Oamenii simt nevoia pretutindeni a unei divinități care să protejeze fiecare act al vieții, fiecare decizie, fiecare suflare. Înaintea lui Hristos, zeii au fost protectorii umanității, în numele lor se făceau ritualuri și se sacrificau animale. Roma Antică a simțit nevoia de protecție divină chiar și pe closet.
Odată cu dezvoltarea sistemului de latrine publice în secolul al doilea î.Hr, oamenii au început să invoce zeul Crepitus pentru problemele de constipație sau deranjamente stomacale. De altfel blocarea sistemului de canalizare se rezolva cu rugăciuni închinate zeiței Cloacina, iar muncitorii câmpului se rugau la Strecutius, zeul excrementelor, pentru a avea destul material de fertilizat solul.
Latrinele au contribuit consistent la economia Romei antice. S-a descoperit că o substanță din urină, amoniul de astăzi, are proprietatea de a albi țesăturile și astfel împăratul Vespasian a ordonat ca aceasta să fie colectată din latrinele publice. Titus, fiul împăratului s-a opus vehement acestei practici până când Vespasian i-a dat o monedă de aur și i-a spus „aurul nu are miros”. Zicala s-a păstrat și astăzi ca „banii nu au miros” și a constituit temelia pentru multe afaceri profitabile.
Nu se cunosc date despre apariția zeului Crepitus, cum a fost el invocat pentru prima dată sau dacă oamenii din acea vreme se rugau frecvent la acest zeu și într-adevăr au avut rezultate, ceea ce transformă divinitatea într-un rezultat al puterii impresionante a psihicului și a autosugestiei.
„Când zeii au dat înțelepciune omului, i-au dat cea mai frumoasă dintre comori”. (Sofocle)
