Pentru copii, valoarea jocului consta nu doar în influența să asupra învățării, ci și în procesul prin care copiii utilizeaza jocul pentru a-și exprimă emoțiile și a-și forma sau îmbunătăți relațiile. Dezvoltarea emoțională a copiilor este legată de modificările lagaturilor din cadrul procesului de joc, de la stadiul copiilor mici de explorare a propriului corp s i de joc cu acesta, la stabilitatea interacțiunilor cu o altă persoană și apoi la interacțiuni cu un grup. Mai mult, conexiunea dintre emoție, gândire și experiență este bază tuturor proceselor de învățare.
Când copiii sunt absorbiți într-o activitate de joc, nivelul lor de concentrare și relaxare e ște ridicat. Similar, când jocul copiilor este auto-generat și spontan,a cesta le poat oferi o senzație de control asura experienței. Jocul poate fi de asemenea utilizat pentru a le reflectă sentimentele despre interctiunea lor cu obiecte și oameni.
Landreth descrie jocul drept o “serie complexă , multidimenstionala de comportamente” în care copilul se implică la nivelul conștient și inconștient. Astfel, jocul nu este neapărat dictat de scop, copilul se implică în el pur și simplu pentru a se amiza. Este posibil de asemenea că multe dintre sentimentele manifestate în jocul individual să se intensifice când există un adult ce facilitează jocul.
Orice joc poate avea valoare terapeutică dacă:
– Este auto-dirijat și spontan
– Este un mijloc de comunicare
– Înlesnește exprimarea liberă a emoțiilor
– Este motivat intrinsec
– Îngăduie descoperirea abilităților proprii
– Permite dezvoltarea
– Creează senzația de control
– Oferă plăcere
Beneficiile jocului se evaluează greu dacă interpretarea este subiectivă. Cu toate acestea, când accentual cade at ape valoarea intrinsecă cât sip e valoareaextrinseca a jocului, se garantează faptul că jocul rămâne cu siguranță, într-un ansamblu focalizat pe copil și nu reprezintă doar ceea ce dorește adultul sa învețe prin joc, ci și experiență pe care o câștiga copilul prin joc.
Există un set de principia pentru stabilirea unei relații eficiente cu un copil într-un context therapeutic. Acestea pot fi aplicate și la relația dintre un copil și adultul care-i înlesnește jocul. Astfel, într-o relație terapeutică copilul este capabil să își utilizeze propriile capacitate de creștere ; adultul nu o controlează , dar, prin adoptarea unui stil permisiv, ajută copilul să-și descopere propriul potențial.
Este crucial că în cadrul oricărei activități de joc structurată sau nedirijata relația să nu încerce în vreun fel să determine copilul să urmeze o altă cale de a acționă , să rămâne una de acceptare caldă.
Pe măsură ce copilul dezvoltă încredere și siguranță în relația respectivă, el învață să ia propriile decizii despre felul în care se vor schimbă. Este important să nu se treacă niciodată cu vederea abilitatea copilului de a-și schimbă felul de a fi. Când le este oferită abilitatea de a-și exprimă spiritual creative, copiii cu autism vor rsapunde în moduri remarcabile , de multe ori dincolo de presupusa lor capacitate.
