Rachete de croazieră rusești, surprinse cum zboară peste Ucraina. Tensiunile sunt la cote înalte – VIDEO

TRIMITE PRIETENILOR

Sunt momente critice în Ucraina după ce Putin a ordonat trupelor rusești să intre în Donbas. Mai multe rachete de croazieră au fost surprinse, in imagini, pe rețelele sociale, în zbor deasupra Ucrainei.

Rachete de croazieră rusești, surprinse cum zboară peste Ucraina. Imagini postate pe Twitter și alte medii sociale surprind momentele când deasupra acoperișurilor zboară rachete de croazieră, posibil de tipul Kalibr, spre ținte pe teritoriul Ucrainei.

Rusia a declanșat joi dimineață o ofensivă militară asupra Ucrainei, iar în multe regiuni și orașe din țară s-au auzit explozii, în special în orașele din est precum Harkiv, Dnipro sau Mariupol, dar chiar și în Capitala Kiev.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters.

Am luat decizia pentru o operaţiune militară’, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene ‘să depună armele’ şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale. Preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat ‘pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii’. El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să ‘de-nazifice’ Ucraina, preizează Agerpres.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.