Pe subiectul creşterilor pensiilor,a argumentat că românii trebuie să fie sinceri cu ei înşişi şi să înţeleagă că actuala criză economică este cea mai gravă din ultimii 100 de ani.
„Trebuie să fim foarte oneşti cu noi. Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani. În acelaşi timp, trebuie să avem toate datele pentru exerciţiul bugetar la 6 luni de zile. Datele sunt ok, am reuşit să evităm un dezastru pentru economie. Dar eu văd lucrurile puţin diferit: aş vrea să discutăm nu doar de pensii, ci să discutăm şi de investiţii, şi aş vrea să mă certe românii că nu dublez investiţiile. Deşi anul acesta, în primele 5 luni ale anului, au fost cheltuite 13,1 miliarde de lei pentru investiţii, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă alocată investiţiilor în ultimii 10 ani de zile. Deci în plină criză am reuşit să alocăm aceste sume investiţiilor, şi aici a fost cheia succesului, dacă vreţi, faptul că am reuşit să avem totuşi o economie funcţională în această criză (se datorează, n.r.) faptului că am alocat mai mulţi bani investiţiilor”, a menţionat Florin Cîţu.
„Facem o evaluare a tuturor cheltuielilor pentru perioada a doua a anului şi vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii, pentru că numai aşa putem să plătim şi pensii şi salarii crescute şi în anii viitori. Dacă noi facem această greşeală şi anul acesta nu alocăm mai mulţi bani pentru investiţii şi mergem spre ceea ce vrea stânga – populism din acesta mizerabil – dacă mergem spre populism, vă garantez că vom avea mari probleme anii viitori.”, a afirmat Florin Cîţu










