Ceaușescu a construit peste 10.000 de fabrici și uzine. L-au ucis și apoi le-au demolat

TRIMITE PRIETENILOR

Ceaușescu a construit peste 10.000 de fabrici și uzine.

A facut el acest lucru folosind tehnologie occidentală pentru care a plătit 10 miliarde de dolari.

Astăzi numai datoria țării este de peste 140 de miliarde de dolari.

L-au ucis pe Nicolae Ceaușescu. Este vorba despre PSD și PNL, partidele criminalului Ion Iliescu. Aceste partide sunt vinovate și de morții de la revoluție.

Fabricele construite de Ceaușescu au fost închise și apei apoi le-au demolat.

Peste 10.000 de fabrici și uzine au fost demolate de PSD și PNL, adică active de 1000 de miliarde de euro. Astăzi nu mai avem nimic, doar datorii și peste 6 milioane de români plecați.

Vulcan, Tractorul, Electroputere, Semănătoarea, Rocar, UMEB, Electroaparataj, Tricodava, Spicul, Danubiana, Hidromecanica. Acestera sunt câteva dintre fabricile care existau în perioada comunistă și în cadrul cărora se lucra continuu, 24 de ore din 24. După Revoluție, însă, fabricile renumite pentru exporturile pe care le realizau în perioada comunistă n-au mai prins comenzi și au intrat în colaps din cauza datoriilor tot mai mari. Ba mai mult, de-a lungul anilor, ele au fost cumpărate de retaileri ori de dezvoltatori care construiesc locuințe, iar mai apoi halele au fost dărâmate. În locul lor, însă, au apărut turnuri din sticlă, mall-uri ori ansambluri rezidențiale.

Tractorul de la Brașov, transformat într-un centru comercial! 22.000 de persoane, disponibilizate

Ce s-a întâmplat cu fabricile și uzinele românești de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu! Așa au dispărut sute de mii de locuri de muncă 

Un exemplu în acest sens este, fără doar și poate, Tractorul. Dacă în 1990, uzina producea 50.000 de tractoare anual și avea nu mai puțin de 22.000 de angajați. În doar șase ani, însă, producţia a scăzut de la 50.000 la 6.000 de tractoare. În iulie 2007, în cadrul unei licitaţii, platforma Tractorul a fost cumpărată de către societatea imobiliară Flavus Invest, deţinută de fondul britanic Centerra Capital Partner, cu suma de 77 milioane de euro. Cinci ani mai târziu, francezii de la Auchan au achiziționat cele 100 de hectare ale Tractorul de la fondul de investiţii britanic, contra sumei de circa 25 milioane de euro. În locul halelor părăginite s-a deschis centrul comercial Coresi.

Uzina Electroputere Craiova, transformată în mall! 13.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă!

Și la Craiova, în locul fabricii Electroputere, unde în 1989, lucrau nu mai puțin de 13.000 de angajați care produceau și reparau locomotive, ce erau exportate în 70 de țări, situația a fost aceeași. După Revoluţie, fabrica nu reuşeşte să-şi prelungească contractele şi pierde pe rând pieţele de desfacere. An de an lucrează pe credite şi se umple de datorii. Este scoasă la privatizare de cinci ori, între anii 2001- 2007, până îţi găseşte un cumpărător: Al Arrab Contracting Company, din Regatul Arabiei Saudite. Dar nici după privatizare lucrurile nu sunt prea roze, şi-n 2010, proprietarii decid vânzarea a 12 hectare din incinta fostei uzine către grupul francez Auchan şi belgienii de la BelRom, care construiesc aici primul mall din Craiova, Electroputere Park. Preţul plătit – 30 de milioane de euro. În 2012, arabii au mai vândut o bucată din fabrică către Grupul Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. O mare parte din halele fabricii zac şi acum nefolosite, conform uti24.ro.

Ce s-a ales de uzina Vulcan București!

Și uzina Vulcan, în cadrul căreia lucrau aproape 10.000 de oameni, care realizau 43.000 de tone de echipamente complexe pe an, a ajuns în aceeași situație. Bazele producției a fost reprezentată de unitățile de pompare pentru ruși și componente nucleare pentru centrala de la Cernavodă. Din păcate, însă, de-a lungul timpului au existat mai multe restructurări, iar mai apoi uzina s-a închis. În 2007, însă, statul a vândut 83,15% din acţiuni firmei Tender SA din Timişoara. Fabrica este acum în insolvență, iar Tender a vândut o mare parte din terenul de pe platforma 13 Septembrie, firmei Balkan Petroleum, controlată de omul de afaceri Marian Iancu. Compania canadiană Benevo Capital a achiziţionat terenul de la omul de afaceri Marian Iancu, partener cu Ovidiu Tender în Carom SA Oneşti (pe care au preluat-o ilegal). Ulterior, canadienii au vândut terenul Fondului de investiţii NEPI, care a ridicat aici centrul comercial Vulcan Value Center, mai arată sursa citată.

Ce s-a întâmplat cu fabricile și uzinele românești de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu! Așa au dispărut sute de mii de locuri de muncă 

Potrivit unui studiu, peste 1.000 de hectare de teren sunt acum în posesia dezvoltatorilor imobiliari, iar cel mai mare proprietar de terenuri provenite din fostele fabrici sunt, acum, în posesia francezilor de la Auchan. Achiziţia platformei Tractorul, care are 100 de hectare, i-a propulsat automat pe primul loc. Francezii mai au în portofoliu jumătate din terenurile de la Electroputere, adică 6 hectare, Tricodava şi GrantMetal. Pe locul doi se situează grupul austriac Immofinanz care deţine Ventilatorul, Rocar, Electronica, IUS Braşov, Eurolat Baia-Mare, Marotex Baia-Mare şi Amylon Sibiu, care deține 48 de hectare din platformele comuniste. De asemenea, și omul Ion Rădulea, care are Semănătoarea, Pumac şi Romcolor, deține, în total, 47 de hectare.

Ce s-a întâmplat cu fabricile și uzinele românești de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu! Așa au dispărut sute de mii de locuri de muncă 

Pe locul al patrulea, însă, cu 41,2 hectare, se află olandezii de la AFI Europe, care au în portofoliu fostele fabrici UMEB, Laromet, Inox, Flacăra Ploieşti şi IMAR Arad.

De asemenea, pe poziţia a cincea se află Fondul sud-african de investiții NEPI, care deţine 38 de hectare de terenuri ce au aparținut fostelor fabrici Vulcan, FEA, Electroaparataj şi Dermatina Timişoara.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.