Rolul bunicilor în educația nepoților

TRIMITE PRIETENILOR

Cand ne referim la factorii educației, invocăm, firesc, familia – gândindu-ne, desigur, la părinți -, ca fiind una dintre instanțele paideice de primă importanță responsabile de formarea copilului. Să nu uităm însă că, la nivelul familiei lărgite, bunicii pot juca un rol important în educația nepoților lor. Și nu numai a lor…

Încercând o inspectare a literaturii psiho-pedagogice, observăm că nu prea găsim referiri la acest factor al educației. Nu există o tematizare în sensul menționat – cu excepția literaturii, a celei memorialistice, îndeosebi. Cazuistica în speță merită a fi semnificată nu numai din perspectivă estetică sau sociologică, ci și pedagogică.

Trebuie spus că la nivelul abordării literar-artistice, bunicii sunt invocați cu multă efuziune afectivă. Dând la parte această aură mitică, să încercăm o conturare a prezenței lor și din punct de vedere educațional.

În raport cu părinții, bunicii reprezintă terțul, a treia cale, o instanță suplimentară, recurentă, de refugiu, de obicei mult mai disponibilă și generoasă (oferă atenție, bomboane, un bănuț…). Bunicii nu stau prea mult pe gânduri, ei satisfac cam toate doleanțele (și sunt pe placul) nepoților. Din anumite puncte de vedere, structurile lor intelective și modul de a vedea lucrurile se apropie, sunt rezonante: copiii le achiziționează, le amplifică; la bunici acestea se decantează, se rafinează, se elasticizează („dau în mintea copiilor”, cum ar zice unii). Între ei, apar mici complicități sau „vinovății” în educație; nu ar fi rău să reflectăm la aceste escapade paideice, care, cu înțelepciune și iscusință (din partea bunicilor), pot deveni inedite trambuline motivaționale, educaționale.

De asemenea, de la altitudinea și venerabila experiență a vieții, bunicii relativizează unele repere sau norme, filtrează altfel imperativele, țintele, planurile acționale; au văzut sau au trecut prin multe și dețin standarde suplimentare de validare (în primul rând, timpul). Părinții sunt mai exigenți, mai constrângători, vizând intenționalități și sarcini precise, pe termen scurt sau mediu. Ei sunt mai stresați, mai „înșurubați” în probleme, mai racordați la presiunea timpului prezent (vin examene, e nevoie de notă mare la bac, urmează admiterea la facultate…). Bunicii pot completa sau extinde viziunea, scara de la care pun problemele fiind mai amplă, mai completă (au o altă opinie referitoare la perspective).

Ca prezențe și intervenție modelatoare, bunicii au o cuprindere mai largă, aduc în atenție o diversitate tipologică, experiențială; vin cu o paletă caracterială și o experiență existențială mai bogată, fiind, în mod normal, patru, și nu doi, precum părinții. Nu mai vorbim că „trag” după ei și pe alți antecesori din negurile vremii – neamuri, moși, strămoși ale căror nume sau urme doar ei le mai pot evoca.

Apoi, trebuie să evidențiem și avantajul creat prin valorificarea educațională a unor secvențe secundare din existența copiilor, trecute de multe ori cu vederea. Bunicii devin adevărate resurse educative pentru intervale de timp „moarte”, mai puțin acoperite educațional (timpul peri-școlar: preluarea de la grădiniță, de la școală, hrănirea, supravegherea curentă sau ocazională etc.). Chiar dacă aceste intervale au un caracter funcțional, ele pot fi „înnobilate” educativ cu efuziuni sau valențe unice, irepetabile, memorabile.

Din perspectiva bunicilor, atragerea lor în dispozitivul educativ are și reverberații terapeutice. În acest exercițiu, ei se simt valorizați și utili, viața lor dobândește un nou sens, apar noi bucurii ce conduc la prelungirea existenței lor fizice. Cu cât se simt mai trebuincioși, cu atât caută să acopere mai bine prerogativele ce le sunt atribuite; cu acest prilej, ei înșiși își descoperă sau maximizează rezerve nebănuite de energie învățătorească.

Bunicii sunt depozitarii mai apropiați de valorile emblematice sau tradiționale ale comunității de bază. Propun o ordine morală naturală, mai puțin artificială – cum e cea predată sau clamată în spațiul educațional. Bunicii asigură fundamentul și continuitatea spirituală; de la ei putem învăța lucruri pe care nu le știu părinții sau nu sunt spuse la școală. Unele practici (culinare, vestimentare, comportamentale) pot fi evocate doar de ei. Pe de altă parte, ei sunt promotorii unor evoluții vocaționale „serioase” în raport cu profesii clasice (doctori, militari, preoți etc.), ce pot fi estompate de meserii fulgurante, circumstanțiale, la „modă”.CITESTE MAI MULT PE LITERATURADEAZI.RO Sursa foto: conaculbunicilor.ro


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Oana