Civilizaţia cretană, apărută în bazinul Mării Egeene, în mileniul III î. Chr., a constituit baza civilizaţiei greceşti şi, prin intermediul acesteia, originea civilizaţiei europene de mai târziu şi de astăzi. Centrul acesteia a fost în insula Creta, cea mai mare insulă sudică din Mediterana.
Primele urme materiale ale acesteia au fost scoase la lumină, în 1899, de arheologul englez Sir Arthur Evans, care a început la Cnossos, cea mai importantă aşezare urbană a insulei, primele săpături arheologice, împreună cu echipa sa.
Civilizaţia cretană, numită şi minoică sau minoiană, a fost una dintre cele mai avansate din punct de vedere economic, politic, social şi cultural din acea perioadă istorică, când majoritatea populaţiilor de pe continentul european se aflau încă în epoca neolitică. Unii cercetători numesc civilizaţia, anterioară celei greceşti propriu-zise, egeeană ,cuprinzând pe cea cretană şi cea miceniană, respectiv cretano-miceniană.
In ce priveşte originea etnică a populaţiei cretane, nu se cunosc lucruri foarte precise, doar că, în mod sigur, nu vorbeau o limbă indo-europeană. Orientalistul Cyrus Gordon a susţinut teza apartenenţei limbii acestora la cea semitică (vorbită de vechii evrei), după ce a reuşit să traducă texte cretane, ce fuseseră copiate însă mai târziu în alfabetul grec. Ipoteza originii lor semitice se bazează, în principal, pe faptul că etimologia unor cuvinte cretane pare a avea o asemenea sursă. Conform lui Gordon, chiar numele insulei Creta ar proveni din semiticul „crito”(sat), Cnossos, capitala regelui Minos, înseamnă în ebraica veche „a adunat”, „a reunit”. Ariadna, personajul cunoscut din mitologia cretană, care l-a ajutat pe Tezeu să iasă din labirint, cu ajutorul unui fir, pentru a nu fi ucis de Minotaur, ar proveni din cuvintele ebraice ari (leu) şi dna (stăpână). Presupuse reprezentări ale acesteia (un personaj feminin, alături de unul sau doi lei) s-au găsit în piese de sculptură de mici dimensiuni. Numele lui Icar, fiul lui Dedal, constructorul labirintului este pus în legătură cu ebraicul Iakar ( ar însemna „a fost drag, celebru, scump”). Numele zeiţei cretane Brithomartis, ce domnea asupra lumii de dincolo de moarte, ar semnifica în ebraică „fiică a doamnei/stăpânei”. Deşi nu a fost unanim recunoscută de către cercetători, originea semitică a populaţiei cretane pare plauzibilă.
Cretanii sau minoienii au cunoscut scrisul , s-au descoperit trei tipuri de scriere, cea mai veche fiind o scriere de tip ideografic, asemănătoare celei hieroglifice egiptene. După cum o atestă un mare număr de table de lut găsite în Creta şi în alte insule din Marea Egee, alte două tipuri de scriere (aşa numitul linear A şi linear B) au mai existat. Doar cel din urmă tip de scriere a fost descifrat, în 1953, de către lingviştii Ventris şi Chadwick, dovedindu-se a fi o limbă greacă arhaică, premergătoare limbii în care au fost scrise poemele homerice Iliada şi Odiseea. Din aceasta se consideră că a provenit limba celor care mai târziu i-au cucerit pe cretani, micenienii.
Noutatea şi originalitatea civilizaţiei cretane, care a creat , pentru prima oară în această parte a lumii , un imperiu maritim, cuprinzând teritorii şi aşezări aflate la mare depărtare de Creta , a instituit structuri statale şi administrative , a fondat o religie originală, a cunscut cele mai diverse meşteşuguri şi arte, prin urmare apariţia şi evoluţia acesteia au fost favorizate şi de poziţia geografică, apărată mult timp de pericolul atacurilor, incursiunilor şi războaielor, de îndelungate perioade de pace de care s-a bucurat.
Faptul că a fost o civilizaţie avansată este dovedit şi de aceea că a fost una eminamente urbană. După dispariţia ei, textele homerice o evocă, numind Creta „ţara celor 100 de oraşe” şi, într-adevăr , pe cei peste opt mii de km ai insulei, cercetările timp de 35 de ani ale lui Evans au descoperit urmele a 93 de centre urbane. Dintre cele mai importante au fost Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia. Oraşele, nefortificate, erau legate între ele prin drumuri pavate, pe străzi existau trotuare pavate, cu şanţuri de scurgere acoperite, cu sisteme de canalizare subterană, cu apeducte , cisterne care depozitau apa.
Evans a fost primul care a distins 3 mari perioade în evoluţia civilizaţiei cretane:
1. între anii 3.000 -2200 î. Chr., cretanii au locuit în oraşe dar şi în aşezări rurale, forma de organizare era cea gentilică (constituită pe baza ginţilor).Cunoşteau încă de atunci ceramica lucrată cu roata olarului (o invenţie ce se presupune că a apărut în Mesopotamia), prelucrau bronzul şi arama, se ocupau cu navigaţia şi comerţul, având legături mai ales cu Egiptul.
2. între anii 2200-1500 au apărut marile palate în oraşe, precum şi case de locuit cu 2-3 etaje iar populaţia se afla în creştere. In aceeaşi perioadă, unele construcţii par a fi fost distruse de catastrofe naturale, înseosebi curtremure, Creta fiind o zonă de mişcări seismice.
3. între 1500-1200, ultima perioadă a fost cea de maximă înflorire pe plan economic, social, artistic. Izvoare mitografice vorbesc despre Minos, regele din Cnossos, care ar fi reunit cetăţile-state independente şi a întemeiat un mare imperiu ce cuprindea şi alte insule din Mare Egee, precum şi de pe continent ( zona Peloponezului din Grecia actuală).
Organizarea socială
La început, societatea cretană era organizată pe sistemul clanului, a unor familii cu origine comună, care locuiau şi erau înmormântaţi laolaltă. Pe pacursul timpului, puterea politică s-a concentrat în mâinile a două clanuri, care au înfiinţat două regate, la Cnossos şi Phaistos. Căpetenia era regele, numit vanax în textele miceniene, el era ajutat de un sfat al notabililor. Locuinţa regelui era palatul, în jurul căruia se aflau locuinţele şi atelierele unor numeroşi meseriaşi care lucrau pentru rege: olari, curelari, tâmplari ş.a. Ca mod de organizare, cetatea minoică era un stat sclavagist, în care veniturile regelui şi ale notabililor proveneau în bună măsură din munca sclavilor. Aceştia erau folosiţi şi ca vâslaşi , agricultori pe domeniile regale. Cetăţile minoice înfiinţaseră contoare comerciale şi colonii în insulele din Marea Egee sau pe continentul european.
Exista o diviziune socială care cuprindea patru mari clase, fiecare cu divinităţile şi formele particulare de cult. Prima clasă era cea a regilor împreună cu familiile lor şi preoţii. Un fapt mai puţin obişnuit consta în aceea că mare parte a clerului în Creta erau femei, care îndeplineau actele de cult. Acestea erau ritualuri de iniţiere dar aveau şi aspecte ce priveau conduita morală a tinerilor.
Numele de „minos” al regelui se pare că era un nume comun, devenit apoi nume propriu. Sub influenţa monarhiilor orientale, acesta era considerat fiu al divinităţii supreme. Guverna în mod absolutist, deţinea principalele funcţii religioase, prezida marile sărbători şi stabilea calendarul acestora. Era totodată supremul legislator şi şef militar. Însemnele regale erau sceptrul şi securea cu dublu tăiş, numită labrys , păstrată în palatul regal, precum şi floarea de crin.
A doua clasă, puţin numeroasă, căci cretanii nu erau un popor războinic, era a militarilor, cărora li se acordau o serie de beneficii – parcele de pământ, sclavi proveniţi din prada de război.
Clasa agricultorilor şi a crescătorilor de vite avea în proprietate personală o bucată de pământ şi o gospodărie. Ei erau cei care aveau datoria de a întreţine familia regală şi pe notabilităţi.
O altă clasă, meşteşugarii, se bucurau de o poziţie socială onorabilă şi, de asemenea, lucrau în slujba conducătorilor ca şi pentru nevoile proprii.
În afara claselor propriu-zise, se aflau marinarii şi pescarii, oameni liberi, precum şi servii (foşti locuitori ai teritoriilor ocupate de cretani, care trebuiau să plătească tribut şi să presteze corvezi) şi sclavii propriu-zişi, recrutaţi dintre prizonierii de război, datornici, copii vânduţi ca sclavi de părinţi. Cei din urmă îndeplineau muncile cele mai grele, în construcţii, în mine, pe corăbii.
Spre deosebire de alte societăţi de acelaşi tip, în Creta femeile se bucurau de drepturi egale cu bărbaţii, chiar aveau unele drepturi speciale, cum erau funcţiile religioase. Aveau drept de moştenire, luau parte alături de bărbaţi la concursuri sportive, la jocurile cu tauri, la vânători.
Viaţa economică
Aceasta a fost înfloritoare, datorită condiţiilor naturale bogate în resurse, practicării comerţului maritim şi meşteşugurilor. Se cultivau cereale, legume, plante oleaginoase, îndeosebi măslinul, se practica apicultura , vânătoarea, pescuitul, se creşteau vite.
Ca popor de navigatori, cretanii au fost vestiţi negustori, având monopolul comerţului în Mediterana, impunând tribut celor din ţinuturile ocupate. Insula Cipru şi oraşul Rodos din Asia Mică au fost avanposturile comerţului cretan cu Asia Mică şi Egiptul. Creta avea numeroase porturi, o flotă comercială dotată cu corăbii mari şi puternice. Se importau din Egipt fildeş, vase de ceramică, statuete, veşminte scumpe, perle, pietre semipreţioase şi preţioase. Se exportau îndeosebi arme şi unelte de bronz, bijuterii, stofe, vin, ulei de măsline.
Religia
Legendele greceşti de mai târziu relatează că însuşi Zeus era născut în Creta iar Dionisos, Apollo şi Hercule au copilărit în această insulă. Cretanii practicau dendrolatria – cultul copacilor, zoolatria – adorarea animalelor. În această privinţă cultul taurului sacru a fost preponderent, el simboliza fertilitatea şi fecunditatea. Un sens simbolic religioas aveau alte animale şi păsări, precum şerpii (în palatul regal exista o cameră specială în care se creşteau şerpii sacri), leul capra, porumbelul.
Mai târziu apar divnităţile antropomorfe (cu chip omenesc) , care au stat la baza mitologiei greceşti. Marea zeiţă era Dictina, zeiţă a vieţii şi a morţii, a fecundităţii, a războiului, a dragostei. În mitologia greacă o parte din atribuţiile ei au fost transferate zeiţei Hera. Fiica Dictinei, Brithomartis va corespunde zeiţei Artemis a grecilor. A existat şi o zeitate masculină, care apare fie ca fiu al lui Brithomartis, fie ca iubit al acesteia şi are nume diferite, în general este reprezentat ca un zeu tânăr, în această triadă de zeităţi, tipic cretană. Era zeul animalelor sălbatice şi al ploilor, apare în două ipostaze principale: una animală- taurul căruia i se aduceau sacrificii şi alta umană -regele însuşi.
Praticile religioase aveau loc în aer liber, în faţa unor arbori sacri sau în grote-sanctuare. Altarele de cult erau situate în curţi, case şi în palatul regal, pe ele erau aduse ofrandele oferite zeităţilor. Ritualurile şi ceremoniile religioase aveau forme diferite, în funcţie de clasa socială a practicanţilor. Cele mai răspândite acte rituale erau purificarea, adoraţia, stropirea cu apă, libaţia, tămâierea, oferirea de ofrande. Ceremoniile religioase erau însoţite de muzică şi dansuri. De asemenea sacrificiile de animale erau importante.
În privinţa practicilor funerare, mai puţin preocupaţi de viaţa de dincolo de moarte decât egiptenii, cu care au avut strânse relaţii comerciale şi artistice, cretanii îşi înmormântau decedaţii în apropierea casei, iar mai târziu apar mormintele colective, de formă circulară. Asemănător cu practicile religioase egiptene, defuncţilor li se puneau în mormânt obiecte personale, hrană, bijuterii.
Iniţial, jocurile şi întrecerile sportive, precum luptele cu tauri (diferite de tauromachiile cunoscute azi în Spania sau în Mexic) , erau prilejuri de spectaculoase exerciţii de gimnastică şi acrobaţie, toate acestea aveau semnificaţii religioase, care cu timpul se pierd, devenind momente de petrecere a timpului liber.
Artele plastice
După cum o atestă descoperirile arheologice, cretanii au fost foarte buni constructori şi arhitecţi. Într-o etapă mai avansată a civilizaţiei lor, casele din oraşele cretane erau construite din piatră şi cărămidă uscată la soare sau arsă în cuptoare. Pereţii interiori şi exteriori erau întăriţi cu bârne din lemn, acoperişul era plat. Nu existau ferestre spre exterior, lumina pătrundea din curtea interioară, pavată cu lespezi de piatră. Uneori, casele aveau 2-3 etaje, scări interioare, terase şi verande. Remarcabilă este preocuparea lor pentru funcţionalitate , confort şi igienă, dovadă a unui stadiu de civilizaţie avansat. Planul general al locuinţei cretane cuprindea o încăpere centrală de mari dimensiuni, numită megaron, în jurul căreia erau construite alte spaţii. A fost un tip de arhitectură originală ce este considerată că a stat la baza planului templului grecesc, ce va păstra acest plan arhitectonic, cu megaronul central şi pridvorul cu 2 coloane de lemn.
Palatul este tipul de construcţie specific arhitecturii cretane şi avea o multiplă funcţionalitate: rezidenţă regală, antrepozit, sanctuar, arhivă, centru administrativ şi meşteşugăresc. Cel mai bine păstrat, deşi ruinat, este palatul din Cnossos, descoperit de Evans, care atestă faptul că palatele erau complexe arhitectonice întinse şi monumentale. Totodată, organizarea lor semnifică caracterul puternic centralizat al statului cretan, al cărui suprem conducător, pe toate planurile, era regele.
Apartamentele regale erau separate de cele destinate oaspeţilor, zona sacră de asemenea, încăperile de locuit erau dotate cu tot confortul – rezervoare de apă, bazine şi băi, căzi din teracotă şi instalaţii de încălzire a apei. Interioarele erau decorate cu basoreliefuri din stuc pictat sau fresce.
Sculptura monumentală lipseşte din arta cretană, deoarece nici suveranii nici zeii nu erau glorificaţi în acest fel. În schimb, s-au descoperit unele piese de sculptură mică: statuete şi ex-voto-uri ce reprezentau divinităţi dar şi figuri de oameni obişnuiţi. Materialele folosite erau fildeşul, bronzul, steatita, argila, faianţa. S-au păstrat şi sigilii cu figuri gravate, reprezentând peisaje, animale, figuri umane surprinse în scene de viaţă cotidiană.
Buni cunoscători ai tehnicilor de prelucrare a metalelor, cretanii au excelat şi în acest domeniu, realizând, pe lângă obiecte utilitare, adevărate capodopere artistice: piese de giuvaergie în aur şi argint, cupe, statuete, arme cu încrustaţii de pietre şi metale preţioase.
Produsele de ceramică sunt şi ele realizate cu multă măiestrie: cupe cu picior înalt, vase cu gâtul lung sau cu forme de femei şi păsări. Decorul era geometric iar motivul spiralei este cel mai frecvent, întâlnit de altfel şi pe alte tipuri de artefacte – sigilii, picturi murale. Spirala este o reprezentare schematică a şarpelui.
Cea mai valoroasă şi originală creaţie plastică cretană este considerată pictura, pentru excepţionalul simţ al desenului şi culorii, pentru libertatea stilului, pentru senzaţia de viaţă pe care o dau aceste reprezentări. Celebre sunt frescele palatului din Cnossos, dintre care una se întindea pe un întreg coridor şi reprezenta o procesiune cu peste 500 de persoane în mărime naturală. Unele influenţe egiptene sunt sesizabile în pictura cretană, prin felul de a reprezenta personajele din profil, motive ca sfincşii, grifonii, planta de papirus ş.a., colorarea corpului bărbaţilor în ocru roşcat şi cel al femeilor în alb.
Către anul 1150 î.Chr. cultura cretană îşi încheie ciclul dar va continua, în alte forme, în cultura şi civilizaţia Greciei antice.Grecii înşişi au recunoscut, în scrierile celor mai importanţi autori, cât de mult datorează civilizaţia lor celei cretane şi miceniene. Cultura măslinului şi a viţei de vie , apărute prima oară în Creta, modul de organizare al comerţului maritim, arta prelucrării metalelor,tehnicile de ţesut, instrumente muzicale precum flautul dublu şi lira, pasiunea grecilor pentru dans şi muzică, cultul pentru condiţia fizică şi practicarea sporturilor, tradiţia întrecerilor sportive, principiile şi structura panteonului religios (zeii) şi multe altele au fost preluate şi dezvoltate de greci. Pe drept cuvânt, se consideră că „miracolul” grec nu ar fi fost posibil fără existenţa predecesorilor lor.
