Bittman: 415.000 € în cont și 10.000 €/lună pe vremea când era “abonat” la concerte pe bani publici

TRIMITE PRIETENILOR

Trupa Holograf a fost abonată, ani de zile, la cântări pe bani publici. Iar asta s-a reflectat în declarația de avere a lui Dan Bittman. Chiar dacă pare surprinzător, Bittman a fost nevoit, o vreme, să completeze o declarație de avere: era consilier de ministru de Finanțe.

Newsweek România a arătat, săptămâna trecută, că trupa Holograf este campiona concertelor plătite din bani publici de primării și de Consiliile Județene. O cercetare, care este departe de a fi exhaustivă, arată că Holograf nu a ratat evenimente pe bani publici nici în orașe mari precum București, Târgu Mureș și Constanța, dar nici în orașele mici ca Fălticeni, Comănești sau Victoria.

Iar onorariile pe cântare treceau de 10.000 de euro.

Detalii AICI.

În vremea în care era liber la concerte susținute pe banii autorităților locale sau județene, Dan Bittman era un om prosper. În 2010, cântărețul a fost consilier la ministerul de Finanțe condus de Sebastian Vlădescu.

Cu acest prilej, Bittman și-a depus o declarație de avere din care aflăm că avea în cont suma de 406.347 de euro și peste 45.000 de lei, adică 11.000 de euro. Bittman a avut venituri din drepturi de autor și concerte în valoare de 540 de mii de lei, adică 125.000 de euro pe an (10.000 de euro pe lună).

Solistul trupei Holograf are două case (una de 400 mp) și două imobile în București (peste 100 mp). Fapt este că pandemia nu l-a lăsat pe drumuri așa cum tot susține.

Bittman a mai declarat venituri din chirii de peste 2.000 de euro pe lună. De unde rezultă ipocrizia lui Bittman care susține că o duce rău fiind „șomer de lux”. Iar asta îi dă dreptul să facă declarații iresponsabile legate de pandemia de COVID.

Bittman despre COVID

“Da. Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate și acelea. În primul rând e miza să există starea asta în care se pot achiziționa tot felul de drăcii fără licitație, și poliția e mulțumită că e lumea liniștită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu.

Le doresc însă românilor să gândească cu mintea lor. Sună-mă în 5 decembrie să îmi spui câte cazuri sunt… Nu ți se pare că e o manipulare? Sunt patru-cinci-zece oameni cu afaceri de miliarde, care știu exact ce vor. Uitați-vă pe o televiziune concurentă, afirmațiile unui fost deputat, un hoț care vorbește acum despre hoț”, a mai spus Dan Bittman.

“Dacă ies pozitiv, mă tratez. Un prieten din SUA a stat o săptămână în casă, s-a tratat de Covid cu aspirină și i-a trecut. Tuturor ne e teamă, pentru că s-a inventat un dușman invizibil. Ne e frică de moarte. Mâine o să pună pe clanță o chestie ca să o iau. Mă spăl pe mâini, așa am fost învățat”, crede Dan Bittman.

„Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult. Trebuiau făcute zece spitale adevărate, pline de echipamente. Dacă toți dați banii.

Oameni care stau să vireze bani din stânga în dreapta. Deja au început să transpară lucrurile astea. Sunt noi structuri care conduc, din care fac parte și români”. (gandul.info)


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.