„Guvernul a majorat, cu data de 1 martie, salariile personalului medical. Sunt medici cărora li s-a triplat salariul. Ajung la 14.000-16.000 de lei lunar. În prezent, marea supărare a personalului medical este că s-au plafonat sporurile. Nu mai sunt la 80%, ci la 30%. Numai că, în continuare și indiferent cât ar crește salariile, «pliculețul» nu va dispărea din spitalele publice”, afirmă Borza, care are ceva experiență în domeniu, după ce a fost președinte al unui grup privat din domeniul medical.
Așa cum reiese din „fluturașul” de salariu, „în urma majorărilor salariale de la 1 martie 2018, are un salariu brut de 13.528 de lei și un venit net de 8.793. O fi puțin pentru un șofer? Câtă ipocrizie să mai tolerăm în discursul și atitudinea reprezentanților sindicatelor? Managerii de spitale trebuie să-și optimizeze organigramele și ștatele de funcții. Să opereze de urgență reduceri de personal pe palierul administrativ și TESA. Reducerile salariale astfel obținute să fie redistribuite personalului medical”.
Iată şi aici, în acest fluturaş, se observă că şoferul de ambulanţă care are un salariu brut de 13.528 de lei, pleacă acasă cu un net în buzunar de doar 7.710 lei.
Adică ceva mai mult de jumătate, restul întorcându-se „generosului” de STAT! De fapt netul ambulanţierului este de 7.927 de lei, căci el mai cotizează şi la sindicat. Interesantă este şi indemnizaţia de hrană, care e de 316 lei pe lună. Însă, privind cu atenţie, salariul de bază al ambulanţierului este de doar 4069 de lei, el fiind dublat de sporul la salariu. Păi el ia vreo 4200 de lei numai din garda simplă, din garda dublă şi din sporul pentru lucrul în ture.
Mare păcăleală sau nu, unii chiar iau astfel de salarii uriaşe, chiar dacă aproape jumătate din veniturile realizate pe hârtie se reîntorc la stat.




