Cetatea Poenari, locul plin de istorie, în care se zice că te poți întâlni cu spiritul lui Vlad Țepeș

TRIMITE PRIETENILOR

Cetatea Poenari a fost construită în secolul al XIV-lea de Negru Vodă în Cheile Argesului, lângă Arefu. Ridicată pe vârful unei stânci, ca punct de observație și de apărare, cetatea, se presupune că a fost loc de refugiu al lui Vlad Țepeș din calea turcilor. Având o poziție strategică, cetatea a fost folosită și ca temniță, dar și ca visterie.
 
Vârful de munte pe care s-a ridicat Cetatea Poenari se află la altitudinea de 860 metri și se numește Vârful Cetățuia. De aici, poți admira Cheile Argesului, Barajul Vidraru și Munții Făgăraș, toate acestea , găsindu-se într-un peisaj incredibil.
Vlad Țepeș a extins construcția edificiului prin adăugarea a 5 turnuri de apărare și a unor dependințe. Zidurile cetății au 2-3 metri grosime. Domnitorul a folosit-o ca locuința secundară.
Timpul și-a pus amprenta pe cetate, ea fiind grav avariată de un asediu turcesc din anul 1462, dar și de un cutremur, care a dărâmat un zid nordic în 1915.
Legenda spune că soția lui Vlad Țepeș și-a găsit sfârșitul în apele râului Argeș din apropiere, ea sărind în prăpastie pentru a nu fi capturată de turci, iar spiritul domnitorului încă ar mai bântui cetatea.
Pentru a descoperi misterioasele ruine învăluite în povești despre Vlad Țepeș și pedepsele pe care le aplica celor certați cu legea, turiștii urcă o scară de beton prevăzută cu balustrade, dar și 1480 de trepte  și plătesc o taxă de vizitare de 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii.
Este bine să mergi la Cetatea Poenari cu mașina personală deoarece drumul care duce acolo este Transfăgărășanul, o altă atracție turistică existentă în țara noastră. Te invităm să vizitezi Cetatea, și să vezi cu ochii tăi  locul bântuit de domnitorul căruia frumos în Scrisoarea a III-a , geniul poeziei românești i-a dedicat versurile:”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/Și în două temniți  large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”, versuri actuale zilelor noastre.

Buzau Cetatea Poenari


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.