Tetiana Bugai avea 27 de ani când a refuzat să fugă din Mariupol. Medic militar în batalionul Azov, a ales să rămână. Doi ani și jumătate mai târziu, a ieșit din captivitatea rusă cu 30 de kilograme mai puțin și cu o certitudine pe care puțini oameni o pot înțelege: că poți supraviețui aproape oricărui lucru, dacă nu ai de ales.
Acum predă la Universitatea de Stat pentru Afaceri Interne din Lviv. Dar tatăl ei este încă prizonier.
Mariupolul i-a luat mama, soțul și libertatea, în câteva săptămâni
Mariupolul s-a prăbușit în primăvara lui 2022. Tetiana a rămas până la capăt. În acele săptămâni, a privit cum mama ei — care pregătea mâncare pentru locuitorii blocați în oraș — a murit sub focul rusesc. Câteva zile mai târziu, a aflat că soțul ei fusese ucis într-un atac, în timp ce transporta răniți. Corpul lui nu a fost recuperat. Mama ei este îngropată în Mariupol fără nume, doar cu un număr.
„Corpul soțului meu este încă în captivitate, iar mama mea este îngropată în Mariupol, fără nume, doar cu număr”, a declarat Tetiana pentru radiodifuzorul public ucrainean TSN. Sunt propoziții pe care nu le poți citi fără să te oprești.
30 de luni de captivitate: foamete, izolare și calcule despre timp
Logica războiului este că loviturile vin în serie, nu separat. Tetiana nu a apucat să proceseze moartea mamei înainte de a afla de moartea soțului. În 2022, forțele ruse au luat-o prizonieră. A urmat o detenție de 30 de luni în condiții pe care ea le descrie ca inumane: foamete, izolare totală, incertitudine permanentă. A slăbit 30 de kilograme. Și-a construit un mecanism de supraviețuire psihică pornind de la calcule reci despre timp.
„Știam că schimbul meu de prizonieri poate avea loc și peste 5 sau 10 ani. Îmi făceam planuri: dacă ies la 40 de ani, fac una, dacă ies la 35, fac alta”, a spus Tetiana. În captivitate, a primit vestea că tatăl ei a murit la Olenivka — o închisoare rusă unde, în iulie 2022, au murit zeci de prizonieri ucraineni în circumstanțe neclare. Vestea era falsă, dar Tetiana a aflat asta abia după eliberare. Tatăl ei trăiește — și este captiv rușilor.
Tetiana Bugai predă acum la Lviv, dar procesul de vindecare nu s-a terminat
Revenirea în viața civilă după o captivitate de acest fel nu e un eveniment, e un proces lung și dureros. Tetiana Bugai a ales să nu se retragă. Predă educație militar-patriotică la Universitatea de Stat pentru Afaceri Interne din Lviv, pregătind viitori polițiști pentru realitățile unui stat în război. Merge la psihoterapeut și nu o prezintă ca pe o slăbiciune. „Interacțiunea cu ei mă ajută să-mi vindec sufletul”, spune despre relația cu studenții.
Cursanții o privesc altfel decât privesc un profesor obișnuit. „Este o femeie foarte puternică. Nu orice bărbat ar putea trece prin experiențele ei”, a spus Bogdan Zelenciuc, unul dintre cursanți. Tetiana speră că tatăl ei va fi inclus într-un schimb de prizonieri, dar nu există calendar și nu există garanții. Există ceva tulburător în imaginea unui om care a supraviețuit torturii, a transformat durerea în materie de curs — și care, seară de seară, continuă să aștepte.
