Conceptul de conţinut, tipuri de conţinut
Conţinutul procesului de învăţământ reprezintă ansamblul resurselor pedagogice informaţionale, stabilite la nivelul structurii materiale a sistemului de învăţământ, conform finalităţilor macrostructurale (ideal, scopuri) şi microstructurale (obiective generale, specifice) care determină criteriile de elaborare a planului de învăţământ, programelor şcolare, manualelor şi a altor materiale necesare pentru stimularea activităţii de învăţare.
Conţinutul învăţământului ocupă o poziţie centrală în ansamblul componentelor procesului de învăţământ pentru că:
formarea elevilor se bazează pe informare, pe calitatea informaţiilor şi pe modalităţile de achiziţionare a acestora
obiectivele pedagogice se pot determina numai în raport cu conţinuturile informaţionale vehiculate în activitatea de instruire
metodele, mijloacele, formele de organizare ale instruirii se stabilesc în funcţie de particularităţile continuturilor
proiectarea demersului didactic se realizează în funcţie de conţinuturi
probele de evaluare au în vedere elemente esenţiale din conţinut
Conţinutul învăţământului este componenta procesului de învăţământ cu cea mai rapidă mobilitate, datorită dinamicii societăţii, fiind determinant pentru nivelul de cultură al unui popor. Conţinutul învăţământului este dimensionat conjunctural, în funcţie de:
*gradul de dezvoltare cognitivă a societăţii
*specificitatea culturală a unei societăţi
*marile curente de idei devenite dominante
*interesele şi năzuinţele oamenilor
*cerinţele de formare a omului în societate
Caracteristicile conţinutului învăţământului
dinamica – exprimată printr-o permanentă îmbogăţire şi înnoire
amplificarea – pe măsura trecerii de la învăţământul general, la cel mediu, universitar şi postuniversitar
diversificarea şi specializarea continuă – ca urmare a diversificării ştiinţelor pe ramuri şi a sporirii cerinţelor de calificare şi specializare
prelucrarea pedagogică – printr-un mecanism din ce in ce mai suplu a întregului fond de cunoştinţe şi deprinderi, preluat de învăţământ din ştiinţă
caracterul istoric – exprimat prin relaţia strânsă între dezvoltarea socială, idealul educativ şi conţinutul învăţământului
Funcţiile conţinutului învăţământului:
funcţia informativă – implicată de însăşi structura sa, care presupune informaţie esenţializată, structurată, sistematizată, în aşa fel încât cunoştinţele prevăzute pe o etapă să se constituie ca bază pentru următoarele
funcţia formativă– rezultă din conceperea sistemului de cunoştinţe ca bază pentru formarea unor priceperi, deprinderi, competenţe, atitudini, motivaţii, atât pentru pe câmpul intelectual, cât şi pentru cel psihomotor şi atitudinal-afectiv
funcţia de mediere – între acţiunea componentelor structurale, a celor operaţionale şi a celor funcţionale în cadrul procesului de învăţământ
Cunoştinţele ce reprezintă conţinutul învăţământului sunt selectate din:
ştiinţă
artă
tehnologie
literatură
cultură
viaţa socială, politică, economică
În condiţiile descentralizării învăţământului, politica educaţională în domeniul curriculum-ului propune realizarea unui curriculum orientativ (core-curriculum) pe scheletul căruia să se grefeze în funcţie de particularităţile zonei, ale şcolii, ale elevilor. În acest sens G. Kirk propune următoarele criterii pentru un core-curriculum la nivel naţional:
– să fie determinat de guvernul central după un proces democratic de consultare
– să ia forma unor aserţiuni asupra structurii generale a curriculum-lui
– să fie derivat din şi în relaţie directă cu obiectivele educaţionale generale
– să faciliteze alegerea elevilor şi să maximizeze posibilităţile de autoînvăţare
– să includă o strategie pentru luarea în considerare a variaţiilor ritmurilor de învăţare a elevilor
– să implice un sistem naţional de evaluare şi certificare
În condiţiile unui învăţământ descentralizat, Enciclopedia Internaţională a educaţiei prezintă o tipologie nuanţată a curriculum-urilor:
curriculum recomandat – document în care o regiune, o instituţie stipulează curriculum-ul pe care îl cred necesar pentru o disciplină, sau pentru o topică interdisciplinară (acest document nu are statut oficial şi nici o altă instituţie sau zonă nu au obligaţia să adere la el)
curriculum mandatat – este curriculum-ul oficial, cu statut formal, obligatoriu
curriculum de predat – ceea ce se transmite în clasă, în cadrul lecţiilor
suport curricular – manuale, orare, echipamente folosite în clasă
curriculum testat – curriculum acoperit prin teste sau examene
curriculum învăţat/atins – cel pe care îl învaţă elevii (nu este acelaşi cu cel testat, are un scop mai larg)
Surse, criterii şi modalităţi de selecţie şi organizare pedagogică a conţinutului
A. Sursele conţinutului învăţământului
Astăzi se poate observa multiplicarea şi diversificarea surselor care alimentează conţinutul învăţământului. Specialiştii în domeniu consideră că principalele surse pasibile de a fi puncte de reper în dimensionarea conţinuturilor sunt:
evoluţia ştiinţelor exacte – mutaţii şi revoluţii epistemologice, transformări metodologice şi interdisciplinare, generalizarea folosirii informaţiilor
evoluţia tehnologiei – impactul ei excepţional asupra producţiei moderne, asupra urbanismului, a vieţii familiale, a stilurilor de viaţă
evoluţia lumii muncii – mutaţii în profesiuni: apariţia unor noi ocupaţii şi dispariţia altora
evoluţia ştiinţelor sociale şi umane – rolul lor sporit în cultivarea atitudinilor, capacităţilor, valorilor
evoluţia culturii şi a artei – noi curente, forme inedite de participare la creaţie
dezvoltarea sportului şi turismului – ca modalitate de apropiere a popoarelor, de creştere a spiritului olimpic
impactul sporit al viitorului asupra prezentului – necesitatea introducerii unor module sau activităţi de studiere a viitorului
aspiraţiile tineretului – participarea, nevoia de viaţă democratică, dorinţa de a cunoaşte şi de a comunica
importanţa crescândă a mijloacelor de informare în masă şi a comunicării – sporirea considerabilă a volumului informaţiei acumulate de elevi în afara activităţilor didactice
achiziţiile cercetării pedagogice – privitoare la selecţionarea şi organizarea conţinuturilor:
interdisciplinaritate
transdisciplinaritate
organizarea modulară
problematica lumii contemporane – caracterizată prin universalitate, globalitate, interdependenţă şi caracter prioritar
B.Criterii de selecţie a conţinuturilor învăţământului
Selecţia şi structurarea conţinuturilor, care dau direcţie şi sens întregului curriculum, se realizează în concordanţă cu o serie de criterii ce reglează procesul de proiectare şi dezvoltare a acestora. În opinia lui C. Cucoş criteriile de selecţie a conţinutului învăţământului:
criterii filosofice – conceperea conţinuturilor se face în perspectiva unei concepţii despre om şi despre realitate, ce caracterizează comunitatea care a existat şi care există
criterii ideologice – formularea şi propunerea unor conţinuturi depind şi de interesele şi năzuinţele celor care au puterea de a lua decizii la un moment dat
criterii epistemologice – orice conţinut şcolar urmează o logică a lui care este în legătură cu logica ariei academice sau practice pe care o reprezintă
criterii sociologice – conţinuturile oglindesc la dorinţele, posibilităţile şi idealurile societăţii la un moment dat
criterii psihologice – selectarea şi ordonarea conţinuturilor se realizează prin respectarea particularităţilor publicului şcolar, ţinându-se seama de psihogeneza structurilor de cunoaştere, de posibilităţile obiective de a accede şi încorpora elemente cognitive, afective şi comportamentale
criterii etice – se operează diferite selectări excluzându-se ceea ce deontologic este malefic cunoaşterii
criterii pedagogice – în conţinuturi vor fi incluse nu numai ansambluri de informaţii ci şi dispozitive pentru a forma capacităţi psihice şi trăsături de personalitate
C.Modalităţi de organizare a conţinutului
Organizarea interdisciplinară – are la bază conexiunea disciplinară care cunoaşte 4 niveluri de concretizare:
multidisciplinaritatea – constă în juxtapunerea unor elemente ale diverselor discipline, pentru a pune în lumină aspectele lor comune (este modalitatea cea mai puţin dezvoltată a conexiunii)
pluridisciplinaritatea .- constituie o integrare mai accentuată şi se bazează pe o comunicare simetrică între diferite paradigme explicative
interdisciplinaritatea – formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o combinare a punctelor de vedere ; se bazează pe principiul interdisciplinarităţii derivă din spaţiul cercetării ştiinţifice, iar ca demers epistemic în domeniul educaţiei poate fi sesizat sub două aspecte:
conceperea conţinuturilor în perspectivă interdisciplinară
proiectarea şi organizarea proceselor didactice în viziune interdisciplinară
transdisciplinaritatea – presupune întrepătrunderea mai multor discipline care pot conduce în timp, la constituirea de noi discipline sau noi domenii ale cunoaşterii
Organizarea modulară – constă în structurarea conţinuturilor în moduli didactici = seturi de cunoştinţe, situaţii didactice, activităţi şi mijloace de învăţământ delimitate, menite a se plia pe cerinţele şi posibilităţile unor grupe sau clase de elevi ; cursurile modulare sunt atât structuri organizatorice, cât şi de conţinut, ce presupun acţiuni de selecţie a elevilor, sau sunt frecventate în urma opţiunilor libere a acestora
Organizarea integrată a conţinuturilor – presupune integrarea unor elemente de conţinut particulare în noi structuri explicative (noi discipline) care realizează un salt „metateoretic” sau „metavaloric”, preluând şi integrând conţinuturi esenţializate şi resemnificate din perspectiva noii discipline explicative mai cuprinzătoare (discipline precum: ştiinţele naturii, jocurile sociale, sau trebuinţele omului se bazează pe acest mod de structurare a cunoştinţelor).
