Manevra militară neașteptată a Rusiei! Ambasadorul Moscovei a făcut anunțul-bombă

TRIMITE PRIETENILOR

Pescarii irlandezi au reușit să convingă armata rusă să-și anuleze exercițiile navale programate pentru săptămâna viitoare.

Rusia nu va desfășura exerciții navale în apele internaționale din Marea Irlandei săptămâna viitoare, în urma unei cereri venite din partea guvernului irlandez de a reloca manevrele, a declarat sâmbătă ambasadorul Moscovei în Irlanda, citat de Reuters.

Irlanda a fost informată săptămâna trecută că exercițiile vor avea loc la aproximativ 240 de kilometri de coasta de sud-vest, în zona sa economică exclusivă, dar nu în apele sale teritoriale, ceea ce înseamnă că accesul era permis de dreptul internațional.

Rusia a decis să-și mute exercițiile navale ca un „gest de bunăvoință”

Ministrul irlandez de externe Simon Coveney a reacționat spunând că planurile Rusiei nu sunt binevenite, mai ales într-un moment în care Statele Unite și alți aliați occidentali se tem că Vladimir Putin ar putea să se pregătească să invadeze Ucraina după ce a strâns peste 100.000 de militari la granițele sale.

Rusia, care neagă orice intenție de invazie a Ucrainei, a decis să mute exercițiile navale ca un „gest de bunăvoință” către grupurile de pescuit din Dublin și irlandeze, a declarat ambasadorul Iuri Filatov într-un comunicat.

Pescarii se pregăteau de protest pe mare

Unii pescari irlandezi au spus că plănuiau să pescuiască în zona din apropierea locului unde urmau să aibă loc exercițiile militare rusești, în semn de protest.

„Acesta este mijlocul de trai al pescarilor și al familiilor de pescari de pe toată coasta de aici”, a declarat un oficial al asociației irlandeze de pescuit.

„Sunt apele noastre. Vă puteți imagina dacă rușii ar solicita să meargă pe Irlanda continentală pentru a lansa rachete, cât de departe s-ar ajunge cu asta?”

Potrivit site-ului Politico.eu, în zona în care ar avea loc exercițiile militare rusești există 500 de milioane de tone de merlan albastru. De asemenea, pescarii se temea de șocuri seismice care ar putea fi create de rachetele trase în timpul exercițiilor, deoarece ar putea schimba modelul de migrație al tonului de ani de zile.

Pescarii irlandezi: „Vrem să acționăm. Nu vom lăsa lucrurile așa”

„Vrem să acționăm. Nu vom înfrunta ambarcațiunile cu fața plecată, vrem ca guvernul nostru să facă ceva pentru noi”, a anunțat liderul pescarilor cu câteva zile înainte ca Rusia să se răzgânească.

Cum aveau de gând să acționeze pescarii în timpul exercițiilor navale: „Bărcile noastre vor pleca în acea zonă la 1 februarie pentru a merge la pescuit”, a spus Patrick Murphy, directorul Irish South and West Fish Producers Organisation.

“Când o barcă trebuie să se întoarcă în port, alta se va îndrepta, astfel încât să existe o prezență continuă pe apă, a continuat el. Dacă asta se află în apropierea locului în care se desfășoară exercițiul militar, ne așteptăm ca serviciile navale ruse să respecte reglementările anti-coliziune”, a explicat liderul pescarilor irlandezi.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.