China şi Rusia au publicat in februarie 2022 ”Declaraţie comună” în care denunţă influenţa americană şi rolul alianţelor militare occidentale – NATO şi AUKUS – atât în Europa, cât şi în Asia pe care-l consideră ”destabilizator”, în prima zi a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing, în care Xi Jinping şi Vladimir Putin au discutat despre ”viziunea lor comună” în domeniul securităţii internaţionale, relatează AFP.
”Declaraţia comună” ruso-chineză ”privind intrarea relaţiilor internaţionale într-o nouă eră” a fost publicată cu ocazia unei întâlniri, vineri, a lui Xi Jinping cu Vladimir Putin, la Beijing, chiar înaintea ceremoniei deschiderii JO.
Cele două ţări, care întreţin relaţii tot mai tensionate cu Statele Unite, denunţă în acest text rolul ”destabilizator” al Statelor Unite la adresa ”stabilităţii şi unei păci echitabile” în lume.
Ele declară că ”se opun oricărei extinderi vitoare a NATO”, un ecou al principalei pretenţii a Moscovei în vederea unei dezescaladări a tensiunilor ruso-occidentale în Ucraina.
Ele îndeamnă ”Alianţa (Nord-)Atlantică să renunţe la abordările sale ideologice care datează din al Doilea Război Mondial”, o linie apărată cu dinţii şi cu ghearele de Rusia.
Rusia şi China se poziţionează în spatele conceptului de ”indivizibilitatea securităţii”, pe care se bazează Kremlinul în cererea retragerii NATO din vecinătatea sa, şi argumentează să securitatea unora nu poate să aibă loc în detrimentul altora – în pofida dreptului fiecărui stat, şi deci şi al Ucrainei, de a alege alianţele din care să facă parte.
Moscova şi Bejingul denunţă, de asemenea, ”influenţa negativă la adresa păcii şi stabilităţii în regiune a strategiei indo-pacifice a Statelor Unite.
Cele două capitale se declară totodată ”îngrijorate” de înfiinţarea în 2021 a Alianţei militare a Statelor Unite, Regatului Unit şi Australiei (AUKUS), şi apreciază că această uniune – în centrul căreia se află construirea unor submarine nucleare – ”afectează probleme de stabilitate strategică”.
Înfiinţarea AUKUS a fost denunţată în mod vehement de China, în timp ce Statele unite consideră drept o prioritate competiţia lor cu China în Asia şi la Pacific.
În plan economic, cele două ţări au semnat acorduri strategice – fără să dezvăluie valoarea acestora.
Rosneft şi grupul petrolier chinez CNPC au semnat un contract privind aprovizionarea cu 100 de milioane de tone de petrol rusesc a Chinei, prin Kazahstan, pe o perioadă de zece ani.
Rosneft susţine că este cel mai mare exportator de petrol în China (7% din cererea anuală de brut a Chinei).
Gazprom şi CNPC au semnat, la rândul lor, un nou contract de aprovizionare cu gaze naturale.
”Odată ce proiectul îşi va atinge capacitatea deplină, volumul aprovizionării (…) va creşte cu 10 miliarde de metri cubi şi va atinge în total 48 de miliarde de metri cubi pe an”, incluzând livrările prin gazoductul actual, ”Power of Siberia”, de 38 de miliarde de metri cubi, anunţă gigantul rus al gazelor naturale.