Logopedie

Logoped = specialist ; Logopat = copilul deficient

Dezvoltarea armonioasa a limbajului este asigurata de :

1. functionarea normala a organelor care compun ‘aparatul vorbirii’
2. eficienta educatiei deoarece limbajul nu apare spontan la copil ci se constituie ca mijloc de comunicare specific omului – limbajul articulat – in procesul invatarii , anevoios , lung care necesita competenta , rabdare si efort atat din partea copilului cat si a ‘factorului educativ’ .

Doar la varsta adulta limbajul devine un ‘automatism’ – la copil fiind supravegheata de constiinta cea care insoteste toate procesele cu valente cognitive (asimilarea limbajului de exemplu) .

Disfunctiile , indiferent de ce natura , fie la nivelul organelor care participa la vorbire , fie in procesul educativ , fie chiar in inferenta mediului social – genereaza deficiente (mai slabe) sau tulburari (mai grave) de limbaj .

Acestea se pot manifesta in procesul de intelegere sau exprimare orala sau scrisa , de articulare sau de mimica , deformand ‘emisia’ sau ‘perceptia’ elementelor (silabe , cuvinte , sunete) componente ale limbajului .

Aceste deformari de la regulile ‘standard’ de vorbire (astfel nu ne-am putea intelege daca limbajul n-ar avea un cod standard valabil pentru toti membrii unei comunitati) se incadreaza intr-o ‘acolada’ destul de lunga a deficientelor de vorbire .

Cauze :

• prenatale (infectii , viroze , toxicitate , patologii diverse – TBC , sifilis , hepatita)
• perinatale (travaliu prelungit , asfixie , hemoragii , infectii)
• postnatale (traume mecanice , infectii , intoxicatii , accidente , imbolnaviri care duc la inflamatii ale meningelui , atingerea unor centrii corticali responsabili cu auzul , vorbirea sau cu alte functii psihice indeosebi procese cognitive care pot influenta negativ QI-ul . Pot fi afectate atat zona senzoriala – receptoare – cat si zona motorie – evidenta in pronuntie)

Cauze psiho-neurologice :

• retard mintal
• tulburari de auz , de vaz
• tulburari excesive de afectivitate : timiditate exagerata care-i blocheaza increderea in sine sau la polul opus : supraestimarea care marcheaza negativ structurarea limbajului si implicit a personalitatii , prin ‘ignorarea’ atat a factorului educational cat si a celor cu influenta sociala
• modificari ale aparatului fono-articular (exemplu : buza de iepure , gura de lup etc)
• imaturitatea si subponderalitatea

Influente negative ale mediului social :

• mediu familial nociv si cu numar mare de membrii (neglijarea copilului)
• neimplicarea suficienta a familiei in dezvoltarea limbajului copilului (lipsa de solicitare si de solicitudine , plasarea copiilor unor persoane obosite , nervoase care nu stimuleaza copilul verbal)
• regimul zilnic , nerespectarea unui program care dezorganizeaza intreaga dezvoltarea a SNC
• deficitul de vorbire duce la forme de retard intelectual insotit de tulburari afective (neincredere , timiditate , jena vis-à-vis de ceilalti copii care vorbesc corect) si chiar tulburari de comportament marcate de nervozitate si uneori agresivitate
• deficit instrumental vis-à-vis de ‘receptie’ sau de ‘exprimare’ care angreneaza deficit auditiv in multe situatii – originea aflandu-se in leziuni la nivel cerebral sau la nivelul nervilor implicati – ceea ce explica impiedicarea influxurilor (informatiilor) nervoase – senzoriale sa circule – fie pe directie aferenta , fie pe directie eferenta
• metode gresite in educarea copiilor
• slaba stimulare a dezvoltarii vorbirii
• incurajarea in folosirea unui limbaj incorect (stalcit in primii ani) pentru amuzament
• contagiozitatea in aria de formare si dezvoltare a limbajului (imitarea unor pronuntii gresite in mod inconstient sau din teribilism si din spirit de originalitate , o pronuntie intentionat gresita)
• bilincvismul (un parinte este de o nationalitate iar celalalt de alta)

Exemplu : copiii ‘lup’ (salbatici) care au trait cu animalele salbatice in padure ; dupa cativa ani daca sunt gasiti , acestia nu pot gandi , nu pot vorbi pentru ca nu s-au dezvoltat circuitele neuronale care stau la baza comunicarii prin limbaj articulat !Rolul factorului social este evident !

Clasificarea tulburarilor de limbaj

(dupa M. Gutu , 1975)

1. Criteriul anatomo-fiziologic

• tulburari ale analizatorului verbo-motor , verbo-auditiv
• tulburari centrale sau tulburari periferice
• tulburari organice sau tulburari functionale

2. Criteriul structurii lingvistice afectate

• tulburari de voce
• tulburari de ritm si fluenta
• tulburari ale structurii fonetico-fonematice
• tulburari lexico-gramaticale
• tulburari ale limbajului scris

3. Criteriul periodizarii in functie de aparitia tulburarilor de limbaj

• perioada preverbala , pana la 2 ani
• perioada de dezvoltare a vorbirii (2-6 ani)
• perioada verbala , peste 6 ani

4. Criteriul psihologic

• gradul de dezvoltare a functiei comunicative a limbajului
• devieri (tulburari) de conduita reflectate in dezvoltarea unei personalitati dizarmonice

Alte clasificari

Tulburari ale limbajului citit-scris :

• tulburari totale (agrafia , alexia)
• tulburari partiale (disgrafia , dislexia)

Tulburari polimorfe de limbaj :

• afazia : sindrom neuropsihic care consta in pierderea functiilor psihice ale limbajului (exprimare si intelegere) cu conservarea aparatului de executie
• alalia : lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii la persoane cu auz normal si nivel intelectual comun , datorindu-se unor disfunctii la nivelul zonelor corticale responsabile cu vorbirea (exemplu : aria 44) . Alalia poate fi motorie , senzoriala sau mixta .

Tulurari de dezvoltare a limbajului :

• mutismul psihogen : refuzul total sau partial al copilului de a comunica cu unele persoane . El nu vorbeste pentru ca nu vrea , desi poate (mai frecvent la fete , 3-5 ani , reprezinta complex de inferioritate)
• retard in dezvoltarea vorbirii : se datoreaza unor cauze neurogene , somatogene sau psihogene si se manifesta prin ‘blocarea’ ritmului de dezvoltare a limbajului . In cazul retardului verbal , copiii refuza comunicarea , sunt timizi si se opun la majoritatea cerintelor . Uneori este insotit si de retard intelectual , in aceste cazuri complicandu-se situatia iar daca acestora se adauga si factorii somatici (rahitism) recuperarea devine extrem de dificila si anevoiasa .

Tulburari de ritm si frecventa :

• balbaiala : repetarea unor silabe cu pauze , cu spasme si aritmie
• logonevroza : o balbaiala constientizata , mai complexa deoarece este traita de subiect afectandu-i comportamentul in special sub aspectul timiditatii si a complexului de inferioritate
• bradilalia : incetinirea ritmului
• tahilalia : exagerarea ritmului datorita hipersensibilitatii si a instabilitatii nervoase
• aftongia : in situatia cand musculatura limbii este supusa unor spasme de lunga durata
• tulburari coreice : ticuri nervoase sau coreice ale muschilor fonoarticulatorii ai mimicii – concomitent cu vorbirea (schimonosire)

Corectarea deficientelor de limbaj

1. metode generale
2. metode specifice fiecarui tip de deficienta

Dupa gradul de afectiune :

• in clasa si in familie (lejer)
• cu logopedul – in clasa si familie (mediu)
• in cabinetul de logopedie (grav) la care se pot adauga si metode chirurgicale (de corectare a unor segmente musculare cu forme modificate : gura de lup , buza de iepure)

Metode generale

Gimnastica si miogimnastica copilului si elementelor componente ale aparatului fonoarticular . Se urmareste fortificarea trunchiului , a gatului , a membrelor . Exercitiile fizice se insotesc de exercitii de respiratie . Scopul acestor exercitii este de a usura efectuarea miscarilor foarte complexe (si de finete) a grupelor musculare care participa activ la respiratie si la functionarea aparatului vorbirii . Perechea de exercitii este obligatorie : de relaxare si de tonificare . Fiecare exercitiu trebuie sa respecte si sa repete o anumita ritmicitate .

Se lucreaza la dezvoltarea : expresivitatii faciale , linguale , mandibulare , a buzelor .

Exercitiile vor fi individualizate iar programul de recuperare logopedica trebuie construit intotdeauna pe progresele inregistrate anterior acestora , reprezentand ‘achizitii’ psihopedagogice importante pe care se instaleaza noile elemente de invatare . Niciodata nu se insista pe un ‘defect’ (o consoana pronuntata gresit) ci se cauta asocierea cu sunete asemanatoare , pe care copilul le pronunta corect , pentru a realiza un transfer . Practic se apeleaza la formarea sunetului din nou . Modelul gresit nu se corecteaza . Aceasta metoda cere competenta , tact psihopedagogic si foarta multa rabdare pentru ca rezultatele se obtin in timp , uneori cu eforturi moderate dar de cele mai multe ori cu dificultate – pe care un specialist valoros le va depasi cu succes .

Concluzie : sunetul nou este derivat dintr-un sunet corect articulat (sunete ajutatoare) .

Cateva exemple de exercitii ajutatoare :

• umflarea si retragerea simultana a obrajilor
• inchiderea si dechiderea ochilor , concomitent cu ridicarea si coborarea sprancenelor
• imitarea rasului si a surasului
• incretirea si descretirea fruntii
• umflarea alternativa a obrajilor
• retractia obrazului intre dinti in interiorul cavitatii bucale
• scoaterea limbii neincordate si latite intre dinti si buze , atingand comisurile bucale (lopata)

• scoaterea limbii incordata si ascutita (sageata) . Alternarea acestor exercitii : lopata-sageata si invers – repetarea – conduc la intarirea musculaturii linguale si implicit a motricitii .

Urmeaza :

• contractarea limbii in fundul gurii (ca un ghem)
• lipirea limbii latite de palat si desprinderea prin plescait
• ridicarea varfului limbii pe gingia superioara , revenirea
• ridicarea (indoirea) limbii pe gingia inferioara
• miscari circulare cu varful limbii pe suprafata buzelor
• miscari circulare pe suprafata dintilor , sub buze
• constrictiunea limbii sub forma de jgheab

Miscarile pentru musculatura linguala se executa progresiv , de la exterior la interior , cu precizie si rabdare pentru a evita unele accidente din neatentia sau graba copilului – accidente ce pot conduce la refuzul continuarii tratamentului logopedic (exemplu : ranirea prin miscarea limbii) .

Pentru mandibula , buze si valul palatin se recomanda exercitii specifice fiecarui caz .

Un loc deosebit de important in terapia logopedica il ocupa educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expir .

In expir , suflul face sa vibreze coardele vocale pe producerea sunetelor .

Presiunea expir/inspir se modifica in functie de fiecare sunet in parte (pentru consoane , presiunea expirului este mai mare) .

Copiilor cu disfunctii de pronuntie , le lipseste exersarea respiratiei .

La baieti distingem respiratie costo-abdominala , iar la fete , o respiratie de tip toracic .

In general , copiii nu fac distinctie intre aceste 2 tipuri caracteristice care-i disting pe baieti de fete si asistam la diferite tipuri de aritmii , oboseala , gafaiala , gajaiala , fonfaiala etc .

In exersarea respiratiei vom tine seama de :

• varsta si particularitatile ei (la cei mici se va desfasura sub forma de joc , iar la cei mari ii vom imprima un caracter didactic)
• reguli igienico-sanitare (incaperi aerisite , cu durata bine dozata pentru a evita oboseala si chiar ameteala)

O recomandare :

• inspir/expir – pauza
• expir/pauza
• expir/pauza
• inspir/expir – pauza
• expir/pauza
• expir/pauza (pauza – apnee ; retinerea aerului in plamani)

Exercitiile de respiratie se insotesc de miscari usoare de brate .

Fiecarei deficiente i se recomanda exercitii specifice – nu se efectueaza la intamplare .

Exemplu : la balbaiti – pauzele se vor face numai intre expir si inspir nu invers (expir-inspir) pentru a preveni spasmul diafragmatic ce se poate instala .

Treptat , exercitiile respiratorii se vor insoti cu sunete : expirul aerului pentru pronuntarea vocalelor sau consoanelor siflante (la copiii dislalici se vor observa foarte usor deficientele pe care dorin sa le corectam) . In etapa urmatoare se invata pronuntarea unei propozitii pe un singur expir . Vom repeta de 5-10 ori pentru a realiza pregresele care ne intereseaza dar pentru a evita oboseala care induce o stare de plictiseala sau chiar un refuz , din partea copilului .

Educarea auzului fonematic – pentru a putea diferentia sunetele si a reusi sa le pronuntam corect . La multi copii intalnim deficiente la acest nivel desi pronuntia poate fi corecta . Vom urmari realizarea autocontrolului pe baza auzului asupra propriilor emisii vocale care in cazul unor deficiente de auz fonematic nu este posibil si nici nu-si dau seama . Exercitiile vin sa corecteze si sa instaleze autocontrolul .

Daca exercitiile ‘corectoare’ sunt inadecvate , efectuate fara profesionalism , fara tact , fara rabdare , rezultatele pot fi contrare si uneori dezastroase .

De aceea , in logopedie , activitatea de corectare a dislaliei de exemplu , dar si in alte situatii , primordiala – lege putem spune – este munca specialistului de a-l face pe copil sa sesizeze propriile greseli de articulatie .

In cabinetul logopedic , oglinda este obligatorie pentru ca toate exercitiile se fac privindu-se permanent pentru a compara si diferentia mimica gresita de cea corecta .

Se inregistreaza pe banda audio sau chiar video cuvintele pronuntate gresit de copil si prin comparatie corectat de logoped , obligandu-l pe copil sa asculte sau sa priveasca pana cand constientizeaza necesitatea corectarii .

Onomatopeele sunt foarte utile in exersare :

• şşş – imitam locomotiva
• sss – cum face sarpele sau gascanul

• vjjj – sueratul vantului , si exemplele pot continua , ele se construiesc in functie de caz si de inspiratia si maiestria specialistului logoped .

Atentia deosebita pe care trebuie sa o acordam este ceruta de evitarea ‘perpetuarii’ greselilor care vor conduce la dezvoltarea deficitara pe planul cognitiv in mod deosebit a capacitatii de analiza si sinteza fonetica .

Personalitatea logopatului si competenta logopedului

Pornind de la teza ‘personalitatea este unica’ , putem extrapola din sfera normalului si in sfera deficientelor , astfel incat ne faciliteaza intelegerea abordarii prin programe individualizate , a copiilor cu diferite grade de dificultate de limbaj .

Modificarile de comportament si implicit de personalitate sunt generate atat de cauze organice indeosebi neuropsihologice dar in egala masura (uneori chiar mai mult) de mediul ambient , mai exact de grupul de contact (familia , scoala , prietenii , vecinii) prin apostrofari nedrepte , prin solicitari insistente de a pronunta corect desi copilul nu poate si nu intelege ce se intampla cu el .

Care sunt rezultatele conduitei gresite vis-à-vis de astfel de copii ?

• neincredere
• complexe de inferioritate
• timiditate
• introvertire
• negativism pana la refuz total

Cum se pot corecta ?

• optimism
• discutii competente pentru redarea increderii in propria persoana
• incredere in logoped si (dupa caz) psihoterapeut
• insuflarea ideii ca deficienta poate fi tratata si corectata si astfel il implica direct pe copil incurajandu-l
• explicarea competenta a deficientei , a gradului si a posibilitatilor de recuperare , insistandu-se pe lipsa legaturii cu deficientele mintale , ceea ce il va linisti pe copil , il va ambitiona sa participe cu seriozitate la programul de corectare a vorbirii
• participarea parintilor si profesorilor alaturi de prieteni din clasa sau de joaca cu sustinere afectiva si incurajare
• psihoterapeutul trebuie sa-i inlature teama de a vorbi , de frica greselilor , sensibilizarea excesiva pana la timorare . De asemenea trebuie sa ii formeze ‘conditionari’ noi si corecte , necesare invatarii vorbirii corecte . Dupa aplicarea programului individual se poate apela si la psihoterapia de grup care poate usura evolutia sa prin influenta elementului social , prin discutii usoare cu subiecte placute (alese in functie de gusturile copiilor) , filme linistitoare , muzica relaxanta si chiar a unor inregistrari cu pronuntia copilului ca sa realizeze singur progresele

R. Schilling recomanda ‘jocul curativ logopedic’ cu persoane , scenete care nu se limiteaza doar la copiii logopati ci sunt implicati parinti , frati , alte rude , adica ‘antrenametul incrajator’ .

Metode specifice in logopedie

1. etape pregetitoare – pregatire psihica pentru tratament
2. crearea unui tonus afectiv favorabil inceperii procedeelor de corectare a deficientei de vorbire
3. terapie simptomatica – reeducarea respiratiei , pronuntiei
4. psihoterapie pentru eliminarea conflictelor psihice si restructurarea personalitatii (relaxare , sugestii , socioterapie , si in cazuri deosebite , hipnoza)
5. selectarea metodei specifice pentru deficienta de pronuntie si de scris in care trbuie sa programam cu precizie : etapa literei , silabei , propozitiei . Pentru corectarea disgrafiilor se apeleaza la etape ajutatoare : faza desenului , mazgalitura sau desen explicativ tematic , exercitii pentru maturizare motorie referitoare la corporalitate in general , la coordonare oculo-motorie , la motricitate fina ca cea a mainii sau lateralitatea , exercitii pentru maturizare cognitiva si nu trebuie minimalizata importanta maturizarii afective – cu rol energizat deosebit poate in multe situatii chiar decisiv
6. deblocarea resorturilor inhibate – fie de ordin anatomo-functional (aparatul fonoarticular) , fie de ordin psihic prin exercitii de dezvoltare a mobilitatii
7. inlaturarea ‘fixarii’ atentiei copilului pe propria vorbire si dezvoltarea motivatiei pentru comunicare pe cat posibil corecta , introducandu-l intre vorbitori normali pentru stimularea lingvistica : claritate , corectitudine si relatii psihoafective speciale mai ales cu parintii . Inlaturarea din jurul copilului a persoanelor irascibile care influenteaza negativ si sunt obositoare , deci ineficiente ba chiar ‘franeaza’ procesele recuperatorii in evolutie .