Ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă rămân oprite. Dunărea nu are suficientă apă pentru răcire și nicio dată certă de repornire nu există. România traversează, fără exagerare, cea mai dificilă criză energetică din ultimii ani.
Primul reactor a fost oprit pe 28 iulie, după ce seceta severă a coborât debitul Dunării sub pragul necesar funcționării. Autoritățile au încercat să mențină Unitatea 2 activă, dar și aceasta s-a oprit în dimineața zilei de 13 august. De atunci, cele două unități care asigurau circa 20% din energia dispecerizabilă a țării lipsesc complet din sistem. Nu e o pană tehnică, nu e o defecțiune de echipament — e apa, pur și simplu.
Cele zece zile care schimbă calculele
Emil Macovei, directorul tehnic al Nuclearelectrica, a fost direct: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni una din cele două unități.” O declarație scurtă, dar cu greutate considerabilă pentru un sistem energetic care funcționează de o lună și jumătate fără cel mai stabil producător al său.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a adăugat că nu există o dată certă de repornire. „Nu putem avansa o dată pentru redeschiderea centralei. Prognozele sunt rezervate. Debitul încă nu crește”, a spus Bușoi, precizând că se încearcă câștigarea de timp prin lucrări de dragare în zona Cernavodă, executate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați. Concret, se sapă în albia râului pentru a adânci canalul și a permite o mai bună circulație a apei spre prizele centralei.
Există o logică tehnică simplă în spatele acestei crize: reactoarele de la Cernavodă folosesc apa din Dunăre pentru răcire. Când debitul scade sub un anumit prag, temperatura apei crește, iar capacitatea de răcire devine insuficientă pentru funcționarea în siguranță. Oprirea nu e o opțiune — e o obligație tehnică.
Și mai e ceva. Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național, a recunoscut deschis că o criză de această amploare nu fusese cu adevărat anticipată: „Am luat în calcul scenarii de secetă, de caniculă, dar vă spun sincer că o astfel de criză care să afecteze mai multe țări și să aibă un impact atât de mare nu am gândit.” O mărturisire rară în rândul oficialilor, și cu atât mai valoroasă — pentru că arată că vorbim de un eveniment care a depășit modelele de risc existente, nu de o neglijență curentă.
Sistemul energetic, la limita siguranței
O lună și jumătate fără 20% din capacitatea dispecerizabilă înseamnă, în practică, o presiune enormă pe celelalte surse de producție și pe capacitatea de import. Ivan a garantat că sistemul a funcționat în condiții de siguranță în această perioadă — și nu există motive să punem la îndoială afirmația, câtă vreme nu au existat blackout-uri. Dar „în siguranță” nu e același lucru cu „confortabil” sau „cu marje largi”.
Ceea ce nu spun declarațiile oficiale, dar rezultă din logica situației, e că România a importat energie în cantități mai mari decât de obicei și că prețurile din piață au resimțit absența Cernavodă. Reactoarele nucleare sunt valoroase nu doar prin cantitatea de energie produsă, ci prin predictibilitatea lor — funcționează indiferent dacă bate vântul sau dacă e soare. Când lipsesc, sistemul devine mai fragil și mai dependent de condiții meteorologice, exact ceea ce s-a și întâmplat.
Detaliul care schimbă tot: Guvernul pregătește un plan de urgență în trei etape, care include barje, un dig temporar și pompe de mare capacitate, pentru a asigura apa necesară răcirii dacă nivelul Dunării va scădea și mai mult. Existența acestui plan înseamnă că scenariul cel mai rău — un debit și mai redus — a fost luat în serios. Nu e panică, e prudență. Dar e un semnal că nimeni nu știe cu certitudine ce aduce toamna.
Ce urmează și ce ar trebui să reținem
Ministerul Energiei a anunțat investiții în energie regenerabilă și stocare — România vrea să ajungă la 10 GW solar și eolian până în 2030, plus capacități de stocare în baterii. E direcția corectă pe termen lung, dar nu rezolvă criza de azi. Panouri fotovoltaice și turbine eoliene nu pot înlocui, în nicio configurație realistă din prezent, stabilitatea unui reactor nuclear care produce continuu.
Lecția reală a acestei veri e mai profundă decât o secetă excepțională. România are o dependență structurală de un singur nod critic — Cernavodă — fără rezerve suficiente de capacitate dispecerizabilă care să compenseze absența sa prelungită. Vreme de 45 de zile, sistemul a supraviețuit. Dar „am supraviețuit”, cum a spus chiar Ivan, nu e un standard la care să aspirăm pentru infrastructura energetică a unei țări.
Până când debitul Dunării va reveni la un nivel care permite repornirea unui reactor, calendarul rămâne deschis. Cel puțin zece zile, spun oficialii. Dacă prognozele hidrologice nu se îmbunătățesc, intervalul se poate lungi. Iar întrebarea pe care România va trebui să o răspundă după această criză nu e „când reporniți centrala”, ci „ce facem ca să nu mai fim niciodată atât de vulnerabili la o secetă”.
