Petreci foarte multe ore pe scaun, la birou sau la volan, iar spatele tău începe să se resimtă? Acest lucru se întâmplă cel mai probabil din cauza posturii incorecte pe care o adopţi în tot acest timp, aplicând o presiune exagerată asupra coloanei vertebrale, în special în cazul în care scaunul tău de birou sau din maşină nu oferă suport în zona lombară.
Care sunt consecinţele şederii îndelungate şi a posturii greşite
În prezent, majoritatea dintre noi, din motive personale sau profesionale, suntem nevoiţi să petrecem ore în şir pe scaunul de birou sau pe cel al autovehiculului pe care îl conducem. Dacă şi tu faci parte din această categorie, află că şederea îndelungată, în aceeaşi poziţie, constituie una dintre principalele cauze care favorizează apariţia durerilor cronice de spate. Cu atât mai mult cu cât, în tot acest timp, ai o poziţie greşită a spatelui, stând cocoşat sau adoptând o postură care nu permite acestuia să fie cât mai aliniat şi mai vertical. Dincolo de disconfortul care poate apărea în zona lombară, o postură neglijentă poate conduce de asemenea la dureri de cap, oboseală musculară, rigiditate şi chiar la deformarea coloanei vertebrale.
Foloseşte o pernă ortopedică lombară şi bucură-te de beneficiile sale
Pentru a corecta şi îmbunătăţi pe deplin postura coloanei vertebrale şi pentru a te putea bucura de suportul de care ai nevoie atunci când stai pentru o perioadă lungă de timp pe scaunul de birou sau la volan, una dintre cele mai recomandate variante pe care merită să o ai în vedere este utilizarea unei perne pentru suport lombar, realizate din spumă cu memorie de calitate superioară, aşa cum sunt cele comercializate de către Better Posture. Şi asta datorită numeroaselor avantaje pe care le au, motiv pentru care sunt recomandate de către medicii din întreaga lume.
Aceste produse de specialitate, dincolo de faptul că ajută în mod semnificativ la obţinerea şi menţinerea unei poziţii corecte a spatelui, restaurând curbura naturală a acestuia, se remarcă şi datorită următoarelor beneficii: împiedică deformarea coloanei vertebrale, eliminând în acelaşi timp presiunea exercitată asupra acesteia, previne apariţia cocoaşei, întăreşte musculatura spatelui, reduce în mod considerabil stresul şi previne numeroase afecţiuni ale spatelui, precum cifoza, spondiloza sau scolioza. Mai mult, o pernă lombară este foarte eficientă şi în ceea ce priveşte ameliorarea disconfortului cauzat de diverse boli, precum hernia de disc, discurile bombate, stenoza, sciatica sau nervii ciupiţi.
Pernă pentru suport lombar pentru toate tipurile de scaun
Practicitatea, confortul şi siguranţa sunt cuvintele de ordine atunci când vine vorba despre pernele lombare ortopedice, menite să ofere suportul necesar coloanei tale în timp ce conduci pe distanţe lungi sau petreci ore bune pe scaunul de birou. De asemenea, datorită design-ului universal şi a curelelor reglabile, pernele lombare sunt potrivite pentru orice tip de scaun şi spătar, fie că vorbim despre cel de birou, fie că vorbim despre cel din maşina personală. Mai mult, acestea oferă o senzaţie de confort maxim şi de relaxare, fiind confecţionate din materiale de calitate superioară, plăcute la atingere, care permit pielii să respire în voie, evitând astfel transpirația excesivă.
Nu în ultimul rând, datorită dimensiunilor compacte, un astfel de produs poate fi luat oriunde, astfel încât să ai parte de suport lombar oricând ai nevoie. Totodată, aceasta vine la pachet şi cu o husă cu fermoar detaşabilă, care poate fi spălată la maşină ori de câte ori consideri că este necesar.
În concluzie, cu ajutorul unei astfel de perne ortopedice, te bucuri de suport lombar pentru scaunul auto sau pentru cel de birou în fiecare zi, astfel încât să minimizezi pe cât este posibil riscul apariţiei durerilor de spate cronice şi să creşti nivelul de productivitate de care ai nevoie pentru a putea duce la bun sfârşit activităţile obişnuite.










