OFICIAL: Pensia minimă va crește de la 800 la 1.000 de lei, crește și salariul minim brut. Majorări și la alocațiile pentru copii. Cei cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutiți de plata CASS. Impactul bugetar

De la 1 ianuarie, ar urma să fie făcute mai multe majorări ale pensiilor, salariului minim brut și alocațiilor pentru copii. Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL, a anunțat vineri după-amiază, la finalul negocierilor cu PSD și UDMR, că s-a stabilit că va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10%, iar salariul minim brut va creşte la 2.550 lei. Alocaţiile pentru copiii de până la doi ani vor fi 600 de lei, iar pentru cei în vârstă de peste 2 ani alocaţia va creşte la 243 de lei. În schimb, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS.
Nicolae Ciucă a anunțat că au fost încheiate discuțiile pe capitolul Social din programul de guvernare și au fost convenite mai multe majorări:
  • Pensia minimă va crește de la 800 la 1.000 de lei
  • Pensiile vor fi indexate cu 10%
  • Cei care au pensii între 1.000 şi 1.600 de lei vor primi o indemnizatie de 1.200 de lei la începutul anului viitor. (Sprijinul financiar va fi acordat o singură dată pentru a suporta creșterea facturilor la utilități)
  • Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu vor mai fi scutiţi de plata CASS. Vor plăti contribuții pe sănătate de 10%
  • Salariul minim brut va creşte la 2.550 de lei
  • Se va acorda cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap
  • Alocațiile vor crește la 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani
  • Alocația pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei
Nicolae Ciucă a precizat că impactul bugetar total al acestor măsuri va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei.
  • „Urmează ca prin măsurile care o să fie asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale, care vor fi”, a susținut Ciucă, întrebat care va fi sursa pentru toate aceste majorări.
„Taxa pe lux”, cerută de PSD, nu va exista, a mai susținut Ciucă: „Fără taxă pe lux, nu o să fie crescute taxele. O să rămânem pe cotă unică şi, de asemenea, asigurăm pe toată lumea că o să alocăm 7% din PIB”.
Surse politice declarau vineri dimineață pentru HotNews.ro că la ultima rundă de negociere social-democrații și liberalii au convenit o serie de măsuri vizând majorări de salarii, pensii și alocații, propuse de PSD.
TRIMITE PRIETENILOR