Constantin Enceanu, celebrul interpret de muzică populară, a deschis o fereastră către lumea intimă a familiei sale, povestind în emisiunea „Exclusiv VIP cu Cristi Brancu” despre viața alături de soția Angela și despre una dintre cele mai dureroase pierderi din viața lui.
Într-o confiscare de momente, artistul s-a gândit la răstignirile unei cariere muzicale care a cunoscut succes devreme. Mama sa, femeia care l-a învățat primele lecții despre gătit și care și-a păstrat speranța până-n ultima clipă de a-l vedea pe scena și la radio, a reușit să se bucure de acea împlinire exact înainte de a se stinge din viață. Visul ei s-a realizat, dar pentru prea puțin timp.
Drumul către scenă și radio — visul unei mame
Constantin Enceanu și-a amintit cu detalii precise momentul în care mama sa l-a auzit cântând la radio pentru prima dată. Era o sâmbătă, iar părinții lui se pregăteau să se deplaseze într-o comună din jud. Dolj, la Vădăstrița, unde aveau obligația de a fi nași la o nuntă. Așteptau în casă să fie preluați, iar între timp, emizia radio difuza vocea interpretului. Reacția mamei a fost de o bucurie imensă pe care artistul nu a uitat-o niciodată.
Femeia și-a văzut apoi fiul pe ecrane, după ce acesta câștigase concursul „Maria Tănase”, un reper în industria muzicii populare din România. Pentru ea, acele două momente — ascultarea la radio și apariția pe televizor — reprezentau mai mult decât o simplă expunere publică a fiului; simbolizau realizarea a ceea ce și-a dorit cel mai mult. Enceanu povestește că mama sa i-a spus cuvinte care au rămas pentru totdeauna în inima lui: „Nu mai contează, de aici încolo pot să mor. Te-am auzit la radio. Este dorința mea să te văd pe scenă, să te aud la radio.” Acea dorință s-a împlinit, dar viața mamei sale era într-un curs irevocabil către sfârșit.
Pasiunea pentru gătit — moștenire și absenție
În tinerețe, Constantin Enceanu era un prezență obișnuită în bucătărie. Pasiunea pentru gătit a început din copilărie, când-și ajuta mama, mai ales la prepararea prăjiturilor. După ce s-a mutat la Căminul Tineretului, a fost nevoit să se descurce singur în bucătărie, iar această nevoie s-a transformat în plăcere. Însă viața s-a schimbat după căsătorie.
Angela, soția sa, a moștenit talentul culinar de la soacra artistului și s-a înscris firesc în rolul de așteptător al mesei. Enceanu povestește cu ușor umor cum s-a retras din bucătărie din cauza competenței feminine care înconjoară masa lui: „Înainte mă mai băgam, pentru că am stat la Căminul Tineretului și a trebuit, vrând-nevrând, să mă învăț să gătesc. De mic îmi plăcea să mă bag la bucătărie, mai ales la prăjituri. Eram alături de mama. Acum, căsătorindu-mă și nimerind într-o familie unde chiar femeile se pricep la bucătărie, soacra mea, Dumnezeu să o odihnească, ne răsfăța cu tot felul de mâncăruri. Angela a preluat de la ea și nu mai am loc.” Artistul spune cu sinceritate: „Nu mai am loc în bucătărie și, dacă ar fi să mă bag, mă simt în plus, pentru că deja ele au evoluat cu tot ce se întâmplă.”
Rutina dimineții și atenția Angela
Viața zilnică a cuplului are o structură pe care o urmăresc zilnic. Constantin se întoarce de la sala de sport în jurul orei 9:00 și o găsește pe Angela pregătind micul dejun. Aceasta nu pune pur și simplu mâncarea pe masă, ci pregătește platouri frumos aranjate, transformând chiar și cel mai obișnuit obicei de masă într-un moment care merită apreciaza. Roșiile, brânza și salamul sunt dispuse cu grijă pe porțelanul ales cu atenție.
Dedicația Angela la detalii și pasiunea pentru gastronomie au iscat o idee la Enceanu. El a decis să amenajeze o sală de evenimente la Filiași, tocmai pentru a oferi Angela un cadru în care să-și exprime talentul pe scară mai largă. După propriile cuvinte ale artistului: „E plăcerea ei să facă, și, crede-mă, că lucrul ăsta m-a determinat să și fac sala de evenimente de la noi, de la Filiași, pentru că ei chiar îi place și se implică sufletește în tot ce se întâmplă acolo.”
Acum, în fiecare dimineață, Constantin e servit cu atenție și plăcere. Se poate spune că ceea ce a pierdut în capacitatea de a găti, a câștigat în calitatea momentelor petrecute lângă soția sa. Dar regretul pentru mama sa, pentru anii pe care nu i-a putut petrece alături, rămâne viu. Poate că în fiecare mic dejun frumos aranjat, artist-ul recunoaște ecusonul unei generații de femei care au iubit prin gesturi în bucătărie, și nu prin cuvinte.
