Un poliţist băut și drogat a furat o mașină din fața unui bar din Alexandria. E cutremur în Poliția Română. Agentul e și diacon de biserică!

TRIMITE PRIETENILOR

Un caz halucinant petrecut în Teleorman mai aruncă o pată neagră pe haina de polițist. Un tânăr agent de la ordine publică, care slujea la o mănăstire în timpul liber, a fost prins băut și drogat la volanul unei mașini furate. O luase din fața unui restaurant care livrează mâncare și a gonit nebunește 5 km până l-a blocat un echipaj de la Rutieră!

Poliţistul din Alexandria, aflat sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, a fost depistat după ce a furat maşina unui angajat al unei societăţi comerciale, a anunţat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Cum s-a derulat “aventura” polițistului-diacon

Tânărul de 27 de ani- polițist de meserie și diacon în biserică în timpul liber- băuse toată noaptea cu un prieten, spun anchetatorii. În plus, ar fi consumat și droguri. Dimineața l-a prins în fața unui restaurant din Alexandria. De acolo a pornit aventura nebună.

A observat o mașină unui curier care livra mâncare că staționează pornită- cu cheile în contact- lăsată probabil de șofer să se încălzească înăuntru. Tânărul agent- încă turmentat- nu a stat pe gânduri- a sărit la volan și a pornit în trombă.

Curierul a sunat disperat la 112 iar colegii polițistului au organizat rapid metoda de prindere „Năvodul”, prinzând hoțul drogat și beat, potrivit ImpactNews24.

Agenții de poliție au rămas uimiți când au văzut cine se afla la volan. Era chiar colegul lor de la Ordine Publică, pe care îl știau ca un polițist bun, fiind și absolvent de școală de poliție de la Câmpina, precum  și diacon la biserica din Crângu.

După ce a fost prins, agentul a fost testat cu aparatul etilotest. El avea o alcolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive.

Polițistul fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

Ce a transmis IPJ Teleorman

“La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din Teleorman au fost sesizați de către angajatul unei societăți comerciale din municipiul Alexandria despre furtul unui autoturism. Autoturismul a fost depistat în localitatea Nanov. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi sustras autoturismul este un bărbat, de 27 de ani, polițist în cadrul Poliției municipiului Alexandria”, spune un comunicat oficial al IPJ Teleorman.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența unor substanțe interzise și furt calificat.

Firma de curierat nu a depus plângere împotriva polițistului

Având în vedere calitatea celui cercetat, a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile, au mai transmis polițiștii din Teleorman.

Până în prezent, reprezentantul societății comerciale nu a depus plângere la unitatea de poliție, cu privire la furtul autoturismului, după ce acesta i-a fost restituit, polițistii sesizându-se din oficiu.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.