Catacombele de sub București, folosite de Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu, Ceaușescu

TRIMITE PRIETENILOR

Prima rețea de catacombe din București a apărut încă din secolul al VIII-lea și a fost construită de către negustorii și boierii care voiau să își protejeze avuțiile de tâlharii care atacau orașul. O zonă în care tunelurile secrete se găsesc la tot pasul este formată între trei mari puncte strategice din Bucureștiul vechi: Cișmigiu, Centrul Vechi și Mitropolie.Catacombele sunt întinse pe o distanță impresionantă: De la Curtea Veche poți străbate Bucureștiul spre Dealul Mitropoliei și mănăstirea Antim, spre Cișmigiu, de-a lungul străzii Schitu Măgureanu, apoi spre Cotroceni plus mai multe ramificații spre Gara de Nord și Bellu.
Obsedat de putere și siguranță, Ceaușescu a folosit militarii pentru a construi mai multe tuneluri și adăposturi antiatomice. La Piața Revoluției există o rețea de catacombe prin care poți circula cu barca. Culoarele sunt betonate și prin ele curge un râu subteran cu un debit de 1.5 metri cubi pe secundă.

De-a lungul istoriei Capitalei, mai multe secrete au fost ascunse sau pur şi simplu uitate, altele s-au transformat în legende şi nimeni nu a fost interesat să afle adevărul. O serie de galerii subterane au fost astupate sau demolate, însă cele mai multe există ascunse în măruntaiele Capitalei.
În adâncul Bucureştiul se ascund numeroase galerii secrete descoperite încă din anul 1888, pe când s-au început lucrările de canalizare a râului Dâmboviţa. Există tuneluri care leagă Mănăstirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub râul Colentina. Pe lângă acestea au mai fost descoperite galerii între Mănăstirea Sarindar şi Dâmboviţa sau între Casa Dudescului şi Zăvoaiele Cioplea, situat în apropiere de Dudeşti.
Cel mai vechi tunel subteran a aparţinut domnitorului Vlad Ţepeş 
Unul dintre cele mai vechi tuneluri subterane se spune că a aparţinut pe vremuri lui Vlad Ţepeş, pe care îl construise special pentru a se refugia atunci când era atacat de duşmani. Tunelul pornea de la castelul lui Vlad, aflat pe locul Palatului Kretzulescu de astăzi şi trecea pe sub Cismigiu. Totodată, acesta avea o ramificaţie spre Schitu Măgureanu, după care trecea pe dedesubtul aleilor din parc, pe sub lac şi ajungea tocmai în zona unde se află actuala Primărie Generală a Capiltalei, după care cotea brusc pe sub cheiul Dâmboviţei şi ajungea la ascunzătoarea special amenajată pentru zilele de asediu. Cele mai multe tuneluri subetarane aveau guri de aerisire, pentru ca cei aflaţi sub pământ să poată respira. Una dintre aceste aceste guri de aerisire era ascunsă sub aleea principală din Cişmigiu, iar alta chiar sub lac, fiind ulterior distrusă odată cu amenajarea acestuia. Documentele istorice, precum dicţionarul geografic din 1898 precizează că lacul din Cismigiu este legat de Dâmboviţa „printr-un canal lung de doi kilometri”. În adâncul străzilor din centrul Capitalei se ascund cele mai vechi şi cele mai cunoscute galerii subterane datând din secolul XVI. În timpul invaziilor bandelor turceşti care veneau şi devastau Bucureştiul, oamenii au început să-şi sape tuneluri pentru a-şi ascunde averile.
În zona Unirii, pe strada Negru Vodă, a fost găsit un tunel căptuşit în totalitate cu cărămidă, cu o lăţime de 1,5 metri. Tunelul a fost săpat la o adâncime de peste zece metri, şi are aproximativ 250 de metri care leagă Curtea Veche de Hanul lui Manuc şi Biserica Domnească, după cum scrie jurnalistul Romulus Cristea, pe blogul său.
Tunelul personal al lui Ceauşescu 
Şi Ceauşescu a avut, precum marii domnitori, propria sa reţea de tuneluri subterane. Între anii 1970 – 1975, Calea Victoriei a fost blocată pentru a se efectua lucrări la un tunel care făcea legătură între Comitetul Central, Palatul Regal şi Sala Palatului. Tunelul era foarte bine realizat, fiind dotat cu sursă proprie de de apă şi alte dotări care, în caz de urgentă se putea rămâne în tunel timp de trei zile, fără intervenţie exterioară. Dictatorul se deplasa la Comitetul Central direct în loja de la Sala Palatului prin tunelul special construit ce nici măcar nu era păzit, fapt ce atrăgea destul de multe suspiciuni din partea celor care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei.
Palatul Tei şi Mănăstirea Plumbuita legate de un canal subteran de un kilometru 
Poveştile din popor susţin că între Palatul Tei şi Mănăstirea Plumbuita exisă un tunel de aproximativ un kilometru ce face legătura între cele două puncte. Din relatările jurnalistului Simon Săveanu, care în anul 1972 a vizitat beciurile şi ascunzătorile de sub Mănăstirea Plumbuita, reies amănunte relevante care atestă adevărul care se află în spatele poveştilor. „Eram în adâncul pământului, acolo unde au suferit mulţi oameni, păşeam în inima legendarelor ascunzători… Şi când ni s-a spus că fostele guri de puţuri din afara mănăstirii ar fi aparţinut reţelelor subterane, fiind răsuflătorile unui tunel ce se continuă undeva, departe, fiecare dintre noi a pus acest amănunt în legătură cu tradiţiile localnicilor”, relatează scriitorul Silviu N. Dragomir în cartea „Un Bucureşti mai puţin cunoscut”.

În nordul Parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin subterane de Palatul Kretzulescu


Sub Palatul Golescu, situat lângă Stadionul Giuleşti, a fost depistat un coridor subteran care dă înspre lunca Dâmboviţei. Coridorul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au rămas câteva relatări, care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Ţării Româneşti. La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri. Îi călcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Deşi reuşeau să îi localizeze, când să pună mîna pe ei, haiducii dispăreau «intrând în pământ», adică coborau în subteran. Astăzi, putem afirma că, sub această şosea, erau o mulţime de coridoare subterane, late de 3 metri şi înalte de 2 metri.
Labirintul subteran vechi al oraşului pare neînsemnat pe lângă cel construit din ordinul lui Ceauşescu. Datele parvin de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoraş şi căpitanul Nicolae Grigoraş, de la unitatea specială de luptă antiteroristă. Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de genişti şi pirotehnişti”, explică muzeograful Dan Falcan.
Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care coboară într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducând chiar pînă la etajul II al clădirii.
Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adâncime. Se trece, apoi, de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios, la adâncimea de 9 metri. Militarii au căutat, apoi, camera în care se afla sistemul de ventilaţie şi s-au trezit pe un nou culoar. După ce au străbătut aproximativ 30 de metri, au găsit o nişă cu o ladă mare, în care erau 16 bărci din cauciuc, cu pompe de umflare. După alţi 20 de metri, militarii au observat că pereţii tunelului au altă culoare, sunt mai noi şi sunt acoperiţi cu un fel de răşină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfundă. Chiar la capăt se afla un piedestal din lemn pe care era aşezat un capac de WC. Au ridicat capacul, iar sub el au găsit un chepeng de fier. L-au ridicat şi au găsit… un rîu cu apă curată, care curge într-o matcă artificială din beton. Are lăţimea de cca. 1,5 metri şi adâncimea de aproximativ 1 metru. Râul se află cam la 12 metri sub platforma Pieţei Revoluţiei.
Cele 16 bărci erau folosite, de fapt, pentru această cale de navigaţie. Albia amenajată are pe lateral bare metalice făcute pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. “În opinia militarilor, râul secret duce către unul dintre lacurile din afara oraşului, în nord, şi Dâmboviţa, în sud-est”, subliniază Falcan. Ofiţerii au vorbit, însă, de existenţa unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum şi de un sistem de inundare a labirintului, pe secţiuni.
În cazul în care un eventual fugar e urmărit, el poate inunda porţiuni de tunel în spatele lui, pentru a-i opri pe următori. A mai fost găsită o gură de ieşire din labirint în curtea interioară a fostului CC, de unde, printr-o reţea de canale, se poate intra în canalizarea oraşului, de unde se poate ieşi către Dâmboviţa. Reţeaua are guri de ieşire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica. “În urma unor cercetări ulterioare a reieşit că ramificaţiile subterane au corespondenţă cu circa 80 de obiective din Bucureşti, cum ar fi clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Subliniez, relatările sunt ale unor ofiţeri din cadrul Armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existenţa acestor căi de navigaţie secrete, dar, când am încercat să le explorăm, nu ni s-a permis, pe motiv că… nu se poate.

Despre aceste galerii ale lui Ceauşescu ne-a vorbit şi Rădulescu Dobrogea, preşedintele Asociaţiei Eco-civica, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei, omul care s-a ocupat mulţi ani de pânza freatică a oraşului. El susţine că ştie de aceste galerii ale lui Ceauşescu şi că apa limpede care curge prin ele este pânza freatică de sub oraş. Administratorii Senatului au văzut numai intrarea în catacombe: “Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut. Există o cale de comunicaţie subterană care pleacă din Senat către Piaţa Revoluţiei, o cale care pleacă de la Palatul Regal către Piaţă şi încă una, tot din Palatul Regal, către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc, nu ştiu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”, a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administraţiei clădirii fostului CC, apoi a Senatului României, iar acum a Ministerului de Interne.

Catacombele de sub Casa Poporului

Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri de catacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs.

“Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit”, spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului.

Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic. Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii.

Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România – şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”, ne-a declarat Kovacs.

“Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei – n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”, ne-a explicat colonelul Kovacs.

Unele catacombe, ţinute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Al doilea buncăr al lui Ceauşescu… a fost început de Hitler

Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. “Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării”, a detaliat Nicolae Kovacs.
La mijlocul anilor ’80, colonelul Kovacs era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman, consilierul special al lui Ceauşescu la şantierul Casei Poporului.

Ce s-a publicat până acum despre Casa Poporului- partea subterană, este o nimica toată; regiunea Bucureștiului de astăzi, în vechime era o regiune alternantă de pădure și mlaștini, cu dealuri calcaroase și un bogat bazin de ape curgătoare; de la regiunea Călugăreni și până în Bucureștiul de acum se întindeau o serie de munți calcarosi de mici dimensiuni, scobiți în subteran și traversați de numeroase canale dintre care unele inundate; acest lanț de munți calcarosi (despre care astăzi nici nu se șoptește în școli…) se întindea pe aproape mai multe sute de kilometri, plecând de la Dunăre din regiunea Orșova, mergând apoi pe o linie neregulată, când mai aproape când mai departe de cursul Dunării, urcând la un moment dat puțin spre nord și trecând prin regiunea Călugăreni și București, apoi cotind iarăși către sud și mergând aproape paralel cu Dunărea.Regiunea de pădure, mlaștini și munți calcarosi tociți pe care s-a amplasat mai târziu Bucureștiul, a atras atenția dacilor pentru numeroasele ascunzători subterane de mari dimensiuni, dar și canale lungi săpate în peretele de calcar, acestea putând fi ușor amenajate și adaptate diverselor scopuri. La început, dacii au utilizat aceste cavități și galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei și blănuri, etc. Cu timpul, la suprafață s-a format încă din perioada antică staulul și mai târziul târgul de animale, pe care în Evul Mediu avea să se dezvolte la un moment dat și așezarea omenească de mai târziu.

Primul care a sesizat potențialul strategic al Bucureștiului a fost Domnitorul Vlad Țepeș, cel care a făcut și primele amenajări “moderne” ale tunelurilor subterane. Mai târziu, peste amenajările făcut de Țepeș, alți domnitori au construit obiective de mascare și prelungiri sau altfel de amenajări.
Catacombele ascunse de sub străzile Capitalei nu sunt deschise publicului, unele au fost astupate sau blocate, iar altele sunt incluse în planurile MApN, MAI sau SRI.

TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.
Enable Notifications    OK No thanks