Cea de-a doua lună de vară vine cu vești rele pentru toți românii, care vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru facturi. Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, a anunțat că de la 1 iulie vor fi creșteri de prețuri atât la gaz, cât și la energie electrică, în special pentru cei care nu și-au schimbat contractele pentru a trece în piața concurențială și rămân în serviciul universal.
Astfel, la gaz vor fi scumpiri între 20 și 25 la sută pentru majoritatea românilor, indiferent ce contract au, în timp ce la energie electrică, pentru cei care nu au schimbat contractul, creșterile se vor situa între 5 și 7 la sută de la 1 iulie. O altă creștere ar putea avea loc și la finalul anului, cu aceleași condiții.
„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat Răzvan Nicolescu.
Astfel, după data de 1 iulie 2021 vor creşte preţurile gazelor naturale, energiei electrice, energiei termice şi lemnelor de foc, conform unui studiu care a fost realizat de Asociația Energia Inteligentă. În următorul an, energia electrică se scumpește cu 10%, lemnele de foc se scumpesc cu 10%, iar gazele naturale cu 20%.
Scumpirile nu au loc decât în acest domeniu. Vom scoate mai mulți bani din buzunar și dacă suntem șoferi, pentru a alimenta autoturismul pe care îl conducem. Specialiștii spun că un litru de carburant ar putea ajunge până la sfârșitul anului și la 7 lei.
Se scumpesc biletele STB și călătoria cu metroul. Ministerul Transporturilor anunță că, de la 1 august, Metrorex și STB își armonizează oferta comercială, acesta fiind un prim pas spre integrarea transportului în comun din Capitală și zona metropolitană.
Se scumpesc biletele STB și călătoria cu metroul. Ne așteaptă un val de scumpiri de la 1 august în ceea ce privește transoportul în comun din Capitală. Conform unui anunț al Ministerului Transporturilor, o călătorie cu autobuzul va costa, de luna viitoare, 3 lei față de 1,3 lei cât este în prezent. Pe de altă parte, îo călătorie cu metroul va ajunge tot la 3 lei, față de 2,5 lei cât este în prezent.
Tarifele nu au mai crescut de câțiva ani
STB și Metrorex precizează că această scumpire este una normală, dat fiind faptul că tarifele nu au mai crescut din 2008, respectiv 2014.
Se scumpesc biletele STB și călătoria cu metroul. Noile tarife:
O călătorie cu mijloacele de tansport în comun STB va costa 3 lei față de 1,3 lei în prezent. 10 bilete vor putea fi achiziționate cu 25 lei.
La metrou, prețul unei călătorii crește de la 2,5 lei la 3 lei.
O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB / Metrorex va fi 5 lei. Pentru această sumă, un călător va beneficia de o călătorie cu metroul și 90 de minute în transportul în comun terestru.
Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.
Se elimină noțiunea de abonament „de zi”
Ca și noutate, abonamentele de 24 și 72 de ore vor fi valabile pentru acel interval de la momentul emiterii
Vor exista abonamente de o lună, 6 luni și 12 luni. Prețurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre rețele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).
Potrivit STB și Metrorex „încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condițiile de călătorie – prin investițiile pe care cele două companii le vor putea efectua”.










