Experții în sănătate publică avertizează cu privire la riscurile care apar odată cu deschiderea școlii. Sunt convinși că vor apărea focare în școli și grădinițe.
Dr. Ioana Stăncel, expert în sănătae publică: Mă aștept să avem focare odată cu reluarea grădinițelor și începutul școlii și în același timp avem transmitere comunitară, astfel că nu putem ști care este pacientul zero într-un focar, într-o transmitere comunitară nu se mai poate identifica pacientul zero.
Interacțiunea directă între copii, între copii și cadrele didactice și între copii și membrii familiei vor fi mult mai intense, cu un grad de transmitere și interacțiune foarte mare, iar copiii, așa cum se știe până la această dată pot fi asimptomatici, pot transmite boala, pot duce acasă, în comunitate sau în familie, acolo unde există persoane vulnerabile.