Fetiță de trei ani, în haine de casă și cu ghiozdan în spate, găsită de polițiști pe marginea unui drum din Buzău

TRIMITE PRIETENILOR

O fetiță de trei ani din comuna buzoiană Scutelnici a fost găsită de polițiști pe marginea unui drum județean. Ema plecase de acasă, cu ghiozdanul în spate, fără știrea părinților, să-și urmeze fratele mai mare la școală.

Mihaela şi Adrian, polițiști în Buzău, au văzut-o pe copilă și au adus-o înapoi în brațele părinților ei.

”Are 3 ani şi încă nu merge la şcoală, deşi, după cum vedeţi, şi-ar dori…”, așa începe mesajul postat pe pagina de Facebook al Poliției Române, despre întâmplarea cu final fericit.

Mihaela şi Adrian, polițiști în Buzău, se îndreptau spre o intervenție prin apelul 112, doar că, pe traseul de deplasare, s-au confruntat cu o situaţie ce i-a determinat să pună stop o clipă, se impunea o prioritizare a urgenţelor.

O fetiţă de trei ani, în haine de casă, dar cu ghiozdan în spate, stătea singură în proximitatea drumului judeţean 203D. Astfel, alți colegi au fost redirecționați către adresa indicată prin 112.

”Mititica stătea îngândurată și se uita lung la drum. Multe cuvinte nu au reușit să scoată de la ea, așa că Mihaela a urcat-o în autospecială, pentru a o adăposti de frigul lui februarie şi au pornit împreună în căutarea părinţilor. Mare a fost surprinderea, teama, dar şi recunoştinţa din ochii acestora, când au văzut poliţiştii la poartă, de mână cu mezina familiei”, scriu polițiștii pe Facebook.

Dornică să îşi urmeze fratele mai mare la şcoală, într-o secundă de neatenţie, plecase din camera în care se juca, a desfăcut zăvorul porţii şi a pornit la drum, neștiind că fratele ei nu plecase la școală în ziua respectivă, ci era cu tatăl plecat în oraș.

”Ne bucurăm enorm pentru sincronizarea de care au avut parte și povestea are un happy end! Să-i supraveghem cu atenţie, sunt mici, dar au pasul iute! Şcolari sau nu, cu toţii sunt în grija noastră, a părinţilor, a cadrelor didactice, a poliţiştilor”, este mesajul transmis de Poliția Română.

Sursa: Stiridebuzau.ro


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.