Mirabela Dauer a vorbit, pentru prima oară cu atâta deschidere, despre două răni pe care le poartă de zeci de ani: o căsnicie marcată de violență extremă și un fiu pe care nu l-a mai văzut de un sfert de secol. Mărturisirile au venit în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu” și au lăsat loc la o singură întrebare — cum a reușit să continue?
Artista, una dintre vocile cele mai recunoscute ale muzicii românești din ultimele patru decenii, a ales să nu mai tăcă. La vârsta la care mulți aleg să înfrumusețeze trecutul, Mirabela Dauer a spus lucrurilor pe nume.
Prima căsătorie: o fugă deghizată în nuntă
Prima căsnicie a artistei nu a avut la bază o poveste de dragoste. Ea a recunoscut fără ocolișuri că mariajul cu Dauer a fost mai degrabă o cale de a scăpa de constrângerile vârstei tinere. „M-am măritat destul de devreme, că voiam să mă duc la chefuri”, a spus ea. L-a cunoscut pe primul soț la un ceai, la o colegă de clasă — nu erau colegi de liceu. El era inginer constructor, mai mare cu doi ani. Ceremonia a fost civilă, fără cununie religioasă, petrecerea a avut loc la Restaurantul Unirea.
Despărțirea, cinci ani mai târziu, s-a petrecut aproape în același cadru restrâns: ea, tatăl ei și fostul soț. „Adică eu, tata și cu el”, a rezumat artista cu o ironie amară. Divorțul a venit după ce plecase în turneu cu trupa cu care cânta la un restaurant de 1 Mai — „când m-am întors, am divorțat”. Scurt și clar. Fără dramă inutilă, fără regrete afișate.
Al doilea soț, descris ca „un monstru”: nouă ani de violență ascunsă
Mirabela Dauer s-a întors dintr-un turneu în Iugoslavia și, la câteva luni, l-a cunoscut pe cel care avea să devină al doilea soț. Lucra în televiziune, îi făcea o curte elaborată — poezii, atenție, delicatețe. „Nici măcar nu mă pupa, doar pe frunte”, și-a amintit ea. Nimic nu anunța ce urma. „Al doilea soț a fost un monstru”, a spus artista direct, fără preambul.
Agresiunile fizice au inclus obiecte — fierul de călcat, printre altele. Ultima bătaie a dus-o cu Salvarea la Constanța, atât de tumefiată încât șeful artiștilor de pe litoral, venit să o vadă în salon, nu a recunoscut-o. Ea era cea care aducea banii în casă, în timp ce soțul câștiga 2.000 de lei la televiziune. Când a revenit dintr-un turneu în Germania cu mai puțini bani — cheltuise pentru copii — a primit bătaie. „Asta a fost soarta mea. Nouă ani a durat”, a spus Mirabela Dauer. Tatăl ei intuia totul, chiar dacă ea nu îi spunea nimic: „Pe tatăl meu eu l-am îmbolnăvit. Tăticul meu a suferit din cauza mea.”
Fiul pe care Mirabela Dauer nu l-a mai văzut de 24 de ani
Din căsnicia cu al doilea soț s-a născut un copil. După divorț, artista a încercat să fugă cu el — prieteni i-au ascuns pe amândoi la un hotel în Neptun. Nu a funcționat. Copilul i-a fost luat. A deschis nouă procese și le-a pierdut pe toate. Fostul soț, cu relații și cu un discurs impecabil, a convins de fiecare dată. „Eu îmi astupam rănile cu fardurile. Atât de bine mințea, niciodată nu m-a crezut cineva.” Ieșită din spital cu certificatul medico-legal în mână, artista tot a pierdut custodia.
Fiul ei nu i-a spus niciodată „mamă”. Sunt 24 de ani de când nu l-a mai văzut. Legislația privind violența domestică în România a evoluat considerabil față de perioada la care face referire Mirabela Dauer, dar inegalitatea de putere în astfel de relații — agresorul cu relații și cu un discurs convingător, victima cu răni pe care nu le credea nimeni — rămâne o realitate cu care sistemul se confruntă și astăzi. Alegerea de a vorbi acum, cu această claritate, nu este un gest de victimă. Este unul de demnitate. Întrebarea care rămâne: fiul Mirabelei Dauer știe versiunea ei a poveștii? Și dacă o știe, ce va face cu ea?
