL Science.

Dacă sunt puși să aleagă, întotdeauna vor prefera alcoolul în detrimentul apei, au arătat mai multe studii din anii ’60.

Explicația ar fi conținutul mare de calorii – nu departe de cel al grăsimilor – care îi ajută să supraviețuiască iernilor reci. Și probabil au dat de gustul alcoolului ascunzând semințe și fructe în vizuini, pe care le-au consumat apoi adesea fermentate.

Și în ciuda faptului că pot consuma un volum incredibil de alcool, echivalentul a 21 de sticle de vin băute de un bărbat, nu se îmbată, după cum a arătat o cercetare din 2015. Au o toleranță crescută grație unei foarte bune funcționări a ficatului, care începe imediat să descompună toxina. Ficatul hamsterului este atât de eficient în procesarea etanolului, încât foarte puțină substanță intră în sânge.

Însă, dacă alcoolul este injectat direct în sânge, animalul se îmbătă mult mai repede și își poate pierde controlul chiar și de la doze mici.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.