Legea salarizării nu va fi gata în zilele imediat următoare. Sorin Grindeanu, președintele PSD, a spus-o direct: termenele sunt „aproape imposibil de îndeplinit”, iar ministerele implicate nu au ajuns încă la un punct comun. Cât de departe suntem, de fapt, de o formă finală?
Declarațiile au venit pe 25 august 2026, după o ședință de plen la care au participat reprezentanți ai Ministerului Muncii, Educației și Sănătății. Ședința s-a încheiat fără niciun rezultat concret. Grindeanu a confirmat public că guvernul nu are deocamdată nicio formă agreată a proiectului.
Ministerele nu se înțeleg între ele
Blocajul nu e tehnic, e politic. Cele trei ministere — Muncă, Sănătate și Educație — nu au reușit să cadă de acord nici măcar pe principii, darămite pe cifre. Florin Manole, ministrul Educației, a participat la ședința respectivă, dar nici prezența lui nu a deblocat discuțiile. „Ședința la care a participat și Florin Manole nu s-a încheiat cu o concluzie, astfel încât nu pot să vă spun astăzi, acum, la această oră, că avem o formă a acestei legi”, a declarat Grindeanu.
Asta înseamnă că proiectul nu a ajuns nici măcar la Parlament pentru dezbatere — și până să ajungă acolo, mai sunt mai mulți pași obligatorii: acordul guvernului, trimiterea la Senat, posibila contestare la Curtea Constituțională. Grindeanu estimează că toate astea nu pot fi comprimate în 24-48 de ore, cum ar cere termenul informal asumat. Și mai e ceva: Finanțele nu au identificat încă resursele necesare pentru a susține noile reguli salariale, indiferent de forma pe care legea ar lua-o în final.
De ce contează eșecul acestor termene
România are nevoie de o lege unică a salarizării de mulți ani. Sistemul actual, cârpit prin legi succesive și amendamente, a creat inechități uriașe între categorii de bugetari — unii cu sporuri care depășesc salariul de bază, alții plătiți sub limita decenței. Fiecare tentativă de reformă a eșuat, de regulă, tocmai în punctul în care ministerele de linie trebuiau să accepte că unii angajați ai lor vor câștiga mai puțin sau că sporurile vor fi tăiate ori plafonate. Grindeanu a recunoscut că „marea problemă a formelor de până acum” a ținut exact de echitate. „România are nevoie de o lege a salarizării care să fie dezbătută, care să fie discutată cu toți partenerii sociali, care să fie echitabilă”, a spus el.
Declarația e corectă în principiu. Problema e că același discurs se aude de ani buni, fără ca lucrurile să avanseze. Când ministere aflate în același guvern nu se înțeleg pe o formă comună, nu e vorba de complexitate tehnică — e vorba de interese diferite pe care nimeni nu are curajul sau autoritatea să le arbitreze.
Ce urmează și ce ar trebui să urmărești
Grindeanu a ținut să adauge o comparație care spune mai mult decât pare: a pus eșecul negocierilor pe legea salarizării în aceeași frază cu legea integrității, respinsă în același timp cu pierderea a 770 de milioane de euro din fonduri europene. Mesajul implicit — că unii din coaliție sabotează în mod deliberat proiecte importante — e destul de clar. Detaliul care schimbă tot: Grindeanu nu a spus că legea e imposibil de făcut. A spus că termenele actuale sunt imposibil de respectat. Diferența contează.
Termenul de urmărit e toamna — sesiunea parlamentară reluată în septembrie. Dacă până atunci guvernul nu prezintă o formă agreată pe legea salarizării, proiectul riscă să mai aștepte un an. Pentru bugetarii care speră la o recalculare a veniturilor, fiecare lună de întârziere înseamnă că regulile inechitabile rămân în vigoare. Iar responsabilitatea pentru această întârziere va fi, din nou, greu de atribuit cuiva anume — ceea ce, în politica românească, e adesea tocmai scopul.
