Pentru a ne realiza pe deplin potentialul de oameni maturi, avem nevoie sa ne reactualizam strategiile stabilite in copilarie si in acest sens este benefic sa iesim din scenariul de viata pentru a ne castiga autonomia, folosind la maxim resursele de adulti pe care le detinem: constienta, spontaneitatea si capacitatea pentru intimitate.
Cum influneteaza triunghiul dramatic relatia dintre fetele cuminti si baietii “rai”?
In triunghiul dramatic exista trei tipuri de personalitati: persecutorul, victima si salvatorul.
Relatia dintre cele trei tipuri se bazeaza pe afirmatia: Eu sunt /nu sunt ok si TU nu esti/esti ok.
De ce baietii “rai” sunt considerati “salvatorii” (sau uneori, chiar persecutorii) pentru fetele cuminti?
Salvatorul opereaza de pe pozitia “Eu sunt ok, iar tu nu esti ok”, doar pentru ca el simte o puternica nevoie de a se simti necesar. Multi oameni se plaseaza pe pozitia salvatorului, pentru a prelua responsabilitatile si sarcinile altora, ajungand in criza te timp pentru propriile indatoriri. Ori de cate ori sa intampla acest lucru ei sfarsesc prin a deveni victime.
Eu sunt OK- tu nu esti OK- este o atitudine de viata aroganta care conduce frecvent la conflicte. Pentru persoanele cu aceasta atitudine, atingerea intimitatii reale este cu adevarat imposibila. Dominarea, dispretuirea si judecarea celorlalti nu va lasa loc caldurii si afectiunii umane.
Cine este si ce rol are victima in acest context?
Victima- opereaza de pe pozitia “Eu nu sunt OK- tu esti OK”, iar aceasta atitudine determina un comportament care ii provoaca pe ceilalti sa il persecute verbal, nonverbal , emotional si fizic. Eu nu sunt ok- tu esti ok- este atitudinea care fundamenteaza scenariile lipsite de succes, in care adultul are un comportament care respinge, si, ca urmare, chiar el ajunge sa fie respins.
Triunghiul dramatic are un rol esential in dezvoltarea relatiilor defectuoase dintre oameni. Acest lucru explica, intr-o oarecare masura, de ce unele fete “cuminti” adera la compania baietilor “rai”.
Scenariul de viata este un plan de viata construit in copilarie, sub influenta parintilor si intarit de acestia, justificat de evenimentele ulterioare si culminand in alternative alease. Astfel, inceputurile acestui plan nu se mai afla in spatiul psihologic al memoriei constiente.
Ca adulti, ne putem trai propriul nostru scenariu de viata fara sa fim constienti de acest lucru. Insa, in cadrul scenariului, simtim siguranta familiarului; de aceea, sub influenta stresului, alegem aceasta aparenta siguranta a lumii cunoscute, decat sa infruntam teama de necunoscut.
