Purtătorul de cuvânt al AUR, prins cu droguri în Parlament. Mircea Gheorgheosu a fost predat procurorilor DIICOT

TRIMITE PRIETENILOR

Purtătorul de cuvânt al AUR, Mircea Gheorgheosu, a fost prins, joi, de SPP în timp ce avea la el un plic în care se afla cannabis. Militarii Serviciului de Protecție și Pază l-au predat pe acesta polițiștilor bucureșteni ai Secției 17, iar dosarul a fost preluat, pentru continuarea cercetărilor, de către ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, coordonați de un procuror DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, Mircea Gheorgheosu este angajat ca expert în Parlament, motiv pentru care este obligat să treacă prin filtrul SPP la punctele de acces în clădire. Joi, în jurul orei 12.00, acesta ar fi fost oprit la intrare, după ce s-a observat că are asupra lui un plic  în care se afla o substanță suspectă, ce părea să fie cannabis.

Sursele citate au precizat că bărbatul nu ar fi negat faptul că este vorba despre substanța respectivă și ar fi spus că o deține pentru consum propriu.

Reprezentanții SPP au anunțat Secția 17 Poliție, iar ancheta a fost deja preluată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, care va continua cercetările sub coordonarea DIICOT.

„În data de 26 august 2021, polițiști din cadrul Secției 17 au fost solicitați de SPP să se prezinte la unul din punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat ce avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni. Lucrarea întocmită a fost transmisă unității competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate București, la acest moment fiind in instrumentarea DIICOT – Structura Centrală”, a anunțat Poliția Capitalei.

Surse apropiate anchetei au menționat că în plicul găsit asupra lui Mircea Gheorgheosu erau 0,5 grame de cannabis. Acesta urmează să fie cercetat pentru posesie de substanțe stupefiante în vederea consumului propriu. În acest sens, Legea 143/2000, spune, la articolul 4, că „producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.