Viorel Pașca redeschide centrul pentru oameni fără adăpost, sub anchetă penală

Centrul pentru oameni fără adăpost din Dumbrava, județul Bihor, și-a redeschis ușile pentru a primi din nou persoane în situații de criză. Detaliul grav: estrutura este investigată de DIICOT pentru trafic de persoane și organizare de grup infracțional, iar procurorii au catalogat-o drept ilegală.

Situația pune în lumină o problemă mai lată a statului de drept în România: cum se gestionează persoanele vulnerabile când instituțiile legale sunt fie copleșite, fie absente? Și cine răspunde când cineva oferă ajutor într-un cadru neregulamentar, dar nicia altă soluție nu există?

Ancheta DIICOT împotriva Pașcei se concentrează pe acuzații de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat. Ancheta se află în faza de cercetare penală, ceea ce înseamnă că investigatorii încă strâng probe și nu au finalizat dosarul. Prokurorii au declarat că centrul din Dumbrava, în forma sa actuală, operează ilegal — fără autorizațiile necesare, fără o structură de supraveghere și fără transparență asupra modului în care sunt tratați oamenii cazați acolo.

Timp de patru luni, centrele lui Pașca au rămas goale. Apoi, potrivit propriilor cuvinte, a ajuns la poartă o persoană care nu avea unde să locuiască. Pașca spune că a luat decizia pe loc: „Ce era să fac cu el? L-am luat”. După aceea, susține că a notificat autoritățile despre noua situație. Gestul se încadrează într-o zonă gri morală pe care legea română încă nu a clarifică bine: atunci când cineva oferă adăpost cuiva care ar putea muri de frig sau pe stradă, dar în incinta unei structuri neautorizate și sub anchetă penală, cine răspunde și ce se întâmplă cu persoana ajutată?

În prezent, Pașca are în grijă șapte persoane. Potrivit relatării sale, unii dintre oamenii cazați au fost chiar direcționați acolo de autorități locale. Un primar ar fi decis să trimită la Dumbrava un bărbat despre care se temea că ar putea muri de expunere la frig, după ce nu a identificat o alternativă. Asta ridică o întrebare și mai ciudată: de ce o autoritate locală ar trimite cetățeni vulnerabili la o instituție investigată de o structură de urmărire penală?

Unul din oamenii găzduiți povestește că a trăit două luni pe stradă după ce și-a pierdut locuința. A cerșit pentru hrană, iar ajutorul venit de la alții a fost sporadică. La venirea lui, alte persoane în situații similare au început să apară la ușa centrului. Se creează astfel un efect de gravitație: când o locație devine cunoscută drept refugiu pentru oamenii care nu au altă opțiune, aceștia vin din proprie inițiativă.

Pașca afirmă că a fost forțat să aleagă între teama de consecințe legale și ceea ce vede drept obligația sa umană. Nu e o scuză, dar e o realitate pe care statul o ignoră: atunci când orasele și județele nu au adăposturi legale, regulate și suficiente, structurile clandestine umplu golul. Și cum răspund autorități — ceea ce ar trebui să fie ușor: procesul penal să urmeze drumul său și, în paralel, statul să construiască infrastructura lipsă.

Pașca susține că nu se teme de proces și că este convins de o judecată echitabilă. El transmite informări reprezentanților Guvernului și speră ca o soluție legală să fie identificată pentru a-i permite să continue activitatea. Este, desigur, declarația unui om investigat — nu dovadă de nevinovăție, ci doar poziția sa publică.

Dar cazul arată un paradox: autoritățile locale trimit oameni vulnerabili la o instituție pe care autoritățile centrale o investighează; centrul operează pentru că nici măcar o administrație locală nu a rezolvat problema; și persoanele pe care le acuză statul că sunt traficate sunt, paradoxal, mai în siguranță acolo decât pe stradă.

Ce urmează rămâne neclarat. Ancheta DIICOT va continua. Instanța va pronunța o sentință, probabil peste ani. Dar până atunci, oamenii fără adăpost din Bihor au nevoie de pe acum de o soluție legală, nu de speranța într-o sentință care ar putea veni prea târziu pentru unii dintre ei.