Duminică, pe Aeroportul Oradea, Ilie Bolojan a stat la coadă de îmbarcare alături de pasageri obișnuiți. Câțiva l-au recunoscut, au cerut fotografii, i-au dat mâna. El a acceptat, a schimbat câteva cuvinte, apoi s-a îndreptat spre poarta de îmbarcare spre București.
Scena s-a petrecut în ziua în care aeroportul inaugura două rute noi — spre Roma și Dortmund. Bolojan, care e din Oradea și a condus orașul ani buni înainte să ajungă premier, a participat scurt la eveniment. A discutat cu primarul Florin Birta și cu directorul aeroportului, Răzvan Horga. Nu a susținut declarații publice. Omul care stătea la coadă ca toți ceilalți e același care, cu câteva săptămâni înainte, fusese subiectul unor proteste de susținere ce se zbătuseră să adune zece oameni.
Opt susținători la primul protest, 1.500 la ultimul
Imediat după ce PSD și-a retras sprijinul politic, un orădean pe nume Dan Craznic a încercat să mobilizeze cetățenii în stradă. Primul protest organizat la Oradea în susținerea lui Bolojan a strâns opt persoane. La București, câteva zeci. Imaginile cu acea adunare circulaseră rapid și nu avuseseră un efect flatant.
Și mai e ceva. La câteva săptămâni distanță, mobilizarea online a schimbat calculul. Cel mai recent miting de sprijin de la Oradea a adunat peste 1.500 de oameni, după o campanie răspândită intens pe rețelele sociale. Nu e puțin pentru un oraș de dimensiunile Oradei și nu e un detaliu minor pentru un om politic care tocmai pierduse fotoliul de premier prin moțiune de cenzură.
Prezența care nu a cerut nimic
Ceea ce face ca scena de pe Aeroportul Oradea să fie mai grăitoare decât pare: Bolojan nu a organizat nimic, nu a vorbit, nu a cerut nimic. A stat la coadă. Oamenii s-au dus la el. Diferența dintre cele două tipuri de prezență publică — mitingul cu pancarte și conversația spontană lângă poarta de îmbarcare — spune ceva despre ce anume construiește sau distruge credibilitate în politica românească.
Un politician demis prin moțiune de cenzură are, în mod normal, două opțiuni vizibile: să atace zgomotos sau să dispară discret. Bolojan pare să fi ales o a treia cale, mai rară: prezența normală, nespectaculoasă, care lasă altora sarcina interpretării. Asta poate fi calcul, poate fi caracter, probabil e puțin din amândouă. Cert e că imaginile de duminică — un om cu bagaj de mână, în rând cu ceilalți — au circulat mai mult decât ar fi circulat orice declarație pregătită.
Ce urmează și de ce contează răspunsul
Bolojan nu a anunțat nimic public în privința pașilor următori. Tocmai absența unui anunț e interesantă: într-un moment în care majoritatea politicienilor români comunică permanent, tăcerea structurată e un mesaj în sine. Ritmul susținerii populare, care a crescut de la opt oameni la 1.500 într-un interval scurt, e un indicator pe care partidele îl citesc cu atenție. PSD, care a declanșat căderea guvernului, va urmări cu interes dacă această prezență publică se convertește sau nu în ceva tangibil electoral.
Deocamdată, Ilie Bolojan a ajuns la București. Coada de îmbarcare pe Aeroportul Oradea s-a risipit. Întrebarea care rămâne deschisă e dacă sprijinul spontan de duminică e un semnal real sau doar un moment fotogenic care se evaporă odată cu emoția — și răspunsul la ea nu-l va da niciun aeroport, ci calendarul politic al toamnei.
