Primarul reales cu 100% din voturi, chiar și de opoziție. “A făcut tot ce trebuit în comuna asta și face în continuare. Îl votăm până l-om băga în formol și tot nu îl dăm afară.”

TRIMITE PRIETENILOR

Dumitru Văcaru, primarul din Gostinu: „În 2018 am pus panoul ăsta și am și proiectele de viitor. Achiziție măturătoare stradală – și cu termene – 2019. În iunie 2019 am luat-o. Trotuare stradale 2020-2021 – de aia le-am și pus cu termene, ca omul să mă poată judeca.”

La Gostinu nu doar strada principala este asfaltată, ci și ulițele – cu bani luați prin fonduri europene. Cu fonduri UE a refăcut una dintre cele două școli și grădinița.

Tinerilor le-a făcut discotecă în aer liber și chiar teren de fotbal. Fiecare localnic are apa trasă la poartă, iar marele proiect al noului mandat este să aducă conducta de gaz în comună.

Dumitru Văcaru, primarul din Gostinu: „Eu le-aș da un sfat alegătorilor – întotdeauna să voteze un om care a lucrat în producție. Să se uite în spatele lui, nu ce afirmă. Nu ce vom… face, vom drege, vom… Nu. Uită-te în spatele lui ce a făcut, ce realizări are.”

Primar: Noi suntem uitați aici, dar mă bucur că suntem uitați. Ne vedem de treabă liniștiți.

Localnic: Săru’ mâna, domn primar. Să trăiești domn primar.

Primar: Salutare!

Localnic: Să te ajute Dumnezeu! Mergi înainte până la 100 de ani.

Primar: Bine

Mădălina Chițu, jurnalist Digi24: Dumitru Văcaru e primar în Gostinu de 12 ani și e pregătit de alți 4. Pentru noul mandat a stabilit un nou record în cariera sa politică. A obținut 100% din voturi la alegerile locale din acest weekend.

Reporter: Ați fost singurul candidat.

Primar: Da.

Reporter: Ați avut emoții?

Primar: Mari.

Reporter: Păi, de ce?

Primar: Am glumit, vă dați seama. Dacă sunt singurul candidat ce emoții să am. Nu.

Spune că emoții nu a avut nici în campaniile anterioare. A ajuns primar la Gostinu în anul 2008. Atunci a câștigat alegerile cu 73% din voturi. Patru ani mai târziu a luat 96% din voturi, iar în 2016 a scos 89%.

Reporter: Ați mers la vot?

Localnică: Da. Da, am mers.

Reporter: Dar un singur candidat. Ce se întâmplă aici la dvs?

Localnică: Ce se întâmplă că e foarte bun. Este foarte bun. A făcut tot ce trebuit în comuna asta și face în continuare. Îl votăm până l-om băga în formol și tot nu îl dăm afară.

Localnic: Când o ieși la pensie, om vede. Sau și la pensie trebuie să stea. Gospodar bun.

Aceeași părere o are până și opoziția.

Ion Sprangate, candidat PSD la funcția de consilier: „Să vă spun sincer – am votat cu consilierii mei la PSD și cu primarul în funcție la comună. Pentru faptul că e la al treilea mandat și mai e ceva de făcut și plus de asta știam că șansele unui candidat din partea PSD-ului ar fi fost minime. Mai trebuie făcut pe șoseaua principală șanțuri, pavele și mai sunt foarte multe lucruri de făcut.”


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.